3. Cairo - Alexandria

In Cairo am fost cazați la hotelul Oasis. Numele e sugestiv, e un fel de oază de lux într-un deșert de sărăcie. Ca și cel din Hurghada, nu e o singură clădire, ci multe vilișoare numai cu parter, aruncate aparent haotic într-un fel de grădină botanică. Evident, găsești de toate: piscină, terenuri de tenis, de baschet, bar, casă de schimb valutar… Ca să ajungi la camera ta ai nevoie de o hartă, afișată pe panouri din loc în loc.
Mâncarea se gasește și aici din abundență. Doar că, fiind în capitală, parcă felurile sunt ceva mai apropiate de cele europene. Fără să vrem, mâncăm mult și amestecat, nu te poți abtine și guști din toate. Într-o dimineață, după micul dejun, am făcut socoteala - mâncasem cam de trei ori cât acasă: omletă, brânzeturi, clătite, salată de fructe… Credeam ca voi pune pe mine câteva kilograme bune. Totuși n-a fost așa, m-am întors cu aceeași greutate. Probabil căldura și mișcarea au compensat.



Cairo are 26 milioane de locuitori, mai mult decat România. Periferia te convinge că, prin comparație, România se află în Europa. Kilometri pătrați de blocuri în stil comunist, în formă de cutie de chibrituri, lasă impresia permanentă că sunt în construcție - netencuite, etajele superioare începute și neterminate, fără geamuri… Dar dacă te uiți mai atent vezi antene parabolice și câte o rufă agățată… Cartierele vechi de la periferie, de exemplu Giza, localitate separată, unită ulterior cu Cairo, arată înfiorător. Paragina și igrasia sunt la ele acasă și poate le-ai găsi o scuză, dacă n-ar fi munții de gunoi. Cineva întreba:
- Oare cum de nu colcăie șobolanii ?
- Probabil îi mănâncă.

Sărăcia lor
e pentru noi românii
reconfortantă

Un aspect particular al orașului Cairo este traficul. Se zice ca în Egipt capeți carnetul de conducere în șase zile. Nici nu e nevoie de mai mult timp, nu se respectă nicio regulă de circulație, iar partea mașinii cea mai utilizată nu este volanul și nici schimbătorul de viteze, ci claxonul. De altfel, uitându-te mai atent, cele mai multe mașini sunt usor șifonate în diverse locuri. În intersecția aglomerată a două bulevarde am văzut trecând agale o cămilă.

Circulația -
în Cairo nu-ți trebui’
volan ci claxon

În prima zi am mers la Sakkara, unde am văzut prima piramidă din istoria Egiptului, o piramidă în trepte. Aici merită facută o paranteză – evoluția mormintelor faraonilor.
În prima perioadă, mormintele se găseau în așa numitele mastape, niște clădiri cu un singur nivel, de formă patrată, în care se intra printr-un culoar oblic ce cobora la subsol.
Imhotep, un arhitect genial, s-a gândit să-i ofere stăpânului său, faraonul Zoser, un mormânt mai special. Mai exact, s-a gândit să așeze mastapă peste mastapă, cu perimetru descrescător. Astfel a apărut prima piramidă, treptele având rolul ca sufletul faraonului să ajungă mai ușor la cer.



Ulterior, celelalte piramide au fost construite netede, conceptele fiind îmbunătățite - razele protectoare ale lui Amun Ra trebuie să se reverse în mod egal pe toate laturile mormântului. Pe drum, ne-a fost aratată și o piramidă strâmbă, care dovedea că rolul arhitectului era esențial.
Numai că, fie datorită efortului exagerat, fie din motive de protecție (mormintele începuseră să fie jefuite), faraonii din dinastiile ulterioare au renunțat la piramide și au început să-și ascundă mormintele în munte. Așa a apărut celebrul cimitir de faraoni - Valea Regilor și, destul de aproape, Valea Reginelor.
Pentru că veni vorba de Valea Regilor, merită spuse câteva vorbe despre mormântul lui Tutankhamon. E celebru pentru că a fost descoperit abia în secolul XX, intact - mai exact înțesat cu lucrurile faraonului, care în acest moment ocupă un etaj întreg în Muzeul din Cairo. Dar abia la fața locului am înțeles de ce a rămas nedescoperit atâta vreme - era prea în drum și a fost acoperit cu mormanele de nisip rezultate din excavarea celorlalte morminte.
Un alt aspect interesant: în momentul în care un faraon ajungea pe tron, se începea lucrul la viitorul mormânt, lucru care continua pe toată durata domniei. Faraonii bătrâni beneficiau de tuneluri lungi de zeci de metri, din care se deschideau în lateral numeroase camere. Dar Tutankhamon a murit copil, pe la 17 ani. Așa încât mormântul lui nu are decât două camere. Vă dați seama ce ar fi însemnat pentru arheologi mormântul intact al lui Ramses al doilea, care a ajuns pe la 80 ani.

Revin la mormintele din perioada timpurie. Am coborât într-o mastapă de pe vremea piramidei de la Sakkara. Un tunel, lung de câțiva zeci de metri și înalt de un metru jumătate, m-a obligat să merg în pasul piticului. Câteva zile m-a durut mijlocul, așa că la alte coborâri sau urcări în piramide am renunțat. Pe vremea aceea, oamenii erau tare scunzi.

