Aseară, în gând, ți-am lăsat în colțul buzelor o sărutare. Erai atât de fericit...! Erai atât de plin de încredere, încât nu știam dacă este bine să-ți mai dau un sărut sau să-ți dau o mie...
M-am uitat atât de adânc în ochii tăi, încât m-am contopit cu sufletul tău și...te-am sărutat în continuare...
Þi-am sărutat tâmplele, ce zvâcnesc atunci când ești agitat, cu gândul la mine, ți-am sărutat obrajii, ce sunt atât de frumoși când îmi zâmbești, apoi m-am apropiat de buzele tale... Am crezut că visez. De aceea, la început, mai întâi cu sfială, apoi cu tandrețe mi-ai luat fața în căușul palmelor tale sărutându-mă nebunește...,peste tot.
Era atât de frumos! Era atât de minunat, încât mi-aș fi dorit să nu se mai termine niciodată...
Dar...,o mică lumină, o mică rază de soare, se joacă fără a ține cont de visul meu și...mă trezește...
E dimineață! O dimineață, în care din nou nu te văd lângă mine, ci ești acolo, singur, gândindu-te la acele clipe minunate care vor veni...