agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-06-08 | [This text should be read in romana] |
....de ce mai rasare soarele daca rasare in desert?
......desert ce ma inconjoara si-mi lasa un gust amar in vene... si-ncep sa-ntreb unde a disparut toata viata ce era in jur, cu care m-am obisnuit...... ....desert............ imi taie rasuflarea si-mi seaca parca toate simturile....... un noian de ganduri ma impresoara, si-ncep sa simt singuratatea....... ...........mi-s visele pline de nisip, si de pustiu....... ma duc cu gandul pe deasupra unei nemarginite prapastii, sapata in suflet de timp, in singuratate.........si simt cum seaca-n mine vlaga unei sperante desarte...... desarta ca si clipa asta...... desarta ca si ziua de maine..... toate-si pierd sensul, toate se ascund parca in dosul pustietatii. .......pustiu in jur, pustiu in suflet......... venin acoperit cu miere...... vise trunchiate......... mai raman, sa palpaie aripi fragile... .....himere........ vise prefacute in cosmaruri....... de-acum parca toate amintirile frumoase incep sa-mi chinuie existenta...... ....incep sa doara adanc si parca totul se prabuseste in mine.... cu un ecou prelung...... un vuiet......... o jale amara, un nu stiu ce care ma infioara, si lasa-n mine doar pustiu..... simt cum incepe sufletul sa doara de atata goliciune..... ...........desert............ pustiu in jur, pustiu in suflet...... nici vorbele nu mai au sensul obisnuit.......... ma pierd in lumina zorilor, ca si cum as cauta o evadare....... indiferent de pret ....... chiar daca-i vorba de cincizeci de ani din viata...... ............imi las toata fiinta sa cada in durerea pustiului........ parca nici lupta cu singuratatea nu mai are sens...... si nu mai am putere sa-mi adun un gand macar, care sa ma scoata la liman...... ........liman???????? care liman? .........un alt loc in pustiu........ un alt loc care-ajuta visele sa-nghete? Un alt loc cu orizonturi cenusii si o linie dreapta... ...e atat de dreapta linia orizontului, care parca taie-n carne vie cu realitatea ei...... si-o simt cum se adanceste in mine, ca o rana ce singereaza, dureros de real...... ...ma dor ochii de lumina ce se strecoara muta, in pupile obosite............ ma dor palmele de neputinta...... ma doare sufletul de-atata pustiu...... ....un geamat slab abia-mi atinge buza si se stinge... atat mai pot sa mai scot din atata pustiu.............incet, incet, las totul sa ma copleseasca......vointa mi se pierde tot intr-un pustiu..... iar lacrimi lasa urme-adanci pe-obraji...... le simt atat de grele parca ma apasa...... imi las aripile frante sa zaca neputincioase........... neputinta urla a pustiu in mine...... ......si n-am decat pustiu...... .....sau........ mai am...... mai am o farama de suflet sfartecata, sa intampin ziua de maine.......... cu acelasi pustiu de azi........ si nu-i decit o nepasare in jur, si nu-i decit o oarba amagire a vietii care-o duc..... nuante de cenusiu fac vesmant ca un giulgiu sufletului....... ma simt intunecata....... m-as acoperii cu o umbra, sa nu mai intre-n mine pustiirea........ dar chiar si umbra ce m-acopera e tot pustiu........ si nu mai stiu nici ce, nici cine sunt........... imi privesc palmele-obosite de deznadejdea gandurilor........ .........si toate dor......... si doare tot pustiul asta............. ...........as vrea sa urlu-n ecouri prelungi durerea ce m-apasa...... .......durerea neputintei....... ma pierd intre cuvinte........ repet la nesfarsit tanguitoare vorbe ce zac inchise-n mine........ ca un vechi disc stricat...... ca un nesfarsit ecou..... ca o durere care vreau s-o alung cu incapatinare....dar e prea pustiu.....si intra-n mine prin toti porii....cand nu mai am vointa sa sper intr-o zi in care soarele sa-mi fie cant de bucurie..... si nici macar in vise nu-mi mai apare viata pe care o stiam....... ............mi-e dor de culori de verde...... o padure in care sa te pierzi doar in linistea sufletului...... cu sunete dulci de viata ascunsa...... .......dar...... m-afund in pustiul din jur......... imi las tacerile sa doara....... am devenit o masinarie care merge inainte, caci asa a fost programata......... am devenit un creier fara suflet......... sau poate-un suflet prea pustiu.......... sau poate tot ce altii vor sa fiu........ fara puteri sa lupt...... lumanari palpaie in suflet ca-n urma unui mort........ vointa seaca, si-mi opreste parca ora singuratatii s-o pot simti iar si iar, si iar ............si iar...... ...........dangat de clopot imi bate in amintiri...... si simt cum creste-n mine nulitatea existentei........ incerc sa-mi gasesc o ultima farama de putere care sa-mi aline ranile... nici n-am vointa sa-mi alung atata intunecare ce se-ascunde in mine...... si parca nici nu vreau....... la ce bun? .........pentru pustiul care maine va veni??? ...........pentru o si mai multa existenta fara de vise??? ........mi-atat de greu...... mi-atata de pustiu......... gandul imi lasa gust amar........ ca un priveghi al unui suflet nestiut........ mirosuri de tamaie imi napadesc narile....... si candele de veghe aprinse-n jur vegheaza clipa deznadejdii de parc-ar vrea s-o faca vesnica...... ....o vesnicie ce nu-nceteaza sa apese cu realitatea ei......... o dureroasa rasuflare intuneca clipa moarta......... imi las fruntea pe genunchi de atata neputinta..... ......inchid pleoapele sa nu mai vad lumina ce nu poarta cu ea nici o raza de speranta pentru ziua ce incepe...... ....mi-e dor sa fiu departe, sa colind adanci paduri singura..... numai cu gandurile mele... sa simt cum iau puteri din trupuri de copaci.... sa simt cum creste-n mine lumina zorilor...... .......dar toate sunt departe...... si totul e pustiu si-ntunecat........ doar zambetul amar mai poposeste uneori pe-o fata obosita de-atata pustiu....... .......ma simt de parca as fi rupta-n doua.......... de parca lumea ma apasa cu tot ce-i mai strain..... e-atata durere in mine cat poate cuprinde un suflet haituit.......... si parca nu e drept! Si-mi vine sa strig ca nu-i drept si nu e drept sa trebuiasca sa traiesc asa...... ..............ma revolt cu disperare, dar ma lupt cu morile de vant..... si pling de neputinta........... ...si jalea ma apuca si mai mare cind realizez ca-mi pling singura de mila...... si mi-e ciuda..... ma pravalesc in propria disperare, si-ngan cuvinte sa ma incurajez...... imi vad in oglinda fata slutita de atata slabit, ca m-am facut aproape stravezie, si nu-mi vine sa cred ca am ajuns asa....... mi-e lacrima lacrima si plinsul mi-e plins........... si-n fiecare moment ma lovesc de realitate, si tot ce e frumos dispare........ .............nu pot decit sa plang sau sa-mi inghit nodurile mari cat pumnul......... .....se-ncolaceste-n mine durerea........ si mi se face frig....... si toate puterile mi se scurg ............... ma las dusa de val......... intamplator nu stiu sa inot........ si nu pot decat sa ma las dusa de val........... o amagire mai ma tine parca vie......... ....port urlete de disperare-n mine, si tac.... mergand inainte....... iar si iar........ ............dar nu mai pot sa cred in basmele frumoase de-altadat, care ma invatau ca totu-i drept, caci nu e..........nu-i drept........ .....de ce asa??? de ce intotdeauna pentru mine se naruie totul? .....si de ce m-am mai nascut, daca asa a fost sa fie??? de ce m-am mai nascut cu suflet, daca trebuie sa traiesc numai cu dureri in el??? de ce nu pot si eu sa fiu ca altii, sa nu-mi pese??? .........sa merg-nainte........... zi de zi, fara sa-mi pese ca-n jurul meu se-ngramadeste ipocrizia si minciuna si nu conteaza nimic altceva decit sa ii impresionezi pe altii........... .....nu asa vreau eu sa traiesc!!!! mie nu-mi pasa daca impresionez bine sau rau!!! nu vreau decit sa fiu ceea ce sunt, si nimic mai mult!!! dar vreau sa fiu eu insumi!!! nu vreau sa fiu ce vor altii sa fiu.............. de ce oare pare ca cer atat de mult ??? de fapt nu cer nimic de la nimeni!!! Nu cer decit sa pot sa fiu, ceea ce sunt si asa cum sunt de fapt!!! ........un alt liman nu cred sa mai existe pentru mine..............mi-am si pierdut puterea sa mai sper.............. si m-as preface-n vant si praf........ ca sa ma spulber intr-o clipa.... sa nu mai existe-n mine nici durere nici uitare nici pieire........... ......mi-s buzele crapate... adanc in carne....... .......mi-am infipt in ele dintii, si am vrut ca durerea acesta reala sa-mi acopere durerile surde.... ....uscate si crapate mi-s buzele...... si crapaturile dor in adancime....... ....simt mutilarea-mi interioara...... o simt ca pe-un nou eu.... si vreau s-o simt..... poate asa voi fi mai strins legata de realitate.... ........realitatea ca ce?....... ha, haaa, haaaaa....... cu indrazneala am uitat ca pana si realitatea mi-e trucata....... trucata si trunchiata...... eu doar caut cuvinte...... trucat..... trunchiat..... cine m-aduna cand stelele tuna peste pamant mai ploua-un cuvant si nici macar acela nu-i bun de nimic cum de mai caut s-aud vietatile moarte care-au uitat de mult ca mai exista speranta prin moarte si-au binecuvintat propria neputinta de a lupta...... si binecuvintarea s-a asternut peste toate greselile lumii...si peste toata mizeria ei....... ....stau si astept ca aceeasi mizerie sa ma copleseasca...... ...si-apoi cand acesta va fi petrecuta, cu un ranjet de satisfactie, am sa refuz binecuvintarea care de fapt inseamna apa de ploaie....... ...binecuvintam mortii nostri....... ca si cum ii mai ajuta la ceva.... pe ei nu..... poate doar pe noi ne ajuta amagirea ca cineva va face la fel cu noi..... ........ne daruim astfel, in timp, o liniste idioata, pentru propria noastra ingropaciune........ .........m-as apuca sa-mi numar.... sperantele.... durerile...... (alta data as fi spus....si visele)...... sa le numar..... ........nici n-ar fi prea greu..... nu-s decit cateva....... si acelea amarite sperante..... ......vise...... in locul lor, ai crescut maracini..... ce ramane, rest.... nici nu mai trebuie numarat.... caci stiu ce este..... ....pustiu...... impestritat cu durere...... si nesanse...... uneori simt ca pierd pana si puterea cuvintelor...... iar cele ce raman.... raman sa fie doar cuvinte seci........ ......as privi inainte...... dar nu prea am spre ce...... asa ca-mi las mai bine ochii in pamant... in felul acesta vad ceva cunoscut..... intunecarea pamantului, e aceeasi, oriunde...... doar lumina difera....... si numarul stelelor din cer..... Gheare nelegiuite imi sfisie carnea..... parca straduindu-se sa-mi dovedeasca precum ca oasele oricum......... nu-mi mai sint bune de nimic ....si ma intreb de ce oare natura are nevoie de asta? Sau mai bine: De ce Dumnezeu m-a mai lasat sa fiu? ajuta cuiva intreaga suferinta mea????? .......mi-e clipa tarzie.... si nu mai stiu nici ce nici cine sunt..... ma pierd in durerile ce parca nu se mai sfarsesc...... plang neputincioasa in fata lor, incercand..... poate ...... sa le induplec...... ...ma simt tarzie.....iesita din timp...... SI-AM OBOSIT !!!!!!!!! ...mi-e tarziu gandul........ dar e mereu proaspata durerea...... .......am obosit..... si nu mai stiu nici ce...... nici cine sunt...... si nu mai stiu nici a juca sotron...... mi-s mainile durere....... dor mangaieri....... si stiu ca niciodata nu le voi darui........ raman pana si ele sa ma doara....... ...mi se iau toate...... in fiecare zi cate putin........ si mi se da in schimb durere....... .......de ce nu mi se taie dintr-o data viata....... si-asa...... ce-a mai ramas din ea????? ...mi-a ramas sa zac..... aici intre perne..... inconjurata de ale lumii inventii..... legata de lume, prin nu stiu ce....... ......o planta care mai are doar maini...... sa scrie....... picioarele avute candva nu-mi mai folosesc la nimic....... pana si somnul mi s-a luat...... sau nici el nu ma mai suporta....... ......Doamne, de ce atata durere???? De unde o iei????? De-as sti macar ca ai luat-o din altcineva, si mi-ai dat-o mie...... atunci zau ca as intelege...... si mi-ar fi bine sa stiu ca sufar si pentru altii....... si ca lor le ramane clipa luminata-ntreaga...... ......am ramas sa nu mai fiu decat durere......... ....acum, ochii imi sint uscati de lacrimi..... ........sint ochii fara pleoape ai unei statui de piatra........ma-nvirt in jurul meu, si-mi dau seama ca tin in mina o tulpina....... tulpina sint eu....si nu vreau decit, cu toata durerea si cu toata forta, sa ma smulg cu ciuda din radacini..... …mi-as desface larg miinile si m-as arunca in intunerec, si-n umbre….. ......dar ma gasesc priponita de cuvinte.......cuvinte fara sens.....rupte unele de altele...... .......se spune ca trebuie sa-ti zbati aripile in furtuna, pentru ca dincolo de ea, vei regasi soarele....... care aripi? .......as nimici daca as avea putere, cu o singura lovitura, ticaitul care masoara timpul....... timpul cui? .....banuiesc ca al meu........ Am eu timp ? .......un timp fara de timp..........si nimic nu poate schimba asta..........am obosit sa mai cred in timpul meu........doar il privesc cu dezgust, ca si cum as vrea sa-l fac pe el vinovat de toate............. ........si iarasi pina la durere, imi string tulpina in miini...... Cu simturile voit inchise, ca sub pecete, cu ochii orbi si cu urechile lipsindu-mi, aud totusi sinistrul cintec al privighetorii........ il aud......caci ma anunta ca nalucile cu care m-am invatat sa traiesc, se reintorc..........si-si iau locul binemeritat.......naluci si umbre.........Incep sa doresc sa coboare noaptea.........bezna........... e privilegiul meu.........atunci cind satula sint de zilele pline de umilinte asupra carora incerc zadarnic sa triumf........ ignor trupul acesta ce nu e de invidiat.........locasul meu......care ma poarta prin zile schilodita ca pe-un fluture de noapte.........urasc ficare clipa care vine peste mine, doar ca sa ma zbirceasca si sa-mi usuce fiinta........ nu, nu doresc sa ma placa oamenii......mai bine as disparea dintre ei........ altfel, am sa incep sa tremur.......si apoi sa pling.......intre hohotele satisfacute ale intunericului, voi incerca sa-mi desfasor fiinta si sa leapad durerea inchegata in mine.........dar stiu, ca si daca voi reusi, nu voi scapa de ea.....se va inchega la loc......iarasi......si iarasi..........si iarasi......... Am reusit sa-mi smulg radacinile..... acum pot sa spun ca fac parte, din peisajul dezolant din jur.......macar sint o parte dintr-un intreg......... Oare pustiul, e si el un intreg ? .....ce pot sa spun......nu pot sa spun decit ce gindesc.........si m-am gindit intotdeauna, ca in ziua in care voi posta aceasta pagina pe net, va fi bucurie pentru mine......dar eu nu stiu sa ma bucur daca