M-am înscris în politică din greșeală, nu aveam ce să fac.
Tata mi-a zis:
- Fă și tu ceva în viață, nu sta degeaba, deschide un partid că doar nu sunt destule mai este loc în garderobă pentru o haină scumpă. Haina-l îmbracă pe om și nu invers.
El lucra în parlament, avea funcții înalte, atât de înalte încât trebuia să te urci sus cu prăjina ca să dai de el.
Zis și făcut, era de ajuns să ai bani și niște relații că în rest toate ușile erau glisante, se deschideau singure, automat numai cum te apropiai de ele.
Oricum nu era important numele ci numărul membrilor, cu cât erau mai mulți cu atât se mișca mai repede.
Am țintit până sus, dar nu mi-au dat crezare, spunând că sunt prea tânăr, cât despre vârstă eram puțin trecut de vârsta majoratului.
Dar și așa, acolo unde eram se țineau legile de mine ca scaieții de câine, nu mă lăsau deloc în pace.
Că și eu, unde erau mărăcinii mai mari, acolo mă băgam.
Însă n-a durat mult, cum mi-am prins urechile m-au și tuns chel. Nu era o problemă prea gravă, părul urma să crească odată cu năravul treptat, treptat.
Într-o zi pe când mă-ntorceam acasă cu șoferul meu personal, am văzut o mulțime mare cu plancarde pe care era scris mare, greva foamei și l-am întrebat mirat ce se-ntâmplă, la care mi-a răspuns că s-ar putea s-o pățească precum măgarul lui Nastratin, că oricum nu le dă nimeni nici o atenție.
A trebuit apoi să-mi explice detaliat deoarece făceam confuzie, îl credeam Robin Hood-ul nostru.
Nu știu câți se bucură de politică, că mie unul nu-mi place, m-am plictisit, așa că o să-mi iau o vacanță lungă și pentru un timp n-o să mai auziți de mine, nu de alta că eu sunt mereu prezent, doar fictiv, am partidul meu!