târziu de dimineață când lustra se mișca oscilant
și tavanul dublu se rotea ca ceasul de pe mâna
stângă,
eu priveam descumpănit la ziua de mâine
care cu greu se “cotuia” spre azi
dar m-am hotărât rapid ce am de făcut, o ciorbă
de burtă cu ardei iute
ospatarul jalnic circula printre dorințele mele
de hotărât ce sunt.

da! vreau și pot dar n-am cu cine...

trei rânduri de pahare am schimbat de preferință
cu picior elegant ca o bară lustruită de „striptis„


să ungă să lunece să răcească trecerea

spre simțire din „ne” cum mi-a fost pâna acum...
dar știrea că ora închiderii este aproape
m-a dezbrăcat de ideea “prenupțială”
vinul a devenit sec fără bulele de oxigen
ce ”râgâiau” din paharul inițial

ospătarul neînțelegând arsura mea interioară

m-a evacuat prin dos cu dojană, prevestind
ură și discordie la buna revedere, dacă-o mai fi cândva...
sunt trist
un lampadar aninat în luceafărul de zi
legănat în mister greu de imaginat...

am rămas fără prieten?