Oare dacă nu m-aș fi născut printre betoane, miros gri și în forfota Bucureștiului aș fi tânjit la fel de tare după orașele mici ?!
De câte ori m-au purtat pașii pe straduțe, pe alei de parcuri sau în "centre vechi" provinciale, de atâtea ori m-am îndragostit. Ba de o mușcată roșcovană dintr-un geam cu soare, ba de un tei înflorit, ba de o grădină cochetă ingrijită strașnic de tanti Maria de la etajul doi (care, între noi fie vorba, pune și muraturi grozave).
Timpul parcă se dilată și acolo aș iubi mai cu foc, aș citi mai cu foc, aș dansa ca și cum eu am inventat dansul...aș putea oricând să-mi lipesc urechea de inima vieții.
Oamenii par trecuți prin procese reușite de deridare, visuri umblă goale prin parcuri, umblă fără de vârsta...
Aș crede că cei născuți la Târgoviște, la Focșani sau la Curtea de Argeș au trudit pentru o camera într-un cămin bucureștean și apoi pentru un apartament..gri si el...in capitală.
Și toate ...în timp ce bucureșteni gălbejiți, tributari unor locuri de muncă, viseaza cu ochii deschiși piatra cubică și aerul aer din locuri in care stelele se văd și chiar au puls.
La Pașcani de exemplu, colindând prin magazine mici... MERCERIE, TUTUN, la pas, de pe o parte a străzii pe cealalta, poti avea norocul unei infuzii mai sănătoasă decât cea de plafar...
Unde oare ne grăbim ?! Și mai ales de ce ieșim în față cu urâtul ?!
Ne facem cunoscuți pentru "patru luni trei săptămâni ...", pentru "valuri"...
Ai putea crede ca frumosul lipsește cu desăvârșire...