Noaptea mă face să plâng...
Și simt durere-n suflet
Fără să știu măcar ce
doare atât de tare...
Simt o lacrimă căzând
spre covor...
Ce lungă călătorie...
Întâi
Îmi mângâie incet chipul,
Iar apoi cade...
Cade exact asa cum cad și eu
în sinea mea...
Iar când ajunge la limită
Se izbește de covor;
Exact asa cum eu mă izbesc
de neîntelesul ce mă cuprinde.
Și se destramă în și mai mici
picături de apa...
Așa cum eu mă destram în mici
picături de suflet
și mă preling spre infinitul durerii...

Nici ea nu știe de ce pășește în astă...
Lungă și ne-nțeleasă călătorie...