“Noi credem în alții mai mult decât în noi înșine. Dacă nu, de ce am fi atât de exigenți față de cei care ne iubesc? Așteptăm de la ei ceea ce noi suntem cu totul incapabili sa le dăm: devotamentul, fidelitatea, transparența etc. Îi plătim cu nădejde falsă și le cerem în schimb aur. Și când constatăm că trișează tot atât cat noi - ei, pe care ne bazăm pentru a încarna pe pământ virtuțile divine, viziunea noastra asupra lumii se scufundă în haos. Simt că totul devine zadarnic pe masură ce devin conștient că totul îmi seamănă”.
(”Ignoranța înstelată”, Gustave Thibon)