nu am pe nimeni linga mine.......acum, dupa multa munca.......dupa ce am invatat tot luat de la zero.......nu stiu cum sa ma bucur pentru munca mea........sau doar nu am cu cine........ nu, nu ma mira.......nu este pentru prima data (chair si la expozitiile mele s-a intimplat la fel)......si nici nu stiu ce mai asteptam.....dar asa sunt eu.....nu ma obisnuiesc niciodata... ....nu ma obisnuiesc sa traiesc fara bucurii......sau doar astept bucurii........sau nu mai stiu........... ......doar ca am asteptat momentul acesta ca pe o bucurie mare.......acum......nu mai am bucurie......de ce?.....nu mai conteaza....... sint obisnuita ca intr-un fel sau altul, sa ramin fara bucurie.......fara bucuria dupa munca......asa a fost mereu.......dintr-un motiv sau altul, nu am apucat sa ma bucur cum ar fi trebuit........si daca stau sa ma gindesc asta ar fi fost o bucurie mica......au fost altele mai mari care ar fi trebuit sa-mi fie bucurie......dar nu mi-au fost........ .....am sa ma bucur alta data....... doar simt o amaraciune........nu, nu suparare.......doar o adinca amaraciune......si atit.......amar in suflet.........mai mult decit tristete e amaraciune.......... .....nu-i nimic.......mare brinza: dupa un alt episod de munca, eu nu ma pot bucura...... la ce e buna bucuria? si de ce m-as bucura? ca am muncit sa invat html si tot? dar cine nu stie asta?.......... nu-i asa?!?!?! ......oricum.......aici, in locul asta, imi pastrez privilegiul sa scriu tot ce simt......de asta se numeste pagina "jurnal on-line".......scriu si ce e vesel in mine......si ce este durere......... ......ma iarta cititorule.........dar e numai adevar.............nu pot nega nici amaraciunea nici durerea din mine......... Poate ca pe lumea cealalta imi va fi dat sa ma bucur pentru toate bucuriile pe care le-am ratat in lumea asta............ .....iubire.......sau doar nevoia de iubire....... .......mi-am invatat gindul sa gindeasca......dar nu am putut si nu cred ca am sa pot vreodata sa-mi invat glasul sa vorbeasca......nu......eu nu stiu sa vorbesc......sau daca vorbesc, in nici un caz nu sint instare sa vorbesc asa cum simt......... ....stiu doar sa scriu.......ce spun in scris, sunt incapabila sa spun prin viu grai......chiar si durerile, despre care am scris, in realitate, doar le pling......... .....ma simt cumplit de limitata.......as vrea sa spun ce simt.......uneori, as vrea sa pot sa urlu.........de cind sunt bolnava......o singura data am reusit sa scot un urlet din rarunchi......unul singur.......din toate cite am in mine.........si asta a fost, acum, de curind, la mare.......iesisem din discoteca si m-am dus tinta pe plaja......un val bezmetec, m-a udat toata......atunci, cu pasi inceti, am mers pe plaja pasind prin valurile ce scaldau nisipul......la un moment dat, am reusit......nu stiu cum, sa scot un urlet............n-a fost de-ajuns.........n-a fost cit am in mine..........mai mult nu am putut.......mai mult, am ingenuncheat si cu unghiile am sapat gropi adinci in nisip......incercam astfel sa-mi las cumva durerea acolo........ingropata in nisip....... mi-as fi dorit sa pot sa dau marii din durerea mea......si i-as fi dat din dragostea din mine........pentru ca nu am cui s-o dau......... nu stiu ce doare mai mult in mine......durerea in sine sau faptul ca nu am cui darui dragoste.......cind palmele ajung sa doara de mingiieri ce nu le ai cui da, e dureros...... .......da......stiu........sunt singura vinovata.......nu consider ca nu merit dragoste......doar ca nu am gasit inca umerii potriviti de tari pentru cit am eu nevoie de ajutor....... poate ca cele scrise de mine in alte articole cu legatura la" atunci cind ai asa un diagnostic inveti sa pierzi pe cei dragi de linga tine" au lasat in urma un semn de intrebare........spun aici adevarul: diagnosticarea mea, a adus cu sine, un divort......da, sotul meu nu a fost destul de tare sa ma accepte si asa: bolnava incurabil. Iar eu nu am fost destul de puternica, sa ii sustin moralul cazut odata cu diagnosticul........nu aveam nici pentru mine curaj destul la acea vreme........dar sa te trezesti singura........intr-un asemenea moment........e destul de greu........ daca viata mie mi-a dat sa duc ce am de dus, e una.........dar cei din jur nu sint obligati sa stea linga mine........... Daca mi-e dor de dragoste? DA! imi este.........mai mult decit orice.........de multe ori ma gindesc ca viata m-a lasat prea dintr-o data fara nimeni.......doar cu Alex.....asta mi se pare cel mai necinstit........ .......nu doresc nimanui sa simta cum este.......... " nu sint decit produsul durerilor mele"........... nu pot sa fiu decit sincer.......si pot sa spun aici, tot ce vreau.........si nu vreau decit sa fiu sincera........... daca ar fi sa mi se indeplineasca o dorinta.........atunci aceasta dorinta, ar suna cam asa: nu-mi doresc decit sa am linga mine, o persoana mai tare decit mine........sau pe cineva pe a carui umeri sa-mi pot lasa pentru o clipa, pentru o zi........sau pentru un ceas.........toate grijile.........imi doresc sa iubesc.........si sa nu mai fiu singur......... atit...... stiu ca este mult...........e prea mult chiar............. dar eu, am sa astept........ parca am de ales?!?!?!?! .......mi-e dor de dragoste......mi-e dor sa fiu iubita......dar mai mult decit orice, mi-e dor sa am pe cineva alaturi.......umeri pe care sa las din cind in cind toata povara ce o duc........timp in care sa-mi adun puterile pentru inca o etapa........timp in care sa-mi permit sa stau in pat.......sa nu-mi fie grija de nimic........doar sa stau si sa ma odihnesc......nu mult.....ca nici nu rezist mai mult decit 2-3 zile sa stau inactiva........ dar nu am nici cele 2-3 zile......... nu am de ales........ am mai invatat ca si prea multa dragoste sperie atunci cind o daruiesti........si atunci am mai incremenit odata in mine........... dar viata mea, oricum ar fi, merge inainte..........cu bucurie sau cu tristete........cu dureri sau fara.........zi dupa zi, nu fac decit sa invat sa traiesc........ si invat si voi invata mereu........... ...asteptare.... ....te-astept......si nici macar nu stiu cand ai sa vii......... ...poate ca vei veni atunci cand primavara isi va deschide lenes pleoapa..... lasand din ea, sa curga prospetimea pamantului.... si abur cald.....si verde crud de iarba........ .......te voi lua atunci de mana, si-om colinda poieni..... in care soarele abia-si strecoara raza-i firava... vom merge asa..... mana in mana.... si pas cu pas, facut in primavara, ne va insenina un gand pierdut.......... .......te-astept.... .....si nici macar nu stiu cand ai sa vii....... ......poate ai sa vii intr-un ceas tarziu al unei nopti de vara....... cind stele-n cer s-atit de multe, incat ochii iti raman atintiti in sus..... te voi lua atunci de mana.... si poate-atunci, vom fi si noi....... ca cei nebuni........ si vom uita de noi, privind ceasuri intregi la stele....... ...te-astept...... ....si nici macar nu stiu cind ai sa vii..... ...poate-ai sa vii cand frunza din padure e toata pata de culoare galben rosiatica...... atunci cand toamna-si joaca superba paleta de culori, peste pamant......... .....am sa te iau atunci de mana...... si-am sa te port pe cararile tacute ale padurii..... ne-om aseza pe-un pat de frunze moarte..... vom inchide ochii...... si cu sufletele, vom respira adanc linistea din jur...... si vom mai auzi, cantecul ultim al frunzelor ce mor...... si in cadere, plansul lor... se transforma-n sunetul unei ploi calme...... ...te-astept.... ...si nici macar nu stiu cind ai sa vii..... ...poate-ai sa vii in clipa-n care, paduri..... poieni........ si nopti, acoperite-or fi de albul nepatat al zapezii..... .....inmormintarea vesela a tot ce-a fost....... spre noua inviere din noua primavara............ ....am sa te iau atunci de mana....... si-am sa te duc in munti.... poate ca vom lasa in urma poteci rupte in zapada de pasii nostri cuminti...... ...si poate...ne va ninge-n par de undeva, de nicaieri, sperante... ....te-astept...... ....si nici macar nu stiu caind vei veni........ ...si nici macar nu stiu........ ....stiu doar, ca-n ziua in care s-ar putea sa vii...... in mine va fi sarbatoare.... si mai stiu... ca-n acea zi..... voi respira aer proaspat de primavara.... voi privi cerul cu stele.... ma voi odihni pe-un pat de frunze moarte.... iar albul zapezii, imi va darui stralucire in ochi........ ....astept....... astept necunoscutul ce-mi alinta gandul....... si nici macar nu stiu cand vei veni...... .... si nici macar nu stiu de timpul, ma va ajuta s-astept..... s-astept, chiar si mai mult de patru anotimpuri........ ....dar eu......... te-astept....... ...si nici macar nu stiu cand ai sa vii...... ...... gandesc ganduri...... ....si ma intreb....... Oare daca as lua lumina, si as sparge-o in bucati, atunci ar insemna ca pot avea mai multa? Adica....... mai multa lumina intr-una singura? .....si fiecare bucatica sa se intregeasca intr-o noua lumina?! ....ar fi asta o lumina noua, sau una veche? E lumina lumina, sau e lumina gand? Si atunci cum se cheama umbra? Si de ce exista lumina si umbra? .........probabil ca singurul motiv este ca atunci cand umbra te impresoara, aparitia luminii capata alta valoare...... mai pura... poate chiar mai luminoasa! Sa alegi lumina..... si sa lupti cu umbra. Nu, nu sa fugi de umbra! Doar sa inveti din ea....... .....de prea multe ori, in ultima vreme am citit expresia "sa dam un sens suferintei".......... ..........uneori o inteleg...... alteori o cred o aberatie.....dar ramine o realitate....... Sa dai un sens suferintei..... dar oare cate feluri exista? Si caruia dintre ele vrem sa-i dam sens? ....... e greu sa decizi asa ceva...... pentru ca fiecare fel, fiecare latura a suferintei, ne arata o alta fata......o alta valoare...... Probabil ca incepem sa cautam sensul suferintei atunci cand stim ca nu exista alta cale....... ca singura speranta ramine in noi insine...... ....atunci inveti valoarea unei lacrimi..... atunci inveti ca toate suferintele de pana atunci au fost o joaca de copil......... ganduri.......... dac-as putea sa darui gandul meu.........l-as darui intreg...... si cel ce l-ar primi ar invata atunci sa se bucure de tot ce are in preajma........ ganduri...... sunt uneori atat de multe ca nu le poti gasi capatul...... ......poate ca gandul incepe atunci cand zambesti, si se termina cu o lacrima......... .......poate ca zambetul, si gandul la un loc, nasc speranta...... ....si poate.... sau mai mult ca sigur, adevarata dragoste se naste atunci cand gandul ne ramane pur..... si-n felul acesta poti a iubi orice....... .......sa-ti iubesti radacinile....... si-atunci nu vei fi nicicand singur...... oriunde ai fi....... atunci, cand iti e greu, dragostea aceasta iti aduce aminte ca oricat ai fi de departe ai unde sa te intorci....... .......sa iubesti ploaia....... si atunci orice strop il poti simti ca iti aduce alinare in zile grele......... Sa iubesti florile........... sa ai rabdare sa le privesti inflorind si alunecand in ofilire...... si-ai sa inveti atunci cat de trecatoare sunt toate...... ....sa iubesti curcubeul....... care nu-i decat un zambet dupa ploaie....... doar atat.... dar puritatea din culorile lui iti mangiie privirea, mai mult decat orice...... ....sa iubesti soapta vantului....... cand nerostita-ti poposeste in auz...... ......sa iubesti albul zapezii, pentru puritate...... pentru simtamantul de nesfirsit... .......sa iubesti muntele........ pentru linistea ce o da pasilor tai, in vremea cand pierdut te vrei in timp si spatiu...... ......sa iubesti fiecare clipa din viata......... ......sa iubesti........ sa iubesti pe cel de langa tine, pana la limita iubirii....... sa iubesti pana cand doare........ si pana cand durerea iti strabate intreaga fiinta........ pana cand simti ca nu mai poti respira....... pana cand simti ca te vei sparge, ca si lumina, in bucati.......sau pana cand simti ca de atata iubire si de atita durere te vei preface in praf stelar........ ce mainile si gandurile nimanui nu-l vor atinge vreodata.......sa iubesti...... .....pana la durere...... .....si daca reusesti..... atunci daca va fi sa fie, sa vina ziua in care vei cauta sa dai un sens durerii.....atunci il vei gasi...... pentru ca atunci vei afla ca oricat de mult ai crezut ca suferi, n-a fost mai nimic...... .......cand ajungi sa cauti un sens suferintei.......asta inseamna ca VREI sa treci dincolo de ea...... si vei trece........ nu ma intreba care este sensul suferintei...... caci n-ai sa crezi raspunsului meu, asa cum nici eu nu l-am crezut.......... .......si daca tot insisti..... pot spune gandul meu intreg...... .....suferinta...... in primul rand te-ajuta sa dai o alta valoare a tot ce-ti e in jur...... incepand cu respiratia ierbii........ .......apoi, te face sa intelegi mai bine suferinta altora... ......sau te ajuta ca zambetul sa-ti fie lumina-n suflet........ .....apoi...... privesti alfel totul........ inveti valoarea bucuriei mici, pe care pana atunci nu ai vazut-o...... c-ai fost prea orb, sau prea departe de amanunte, nu-i vina nimanui! .......nu-i nici macar vina timpului..... ce trece peste noi, lasand in urma ceea ce numim noi ani...... .....de fapt ne ramin doar amintiri.......oare de cate ori ne dam seama de adevarata valoare a amintirilor?...... sau de fapt le bagam in seama, si aflam ca le avem, atunci cand singuratatea ne indeamna?? Sa dai un sens suferintei...... cand ajungi la gandul asta inseamna ca vrei sa lupti...... ca vrei sa supravietuiesti........ sau....... pur si simplu, inseamna ca esti capos......... .....si totusi..... "Cand suferinta omeneasca atinge culmea, mori, sau te bisnuiesti!" iar praful stelar nu-i chiar atat de departat pe cat pare....... il poti lua in palme........ e drept ca doare...... dar daca-l tii mai mult vei ajunge sa cunosti si bucuria....... ...bucuria ca esti invingator?????? Nu.........bucuria ca ai invatat sa dai un sens durerii...... Stiu........suna aberant........ ......dar credeti-ma ca nu-i deloc........ ca ideea e mai mult decit o parte a realitatii....... doar incercati..... incercati atunci cand durerea parca-si sparge limitele, sa-i dati un sens..... cu siguranta ca-l veti gasi........ doar trebuie sa vrei...... Caci........ "daca timpul s-ar masura in iubire atunci nu am mai avea sarbatori.....ziua de maine ar fi la fel cu cea de azi...." ....... si niciodata nu am sti ca suferinta are sensul ei......... ......singur, in timp, revin la cea care am fost cindva.....cea care doar scrie....dar nu stie sa si vorbeasca despre ceea ce simte... ... poate ca doar durerea singuratatii ma duce inapoi..... ......doare.....dar macar ma regasesc......e ca si cum revin in lumea mea dupa multa vreme...... ....mi-a fost teama........mi-a fost teama ca nu am s-o mai regasesc......mi-a fost teama ca am pierdut-o......asa cum pierd totul in jur...... dar acum ma simt regasind-o.....regasindu-ma....... cumva ma simt intreaga.....cumva ma simt ca redevin ceea ce sunt de fapt......cumva ma simt renascind...... e ciudat sentimentul...... ma intreb : cum s-a nascut ikstar? o anagrama de la numele meu, asta e clar.....dar povestea e lunga....... numele meu nu-i nici macar krista....iar povestile sunt multe.......... ikstar .......e atit de frunoasa lumina cazuta acum, la ora amurgului, printre jaluzele...... ......sufletul ma indeamna s-o ating..... ma intreb daca atingerea mea, nu cumva s-ar putea sa o doara?.....oare lumina, suporta atingerea miinii mele? ...... mi-e teama s-o ating..... ...... mi-e dor s-o simt...... imi cinta in ureche tacut, un murmur nascut din florile ofilite ale liliacului din curte....si murmurul imi spune ca ii e dor de zilele in care floarea-i era cununa.... tot cu un murmur ii raspund ca mindra port cununa spinoasa....si ea m-asculta..... ii inteleg durerea.....ii inteleg tristetea...... dar frunza verde care inca mai e pata de culoare, ii da viata......tufa de liliac traieste chiar si fara floare.. ....si eu, traiesc rizind.....(cind pot)....... ar trebui sa ma simt verde......sa ma simt verde mai mult decit ma simt ofilita..... .......... as incerca de miine sa fac fotosinteza prin suflet.....sa-mi iau oxigen......si lumina.....si sa las seva proaspata sa-mi curga in vene........iar venele sa-mi explodeze...... ......cu verde-n par, m-as ridica la drum spre munte si padure...... (m-as putea oare cufunda c-un brad pitic?) ......pe munte-apoi, as incerca sa cresc.....si sa devin copac.... ..... oare cit de vie mi-ar fi durerea, daca fiind copac, un om oarecare m-ar taia si m-ar preface in lemn de foc? oare cit de mare mi-ar fi bucuria, cind bucati de sufletul meu, s-ar transforma in scintei asemamatoare scinteilor nascute din cetina de brad? oare ar durea? sau ar fi bucurie? .....sunt atit de obosit......parca oboseala s-a hotarit sa se aseze asupra mea cu toata greutatea......s-o simt fizic......cocosindu-ma.....zile si nopti fara odihna trec peste mine.....stau in fata monitorului si imi face bine.....nu ma lasa sa ma gindesc la ce n-am voie......din cind in cind cind ma ridic imi simt neputinta........ .....mi-e dor de munte......si vreau acum sa ma gindesc la el......el ramine sa fie bucata mea din viata......bucata de viata reala si adevarata...... ....mirosul de cetina imi patrunde nara.....in profunzimea izului simt greul frunzelor moarte......radacinile copacilor care-au pleznit pamintul pe alocuri, au si ele izul lor inconfundabil......"mixtura" unica......un aer blind plin de arome.......chiar si sarbadul miroase bine in munti........ .....mi-as biciui narile cu aerul rece......as sta cu fata impotriva vintului pina cind mi-ar porni lacrimile sa curga in nestire pe obraji.....in felul asta am sa pling si alte lacrimi.....poate ca le voi da drumul si celor din mine......dar atunci nu m-ar mai intreba nimeni:"de ce plingi?" ......o intrebare care nu-si are rostul.....explic odata celor din jur de ce pling.....apoi dupa o vreme iar sunt intrebata......ma uit buimaca la ei......si tac.....si stiu ca nu pot sa spun mai mult decit am spus data trecuta......si pling......si tac......si ei intreaba.....iar eu ramin sa tac......nici nu am ce sa le spun......ar trbui sa spun totul de fiecare data ca o placa stricata...... .......poate ca se ajunge aici pentru ca dupa 2 saptamini de ris si voie buna eu pling iar......ce pot sa le mai spun..... ......am sa pling azi de dor de munte.....mi-e dor sa-mi iau cu mine toate gindurile.....si toata greutatea.....sa merg in adinc de munte si sa-i las lui in palme toata durerea mea......se pare ca ajuta......mi-a ajutat acum un an......chiar daca am fost numai la poalele lui.......dar il vedeam.....era acolo.......priveam la el timida.......si mi-era teama ca nu ma mai recunoaste......simteam cum din el imi pot lua energia necesara sa merg mai departe.....in fiecare dimineata stam la pinda.....si pindeam linistea s-o vad pe ce vaioaga coboara inspre mine?...... .....pe-atunci nu eram singura......pe-atunci erau cu toti in jurul meu......azi.....n-a mai ramas nimeni.....incet incet fiecare a pornit pe drumul lui.....promisiunile nu au mai contat.....ca eu am nevoie.....nici asta........nu-i nimeni linga mine acum...... ......mi-e dor de munte......doare dorul de el......dorul de oameni nu m-a durut asa adinc niciodata......oamenii am invatat de mult ca intr-o zi ii pierd de linga mine......am pierdut mereu.....dar nu am pierdut muntele niciodata...... ....as vrea sa merg......sa merg pe carari pina cind nu mai am strop de energie.......sa merg cu pasul voit domol......negrabindu-ma nicaieri.......doar sa merg......si-n mers, gind dupa gind, sa le dau drumul in palmele lui.....sa simt in fiecare pas usurarea.......sa simt ca nu mai sunt singura......sa-l simt palpitind odata cu inima mea.....sa-mi cer iertare ca prea multa vreme a trecut de cind nu am mai fost cu el......sa-mi cer iertare in fata lui pentru toate clipele de slabiciune.... sa-mi cer iertare ca n-am fost linga el sa-i spulber zapada de pe pleoapa ...... ......as lua in palme frumusetea norilor intreaga..... ......as ingina in tacere un cintec de copil....... ........as cladi o prispa din zorii ce-au trecut........ .......din ramasite as cladi un balansoar.......... ......apoi, tacuta as sta......... . .....sezind in balansoar........ .....pe-o prispa-nfiripata din ramasite de zori........ ......in caus de palma tinind zori de dimineata trecuta...... ......inginind in tacere, un cintec de copil............. ......frumoasa esti padurea mea cind umbra iti e rara si rintre crengi adie abia un vint de primavara.......... .....in adinc de suflet ploua cu tristete si singuratate......un murmur ca un vaiet se pravale in ecouri prelungi.....e urlet launtric ce nicicind nu va gasi calea de iesire afara din mine .....un vaiet......un urlet.......si o mare de pustiu... ....atit de mult nimicul ma ingreuneaza......facindu-ma sa-mi para ca port cu mine imensa greutate a universului...... .....hohote sarcastice de ris incep din cind in cind sa-mi zguduie orgoliul.....cu zvicnete furioase mai atac ziua ce vine incercind sa-mi dovedesc mie insami ca inca mai exist.....ca inca mai sunt ceea ce nu mai sunt...... ......zadarnica mi-e lupta......o lupta care nu-mi aduce nicidecum locul invingatorului.....lupt.....si stiu ca de la inceput pina la sfirsit eu sunt luptatorul care lupta pentru infringere...... .....prea mult nonsens.....prea multe de invins.....prea mult ca sa mai pot ierta si prostia.....prea mult ca sa uit nedreptatile.....prea mult ca sa mai stau deghizata in om normal.....prea mult ca sa mai inghit mojicia.....prea mult sa ma mai inghit pe mine si reprosurile altora...... ....poate ca am sa reusesc sa ma eliberez de remuscari si in felul asta sa-mi usurez ziua...poate ca voi putea intr-o zi sa nu mai aud reprosurile altora pentru faptul ca nu sunt instare sa dau liniste si pace prostiei......sa ma considere de vor in felul asta vinovata, ce mi-ar pasa? nu incerc sa schimb lumea. .....explozia de verde imi raneste ochiul.....zi dupa zi, imi pare ca s-a mai darimat peste speranta inca un val de negru...... ....verdele azi imi explodeaza-n fata doar pentru a-mi dovedi inca odata cit de intunecata am devenit...... ma doare risul din aripa fluturelui in zbor.....fara de radacini nu vad in jur decit zadarnicia luptei.... un val de soare mi se-agata in parsi-mi ravaseste gindurile un iz de neputinta......incet......cu o incetineala inebunitoare imi misc fiinta catre adapostul intunericului.......acolo unde stiu ca nimeni nu ma urmeaza......e calea mea.....de-acum batuta......e locul in care imi e bine sa las totul sa ma copleseasca.....am inceput sa las totul sa ma napadeasca....nu mai am forta sa ma opun inevitabilului......lipseste sensul.......lipseste saminta din care sa pornesc....... .....mereu ajung in acest loc al meu......un loc unde nu-i nimeni sa respire odata cu mine.....si inca odata ma intorc impotriva vietii......impotriva oamenilor.....impotriva a tot...... .....si nici macar nu-mi pasa......maxilarele inclestate si fruntea incruntata imi dau senzatia ca pot sa tin in mine tot...... incerc sa nu las sa se vada in ochi lacrimile neplinse si imi inchipui transformarea mea intr-un cub de gheata...... .....e mult mai bine......e mult mai bine sa nu cunosti binele......obisnuit doar cu mai putin bine nu are sufletul dupa ce sa tinjeasca...... .....explozia de verde care mi-a ranit ochiul o privesc acum cu nepasare....... a explodat verdele? si ce daca Aduna-ma cu lacrimile tale........ aruncama-n lumina si-nvata-ma sa zbor Respira-mi gandurile, cum respiri o floare si-nvata-ma ca pot sa ma preschimb in dor Ingroapa-ma in lacrimi si-n tacere....... Primeste-ma in brate cuminte sa iti stau asculta-mi asfintitul de viata in durere Cind nu mai am putere ca dragoste sa-ti dau Alunga-ma departe, cind am sa-ti fiu povara..... Ingroapa-ma-n uitare, ingroapa-ma-n trecut Apune-ma odata cu soarele de vara Iar umbra sa mi-o pui intr-un lacas tacut Izvoare de tristete rasar si curg in mine..... Imi infioara carnea raceala de tristeti Se sparge universul cind ma despart de tine Dar nu mai stiu in care dintre vieti!?! Poate ca toate se intimpla-n asta viata..... Sau poate-s ratacita-ntr-o viata din trecut.... Sau poate ca lumina de miine dimineata Ma va-nvata ca inca te am.......nu te-am pierdut... |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy