Ne dam seama, cand avem curajul sa privim lucrurile in fata, ca suntem niste fiinte ingrozitor de singure si izolate. In urma acestor constatari lucide, mai mult sau mai putin constiente, incercam sa fugim, sa scapam fiindca nu stim ce anume s-ar putea ascunde dincolo sau in spatele acestei singuratati. Inspaimantati, cautam sa ne refugiem in diverse activitati, distractii religioase sau de alta natura. Pentru cine vrea sa vada acest fenomen in sine, lucrurile sunt destul de evidente. Ne izolam prin activitatile noastre zilnice, prin atitudinea si modul nostru de gandire; in ciuda legaturilor foarte stranse pe care le putem avea cu cineva, ne gandim, de fapt, mereu numai la noi insine. De aici - o izolare si o singuratate sporite, o dependenta totala fata de obiectele din jur si o multime de necazuri si suferinte. Poate ca vom intelege aceasta izolare, singuratate, dependenta si suferinta acum. E o stare mereu prezenta in fiecare dintre noi. E usor de constatat chiar si pentru cei mai putin patrunzatori, ca toate activitatile noastre sunt centrate in propria noastra persoana. Suntem mereu obsedati de noi insine : ne preocupa sanatatea noastra, faptul ca trebuie sa ne facem exercitiile ori ca trebuie sa ne schimbam; vrem o slujba mai banoasa, relatiile cu oamenii mai multumitoare. "Eu vreau sa ating iluminarea";"Trebuie sa fac ceva cu viata mea"-numai "eu", "viata mea", grijile si problemele mele.
Aceasta preocupare de noi insine e prezenta in fiecare clipa; suntem devotati, trup si suflet, propriei noastre persoane. E un lucru evident. Fie ca mergem la birou sau uzina, fie ca realizam o munca sociala proclamandu-ne grija pentru bunastarea intregii lumi, de fapt, tot preocuparea de noi insine e cea care ne mobilizeaza; "eul" are intotdeauna prioritate. Dar aceasta preocupare zilnica de propria noastra persoana in raporturile cu ceilalti, aduce cu sine izolarea. Fapt iarasi foarte evident! Si daca scrutam mai adanc problema, descoperim ca aceasta izolare produce ca efect imediat un sentiment de singuratate interioara, de rupatura ,fara nici o legatura reala cu nimeni si nimic. Poti sa te afli intr-o multime de oameni sau impreuna cu un prieten - acest sentiment al ruperii de toti si de toate persista, mai mult, se adanceste. Nu stiu daca l-ati remarcat sau daca, dimpotriva, nu l-ati cunoscut pana acum. Cand luam seama de aceasta singuratate incercam sa fugim de ea. Cum? prin diferite forme de divertisment, prin meditatie s.a.m.d.
Sigur, toate acestea arata faptul ca spiritul, superficial sau profund, ori simplu instrument al cunoasterii sale tehnice, se vede privat de orice raport real repliindu-se asupra lui insusi. Relatiile umane sunt lucrul cel mai important din viata; daca nu esti in relatii bune cu singura persoana, nu poti fi nici cu celelalte. Iti inchipui ca nu poti avea relatii bune decat cu persoana cutare sau cutare, dar aceste relatii nu trec dincolo de nivelul declaratiilor verbale si sunt, prin urmare, iluzorii. Dar daca la un moment dat intelegi ca relatiile intre toti oamenii, atunci izolarea, singuratatea, capata o cu totul alta semnificatie.
Ce sunt deci relatiile umane? Vrem sa vedem de ce oamenii sunt atat de singuri, disperat de singuri. Traind fara iubire, dar insetati de ea, ei se imputineaza fizic si psihic si sfarsesc in nevroza. De fapt, majoritatea oamenilor sunt nevrotici, mai mult sau mai putin dezechilibrati, sclavi ai cate une obsesii. Si daca priviti acest lucru mai atent, pare ca el decurge din lipsa totala de relatii adevarate. Asadar, inainte de a intelege cum putem scapa de singuratate si suferinta, de durere si angoasa existentei umane, trebuie sa aprofundamchestiunea relatiilor intre oameni, ce inseamna sa te afli in contact cu cineva.
Suntem noi oare in contact unii cu altii? Gandirea afirma ca da, dar, de fapt, e posibilsa minta - caci a fi in contact cu cineva nu inseamna doar sa ai relatii intime ori sexuale cu acea persoana.
Din cauza ca nu inteleg in profunzimea ei natura relatiilor "sociale", oamenii sunt cuprinsi de tristete si confuzie, incep sa se framante. Accepta anumite credinte, fac gesturi de caritate, dar totul ramane fara nici o valoare atata timp cat intre ei nu exista raporturi lipsite de orice umbra de conflict. E posibila o relatie realmente adevarata intre un barbat si o femeie, daca el este catolic si ea protestanta ori daca el este budist si ea hindusa?
Deci ce intelegem prin relatiile umane? Mie mi se pare ca acesta este unul dintre lucrurile cele mai importante in viata, pentru ca viata este facuta din relatii. Unde nu sunt relatii, nu exista nici viata, sau atunci viata devine o suita de conflicte care sfarsesc in divort, singuratate - care aduce cu sine o multime de framantari, de anxietati si tot felul de alte necazuri. Le cunoasteti cu totii foarte bine. Pe de alta parte, putem vedea cu ochii nostrii cat de pline de viata sunt relatiile adevarate intre oameni si cat de putini sunt aceia care au reusit sa distruga zidul despartitor dintre ei si semenii lor. Pentru a frange aceasta bariera cu tot ce implica ea - si nu este vorba doar de o bariera fizica - trebuie sa adancim problema actiunii, a faptuirii.
Vedem asadar, cat de importante sunt relatiile umane, vedem ca e posibila o relatie fara conflict, o stare de iubire, prin urmare. Caci iubirea nu este o dorinta. Iubirea nu se poate cultiva, exersa, ea nu depinde de memorie. Sunt deci in stare sa traiesc zilnic, fara sa ma preocup de mine insumi? Pentru ca aceasta preocupare de mine insumi este principala imagine. Sunt in stare sa traiesc fara ea? Atunci abia nu voi mai cunoaste singuratatea, izolarea si suferinta.