m-ai aruncat în pustiul teoriei
laolaltă cu femeile profetului
călcându-mi pe suflet strai simplu
și n-am ce să-ți iert Doamne
mai bine împărțim la drum
înafara lumii
nesăbuința celuilalt
astupând găuri unei mântuiri lăuntrice
din lemnul crăpat de mâinile tale
sorbeam laptele
și filozofia nemulțumitului
pașii tăi împleteau coșuri și frânghii de
paie înlăuntrul inimii Agnes
iar noaptea adormeam adânc
într-o ușoară strângere de inimă
toți oamenii risipiți prin lume
de o smerenie mândră
purtau sandale cu chipuri de apostoli
și nu era nimic de făcut
treceai pe lângă noi
cu un ierbar sub braț
apoi învățai să ne deosebești
ghemuindu-te pe o rogojină
asemănător
în sunete guturale