prietenii mei
atât de puțină am rămas și atât de departe de voi
ca într-o menajerie de plastic îmi devorez îmblânzită snopul de iarbă proaspătă al tinereții
în ochiul Lui culoare aș vrea să fiu
să vă mai pot privi îndeaproape
timpul fără de voi mi-e străin
amăreală de tutun pastile de nesomn oraș fără de munți

aș fi vrut poate ultimul soare de toamnă să fie acesta
aș fi vrut să arunc toate cuvintele peste garduri
dar știu că nu v-aș fi adus înapoi
degeaba degeaba
trece apăsat îngerul înserării drumul spre mine


am rămas atât de puțină
aproape mi s-a lipit ultima cămașă de suflet
aproape mi s-a uscat viața trupul și semnul nașterii
prietenii mei
flutură mătasea steagului peste cazemate ce s-au predat fără luptă
se țin cu mâinile de marginea lumii bufonii nemângâiați și dalbele infante

prietenii mei
am să iau numele voastre
însemnate pe tot atâtea pietre
și am să fug în lume cu ele
trăindu-le pentru încă un timp al meu
care mai este