aparțin unui neam de existențe excentrice
purtători de flori în mâini
apropiați după numărul bătăilor
de inimă
prietenii mei se trag din conuri tari de pin
în nopți cu lună plină
obișnuiesc să împrumut chipul
unui om trecut prin tămăduire
furat de o libertate imaginară
printre degete întind curse
fiecărei senzații
ce-mi toarnă cafea și lapte
îmi place să privesc femei elegante
într-un yin puțin pișcător mai târziu
mai târziu despărțit până la mijloc de o cărare
apoi adunat în puținul rămas
de făcut
să-mi spele obrazul
înlăuntrul meu nu protestează nici un gând
sau ochiul flămând lăsat în păstrare
poate de aceea am îngăduință
să vă tulbur asemeni
unui copil ce iese în cale
doar o singură dată
fără cuvinte și-atunci fără cusur
numele meu e sărutul
apăsat în mâna îngustă a femeii
fugar în susul râului