Unui suflet evlavios, despre exercițiul cel mai important
(Scrisoarea a 180-a)

Ai înțeles credința ca pe o exersare în bine. Și știi că ai înțeles-o așa cum trebuie. Exersarea ta a constat până acum în post, rugăciune și milostenie. Bine, acestea trei sunt de o foarte mare însemnătate.
Postul, rugăciunea și milostenia sunt expresia practică a credinței, nădejdii și dragostei. Prin toate acestea tu arăți că te-ai încredințat voii lui Dumnezeu- și de vei împlini și vreo altă poruncă a lui Hristos, prin aceasta îți vei arăta iarăși că te-ai încredințat voii lui Dumnezeu.
Această încredințare în voia lui Dumnezeu este ca un suflet al tuturor lucrărilor noastre legate de credință, și nu numai al lucrărilor și strădaniilor legate de credință, ci și al tuturor gândurilor și simțămintelor și faptelor noastre- într-un cuvânt, al întregii noastre vieți.
M-am pogorât din ceruri, a zis Hristos, nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine (In. 6,38).
Iar în ajunul pătimirii Sale, în sudoarea de sânge, îi spune Tatălui:
Însă nu voia Mea ci a Ta să fie.
Sunt o mulțime de oameni botezați care se ostenesc să împlinească toată legea lui Dumnezeu, dar cu toate astea nu s-au încredințat pe de-a-ntregul voii lui Dumnezeu. Când vin suferințele, ei cârtesc asupra Făcătorului lor. Astfel se dau în vileag că nu s-au încredințat voii Dumnezeului lor, că toată credința lor este superficială și faptele credinței lor sunt calculate cu rațiunea omenească.
Ca atare, să știi că exersarea încredințării în voia lui Dumnezeu este mai importantă decât toate exercițiile de credință pe care le facem.
În pragul fiecărei noi zile să spui:
"Fie voia Ta, Tată!"
Și în pragul fiecărei nopți să spui:
"Fie voia Ta, Tată!"
Și când te slujește sănătatea și când cazi la pat, iarăși:
"Fie voia Ta, Tată!"
Și când câștigi și când pierzi, iarăși:
"Fie voia Ta, Tată!"
În cele din urmă, când va veni ceasul de care nu poate scăpa nimeni și te vei întâlni față către față cu îngerul morții, spune cu îndrăzneală:
"Fie voia Ta, Tatăl meu și Dumnezeul meu!"