spitalul îmi crește din stern. mi se înfige în suflet. ochii lui orbesc în același timp cu ai mei. spitalul respiră greu ca un animal rănit. ca o mașinărie uzată. îmi leg viața de viața lui metalică. mă las zidită între mine și el.

dincolo de asta sunt doctorii. și surori cu fustițe scurte cu părul strâns în coadă de cal. ele sunt bune și vesele. ne întind recipientele de unică folosință cu un zâmbet.
și noi
le mulțumim. oarecum.

spitalul se lipește de mine ca un trunchi. îl simt încordat înainte de a izbucni în isterie. sau în moarte.

poate am așteptat prea mult. tu ești undeva și nu poți să vii. ceva important ceva teribil te oprește. știu.