bicicleta părăsită sprijină aceeași casă
se uită la mine stricată
știu că am întârziat câteva lumi
privirile ei mă omoară
cât îți seamănă uneori

ți-am luat flori dar am ajuns în stradă
la fel și ele
albe
speriate se ascund în fustele țigăncilor
tăcute privesc în sus
din când în când își strunesc puradeii
să nu mai țipe
aș țipa eu
să alung tăcerea ta
privirile lor

în colțul străzii parcă ieșit din zi
cerșetorul își scârțâie violoncelul
vrăbiile stau înșirate pe pervaz
se leagană așa
dintr-o parte în alta
stau și mă uit
doar mă uit
țigăncile vor să-mi ghicească
tu n-ai mai apărut

bicicleta se uită și ea
îi lipsește o roată