Te-am căutat pe străzile unui oraș dintr-o poveste de demult, dar m-am rătăcit într-un întuneric surd și ostil.
Am trecut prin păduri învelite în răsfrângeri de lună și te-am strigat; dar glasul s-a pierdut și el-în lacrimi.
Mi-e dor de lanul de grâu cu maci roșii prin care alergam ținându-ne de mână ,zborul de fluturi albi pe care mi-l dăruiai într-o după-amiază de vară ...
Unde au plecat toate astea?
Unde ai fugit tu, iubire de cristal în care credeam cu toată puterea, la care visam cu ochii deschiși?
Acum...mă doare fiecare umbră din jur și fiecare piatră pe care calc. Mi-e sufletul trist ca o frunză de noiembrie rătăcită pe o aripă de dor.
Te vreau înapoi!