A venit toamna.In sufletul meu plang castanii.Nu se mai aud pasi.Pe drumul meu nu mai merge nimeni.
Spre nicaieri pasesc in fiecare zi.La geamul meu nu mai rasare soarele.Si nimeni nu mai imi trece pragul ..viata e o lunga asteptare ,un dulce amarui delir.Ma zbat in mizeria de a trai,singurul lux care ma straduiesc sa-l pastrez e o garsoniera micuta in centru - mi-e frica de perfierii...
Niciodata nu mi-a placut sa stau la margine.Pe partea unde apune soarele ma simt cel mai bine.In garsoniera mea apune cel mai frumos.
Ma bate un gand straniu sa opresc tot acest joc macabru.Inutilitatea de a merge mai departe ma inspaimanta.
Cad frunze peste tot...melancolia amintirilor pluteste in aer ...jocuri de lumini imi trec pe sub pleoape.Implor divinitatii indurare,durerea a transformat ateul din mine intr-un ateu pocait.
Ma inchin la umbre cu taria care renaste contururile...