Dar ce-mi este filosofia? Pentru tine ce valoare are? De ce și-ar pierde el ocazia de a avea o viață simplă dând la ASE, de ce ar lăsa toate astea pentru a încerca filosofia sau alte facultăți imprevizibile? Să fi fost toată viața lui prea sigură, bolnav de sigură? Oare zace în el un urlet pentru aleatoriu, pentru necunoscut și accidental? Este nevoie uneori de vid și de flăcări nebune pentru om. Căci omul, absurd bineînțeles, este instabil, influențabil, manevrabil dar dornic. De ce spun (scriu, de fapt) ''omul absurd''? Pentru că restul speciilor de oameni nici nu merită cerneala, nu e nimic de spus despre ei. Cu toții, de la cel religios până la acel șahist din Politehnică, cu toții sunt previzibili și neinteresanți. Cu toții, fără excepție, și-au pierdut umanitatea sau încearcă să o ignore, să o arunce subt pat, alături de previstele porno și asemenea acestora, să-și aducă aminte din când în când de ele și să aibe un mic orgasm rușinos. Își ignora esența individuală spre ''binele'' esenței comune, acea esență - motivație? - ce a pus bazele ''comunității'' și spiritului comunitar. De aici până la societate și morală nu au mai fost decât câțiva sclavi.Acel creștinism ce a fost atât de ușor acceptat de către om, acel creștinism ce a fost
creat atât de armonios, aproape perfect, încât doar cei cu o a doua pereche de urechi (''ateii!'', ar spune un prieten) ar putea percepe murmurul demonic ce zace-n această dogmă.Bineînțeles, istoricii, oamenii ce studiază greșelile celorlalți - oare nu suntem cu toții istorici? - istoricii m-ar contrazice imediat, afirmând lucruri în genul ''Societatea, după forma în care o știm noi astăzi, a fost, de fapt, stabilită în...'' TACI, nu mă interesează detaliile aceste lumi, cel puțin nu atât de mult căci, părerea mea, în cazul de față, cu răbdare destulă, și dacă-am urmări geneza societății, am putea ajunge, foarte probabil, în prima secundă de după ce nimic a explodat (Big Bang, haha).Personal, am apelat la comparația între nașterea spiritualismului maselor și naștere comunității pentru că, se pare, așa a dorit demonul meu sincer până la nebunie. De ce m-am chinuit să vă explic vouă toate astea? Ce datorie am eu față de voi? Niciuna, dar am o datorie să îmi fac auzit inconștientul.
Revenind, ce este filosofia? Iubirea de cunoaștere, după cum s-ar traduce, ar fi prea general. Căci, simt, cunoașterea se poate obține oricum, oriunde, făcând orice. Nu cred să fie nevoie de o materie separată pentru cunoaștere. Trebuie să fie vorba despre altceva. Mândria mea nu acceptă o asemenea superficialitate. Dar ce să fie? Să fie doar un mod de privi viața, o simplă paradigmă, o hartă a valorilor, legendă? Posibil, mai ales când auzi ''Tu ce filosofie ai asupra vieții?''. Dar depinde și de interlocutori. Deci, putem spune aproape clar că filosofia este a fiecăruia într-un fel sau altul. Este arta de a abera și să nu fi considerat lunatic, demn de Spitalu' Nouă ci, chiar din contră, inteligent și interesant?
[...]
Căci, după ani întregi de concret și autoritate, parcă singurul lucru care mai are sens pentru individ, singurul lucru care mai poate fi acceptat de sistem, de organism, de ființă, singura scăpare rămâne absurdul și incertitudinea.

''După secole de captivitate în rândul oamenilor, El a râvnit Vidul.''