A urmat vizita în vechiul Cairo, câteva biserici creștine și Citadela lui Saladin - o fortăreață în punctul cel mai înalt al orașului, în mijlocul căreia se găsește o moschee imensă. Încă de la intrarea în curte a trebuit să ne descălțăm și să umblăm cu adidașii în mână.



A doua zi am fost la Alexandria. Din antichitate nu prea erau multe de văzut - niște catacombe, un obelisc numit pilonul lui Pompei… Farul celebru si biblioteca nu mai există în ziua de azi. Nici măcar insula Pharos, de la care vine numele farului, nu mai există, acum e unită cu țărmul.

Pharos – nașul ce
a dat nume pe toate
mările lumii

În locul farului e o citadelă, similară cu cea din Cairo, cu o moschee în mijloc. Fiind zi de rugăciune, înghesuiala era maximă. Numai că pe noi ne-a luat de suflet un polițist, care ne făcea loc și ne prezenta citadela, pe post de ghid. La sfârșit am încercat să-i dau 5 lire -circa un dolar- dar a protestat - "twenty". N-am mai negociat, avea armă.

Alexandria e un oraș diferit de restul Egiptului. Pe de o parte cosmopolit, pe de altă parte cu o clima mediteraneeană, ceea ce face ca în verile toride, o parte din egiptenii cu dare de mână să-și petreacă vacanțele aici. Vara, populația Alexandriei crește brusc de la 5 la 8 milioane de locuitori.


Alexandria - palatul ultimului împărat

Am străbătut faleza lungă cu autocarul. Aici, discrepanța dintre lux și mizerie e maximă. Vezi câte un hotel de 7 stele, strălucitor și la propriu și la figurat și, lipit de el, un bloc cu tencuiala cojită, cu igrasia ieșind prin toți pereții, cu geamuri sparte și cu rufe atârnând la ferestre.

A venit în sfârșit și ziua piramidelor.

Cel mai celebru
cimitir e în Giza –
piramidele

Despre ele, multe n-ar fi de povestit, piramida lui Keops e singura din cele șapte minuni ale lumii antice care dăinuie până în prezent. Dăinuie și misterul construcției, nu se pot face decât supoziții, niciuna certă. Interesant e că faraonul Keops, deși pare cel mai grandoman din toți faraonii, a interzis cultul personalității, toate statuile care îl reprezintă au maximum 7 centimetri înălțime. Peste câteva sute de ani, faraonii au renunțat la piramide, dar statuile lor din temple au zeci de metri înălțime, culminând cu cele care îl reprezintă pe Ramses al doilea, la Abu Simbel.
Ca o particularitate, când am ajuns pe platoul Giza, am avut impresia că suntem martorii unei invazii – majoritatea turiștilor era formată din chinezi.



Keops catre fiul său, Kefren

Unde erau toți
chinezii când construiam
piramidele ?

În ultima după amiază din Cairo am fost la bazar, trebuia să cumpărăm cadouri pentru rude. Ne-am completat colecțiile, eu mi-am luat un șah, cu piesele sub formă de zeități antice, o halbă, iar Leni câteva lingurițe. În plus nimicuri - tricouri, papirusuri, bibelouri din granit negru cu zei și faraoni, chiar și niște desfăcătoare de bere cu zei pe mâner, niște tutun de narghilea (comandă specială).
În bazar, arta negocierii a ajuns la desăvârșire. În general nu se coboară la mai mult de 40-50 % din prețul inițial, dar e un ritual, trebuie să treci prin toți pașii. Dacă cedezi prea devreme, vânzătorul îți dă un obiect –“bonus”- în compensație. Dacă insiști să cobori sub prețul limită, esti mustrat cu apelativul Ali Baba. În plus trebuie să fii atent la cursul valutar, vânzătorii jonglează ușor cu euro, dolari americani și lire egiptene.

4. Iarăși Hurghada

Ne-am întors cu autocarul la Hurghada. O zi am "pierdut-o", scufundarea în costum de scafandru (diving) a fost anulată din motiv de furtună. Dar a doua zi am ieșit cu un vas care avea părțile laterale din sticlă, așa încât se vedeau destul de bine recifele de corali și bancurile de pești.
După amiază - jeep safari. Îmbarcați în jeep-uri, am fost cărați în viteză, ca niște saci de cartofi, zguduiți și zgâlțâiți, la un sat de beduini din deșert. De fapt într-o vale dintre munți, niște ridicături pe jumătate calcar, pe jumătate nisip. Ni s-au prezentat ocupațiile și obiceiurile beduinilor, un neam aparte, mai apropiați de arabi.

Dune în deșert –
castel din nisip pentru
beduini nomazi

Punctul culminant a fost cămilitul. E un termen inventat de mine, călăritul vine de la cal și mi se pare un paradox să spui "călăritul unei camile".
Seara am scos din adidași câte un pumn de nisip.



Cămilitu-n șea
pe-o singură cocoașă –
credeți că-i ușor ?

Și… gata. A fost mult, au fost multe, dar ca orice concediu, s-a terminat prea repede.