Nu esti mai mult decat media armonica a tuturor serilor in care ai adormit fara un "noapte buna", a noptilor in care visul parea real, fugeai de tine, fugeai pentru tine si nu mai stiai in ce parte apune soarele. Oricum nu ar fi rasarit. Murea de fiecare data, cu fiecare cuvant pierdut, cu fiecare mangaiere promisa de cei prea grabiti sau prea inconstienti.

A nu-ti da seama de valoarea cuvantului inseamna a-i ucide sensul, a-l ucide pe cel care-l primeste, avid, in suflet. Tacerea nu doare la fel. Devine obisnuinta, apoi placere. Incepi sa o iubesti pentru ca ai dorit-o. Dar uneori, ai renunta la ea pentru sinceritatea oamenilor...