nemărginită întinderea de liniște
fără de contur
e totul atât de frumos
poeți morți împrăștiați aiurea
și flori de câmp
ștreangul
sau lama
sau sublima plutire de pe cel mai înalt pod
întinsele pășuni ale raiului
nu le vom privi măcar
nicicând
îngerii nu ne vor mângâia trecerea
pierduți suntem
în marea de sânge și lacrimi
flăcări ne mântuiesc
iar noi suntem zei
învinși
tărâmul acesta e noaptea
fără de sfârșit
care ne-a pândit tot timpul
așteptând
răbdătoare
clipa