A trecut ceva timp de cand nu am mai scris. Somnul greu care s-a asternut peste gandurile mele mia intrerupt aferentele senzoriale, iar eferentele au devenit niste cordoane nefunctionale. Sistemul meu reticulat ascendent care ar fi trebuit sa ma trezeasca a adormit si el.


* * * * *
Legatura dintre mine si mama mea nu s-a terminat o data cu taierea cordonului ombilical. Ma simt prins inca de ea prin mii de cordoane nevazute, prin mii de legaturi inca nedescifrate. Durerea ei o simt cum si ea simte durerea mea. Dar nu inteleg de ce nu am inca aripi?

* * * * *
Visul asta e atat de negru; smoliciunea lui ma face sa simt moartea mai aproape de mine decat de cel care se duce dincolo. Coronarele mele se ischemizeaza si simt cum cordul imi devine insufient pentru a-mi mai impinge sangele spre partile superioare ale corpului. Cat de repede poti muri intr-un vis si cat de ciudata este ideea de vis al mortii!

* * * * *
Daca visele mele erotice nu mi-ar fi sfredelit substanta cenusie in noptile in care, singur fiind, incercam sa mi te imaginez, poate ca nu ai fi aparut nici astazi. Acum esti aici, iar visurile mele erotice imi mai bantuie inca prin girusurile labirintice ale creierului meu.

* * * * *
Deja perdeaua noptii se ridica; ziua isi intra in drepturi si eu inca nu am reusit sa imi termin visul. Poate ca nici n-o sa reusesc sa-l termin asa de curand. Voi mai visa si maine noapte si poimaine noapte... si tot asa. Visul acesta nu se sfarseste decat o data cu mine.
Incerc sa deschid ochii si ma trezesc intr-o lume in care, desi a aparut lumina, e mai mult intuneric decat in visurile mele. N-as fi vrut sa ma trezesc, dar lumina asta intuncata imi spune ca trebuie sa deschid ochii. Pupila isi micsoreaza diametrul si aceasta lumina neagra imi trece catre nervul optic, izbindu-ma cu violenta in occiput. Cat de dureroasa, cat de violenta e trezirea din somn...