de bate vântul
sau semenii mă lovesc în ceafă
adună din urmă înțelepciunea
plivește buruiana mă discută aprins
de câte ori trec acoperit de beznă
și îmi ascult conștiința ca un orb
mâinile lui îmi prind scalpul
ca o prefață celui care sunt

uneori mă înalță mai sus decât înaltul
cu un pas ating luna cu celălalt necuprinsul
din când în când lasă câte o șoaptă
în nori
să vă spună cine sunt