Predică la Duminica Tomei
(Despre îndoiala în credință)

Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut (Ioan 20, 29)

Hristos a înviat !

Iubiți credincioși,
În prima zi a Sfintelor Paști, seara, ne spune Sfîntul Apostol și Evanghelist Ioan, S-a arătat Iisus Hristos înviat ucenicilor Săi, ascunși de frica iudeilor, într-o cameră încuiată din Ierusalim și le-a spus: Pace vouă! După ce i-a liniștit, că erau tulburați și cuprinși de frică și i-a încredințat de Învierea Sa din morți, arătîndu-le mîinile și coasta străpunse de cuie și suliță pe cruce, le-a adăugat: Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi (Ioan 20, 21). Prin aceste cuvinte Domnul a trimis pe Apostoli la propovăduire, avînd misiunea să vestească Evanghelia mîntuirii la toate neamurile pămîntului.
Dar pentru a-i întări cu putere de sus la această misiune dumnezeiască de înnoire a lumii, Mîntuitorul a suflat asupra lor Duh Sfînt, și le-a dat putere să ierte păcatele oamenilor, zicînd: Luați Duh Sfînt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține vor fi ținute (Ioan 20, 22-23). Nimeni nu poate propovădui pe Hristos dacă nu este trimis de Dumnezeu și dacă nu este întărit și sfințit de harul Duhului Sfînt. Însă nu este destul pentru mîntuire numai să citim Sfînta Scriptură și să ascultăm cuvîntul Evangheliei. Trebuie să-l și facem. Nu era suficientă Apostolilor și ucenicilor Domnului numai propovăduirea cuvîntului. Ea singură nu poate mîntui fără pocăință. Apostolii aveau datoria să-i învețe voia lui Dumnezeu, dar să-i curețe și de păcate, adică să le dezlege păcatele prin spovedanie, fără de care nu poate fi iertare, pocăință și mîntuire. De aceea Domnul întemeiază acum Taina Sfintei Spovedanii, ca urmașii lor, episcopii și preoții, să spovedească pe cei ce cred, și să-i dezlege de păcate. Aceasta este singura cale de mîntuire a creștinilor: Credința dreaptă în Dumnezeu, împlinirea poruncilor evanghelice și dezlegarea păcatelor prin spovedanie.
Dar, cu rînduiala dumnezeiască, apostolul Toma nu era de față cu ceilalți apostoli cînd S-a arătat Domnul. Și cînd i-au spus toți: Am văzut pe Domnul! el nici nu s-a bucurat, nici n-a voit să creadă, pînă nu a văzut cu ochii și a pipăit cu mîna rănile Mîntuitorului (Ioan 20, 25). După opt zile, adică în Duminica a doua după Înviere, iarăși S-a arătat Iisus Hristos ucenicilor Săi, trecînd prin ușile încuiate. Atunci era și Toma de față. După ce le-a zis din nou: Pace vouă, a spus cu mustrare pentru Toma: Adu-ți degetul tău încoace și vezi mîinile Mele, și adu-ți mîna ta și o pune în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios! (Ioan 20, 26-27). Iar Toma pipăind și văzînd rănile Domnului, cuprins de frică și uimire, a strigat cu smerenie și credință: Domnul meu și Dumnezeul meu! Mîntuitorul însă l-a mustrat pentru puțina lui credință, zicînd: Pentru că M-ai văzut, Tomo, ai crezut? Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut! (Ioan 20, 28-29).
Toma era un apostol îndoielnic. El a crezut numai după ce a văzut și a cercetat adevărul, pipăind rănile lui Hristos. De aceea l-a și mustrat Domnul, căci credința vine din auz, iar nu din pipăire și vedere. Credința vine din interior, din inimă, iar nu din afară. Credința vine din cuvînt. Din cuvîntul de învățătură auzit din gura mamei și a tatei. Căci părinții trupești ne sînt primii dascăli de religie în viață. Apoi, credința noastră în Dumnezeu ne vine și se întărește în noi din predica preotului la biserică, din sfaturile date de bătrîni, din citirea cărților sfinte și mai ales din cuvintele și învățăturile pe care le auzim și le citim zilnic în Sfînta Evanghelie.
La formarea noastră duhovnicească și la sporirea dreptei credințe în inimile noastre cel mai mare rol îl au părinții trupești care ne-au născut și părinții sufletești care ne-au învățat și ne-au crescut în frica de Dumnezeu, adică preotul satului, duhovnicul și nașul de botez. Cînd părinții trupești și cei sufletești sînt buni și își fac datoria creștină față de sufletele pe care le cresc și le păstoresc, atunci se nasc și se formează creștini buni, copii ascultători de părinți, tineri cuminți și evlavioși. Iar cînd părinții trupești sînt necredincioși și stăpîniți de patimi, iar cei sufletești sînt indiferenți și nepăsători față de fiii lor sufletești, atunci copiii sînt răi și neascultători, tinerii sînt necredincioși sau îndoielnici și caută dovezi văzute, ca Toma, pentru a crede în nevăzutul Dumnezeu. Cei căsătoriți vin rar la biserică fiind înconjurați de griji pămîntești; mulți își ucid copiii și unii își distrug familia și pacea sufletului prin divorț. Dar și bătrînii care n-au avut în tinerețe o viață religioasă profundă își sfîrșesc viața în beții și indiferență religioasă, spre osînda sufletelor lor.
De vom cugeta mai mult la îndoiala apostolului Toma, vom înțelege mai bine slăbirea credinței în Dumnezeu în zilele noastre și urmările ei cumplite, pe care le trăim.
Iubiți credincioși,
Îndoiala lui Toma la Învierea Domnului a avut și un rol providențial. Căci, prin pipăirea rănilor Mîntuitorului, Toma dovedește celor necredincioși că Hristos a avut cu adevărat trup omenesc, asemenea nouă, afară de păcat și că a pătimit cu trupul pe cruce pentru mîntuirea lumii. Iar dacă Toma s-a îndoit de Învierea Domnului, după ce și-a pus mîna în coasta Lui, s-a căit de necredința sa și, căzînd în genunchi, și-a mărturisit cu lacrimi credința și păcatul său, prin aceste cuvinte: Domnul meu și Dumnezeul meu!
Oare cîți dintre creștinii de astăzi nu cad în păcatul îndoielii și al necredinței în Dumnezeu? Însă se întorc la credință, cu căință și smerenie ca apostolul Toma? Din cauza fricii și Petru s-a lepădat de Hristos prin cuvintele: Nu cunosc pe omul acesta! (Matei 26, 74). Dar îndată după cîntatul cocoșului, din miezul nopții, Petru a ieșit afară și a plîns cu amar. Toată viața s-a căit Petru de căderea și necredința sa. Dar dintre noi cîți creștini nu se îndoiesc de existența lui Dumnezeu? Cîți nu-L înjură și-L hulesc? Cîți nu caută dovezi și zic: "Nu cred pînă nu văd!" Cîți nu caută să pipăie rănile și coasta Domnului, căutînd dovezi ale existenței lui Dumnezeu prin pămînt, prin mărturii vechi, prin tainele planetelor și ale Universului? Cîți nu zic dintre creștini: "Aici este raiul și iadul! Aici pe pămînt este totul!" Iar cînd se văd bolnavi, în fața primejdiei, a sărăciei și a morții, nici atunci nu se căiesc ca Toma, să zică: "Tu ești Domnul meu și Dumnezeul meu! Acum cred în Tine Doamne, că Tu m-ai zidit și m-ai mîntuit. Iartă-mă de necredința mea!" Nici măcar la bătrînețe nu se întorc la Dumnezeu ca să plîngă cu amar ca Petru, viața lor din tinerețe, cheltuită în desfrîu, în răutăți și necredință.
Puțini sînt acei ce se pocăiesc de păcate la bătrînețe. Cei mulți mor așa cum au trăit, în necredință și nepocăință, spre a lor veșnică osîndă. Cu adevărat, mare dar este credința în Dumnezeu însoțită de fapte bune! De aceea a și zis Mîntuitorul către Toma cea de-a zecea fericire: Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut! (Ioan 20, 29). Iar cu alt prilej a zis către ucenicii Săi: Fericit este cel ce nu se va sminti întru Mine (Matei 11, 6). Adică nu se va sminti din dreapta credință în Dumnezeu, cum s-au smintit mulți în zilele noastre.
De ce credeți că se smintesc unii creștini în Hristos și cad din dreapta credință apostolică în tot felul de secte și grupări religioase? Pentru că ei vor să cuprindă cu mintea lor tainele și dogmele credinței. Ei vor să pipăie cu rațiunea lor limitată mîinile și coasta Domnului, adică vor să înțeleagă adîncul cel nepătruns al credinței, mai mult decît este dat omului să înțeleagă.
Dar cei mai mulți se leapădă și se smintesc de Biserica întemeiată de Hristos din cauza mîndriei și a neascultării lor. Se smintesc de Maica Domnului și din mîndrie și neascultare o defaimă spunînd că ar fi fost o femeie de rînd. Se smintesc de Sfînta Cruce și din aceleași pricini spun că este un semn de ocară, iar nu armă a creștinilor împotriva diavolilor, sfințită cu sîngele lui Hristos. Se smintesc de sfintele icoane și le numesc idoli, neînțelegînd sensul lor duhovnicesc. Se smintesc de sfinți și de cinstea dată lor și-i numesc oameni de rînd, iar pe ei se numesc drepți și mîntuiți.
Se smintesc de preoți, nu le recunosc harul Duhului Sfînt primit la hirotonie și îi judecă. Se smintesc de Tainele Bisericii întemeiate de Hristos, prin care se revarsă harul Duhului Sfînt și le refuză pe toate. Se smintesc de învățătura Sfintei Scripturi și o răstălmăcesc după voia și mintea lor, spre a lor osîndă și amăgirea multora.
De vom rămîne însă statornici și ascultători în sînul Bisericii Ortodoxe și vom păstra cu sfințenie dreapta credință dată nouă de Hristos, ne vom izbăvi de necredința lui Toma, de sminteala religioasă a sectelor și vom înțelege cum trebuie înțeleasă învățătura Sfintei Evanghelii în sensul adevărat al celor două fericiri: Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut! și Fericit este acela ce nu se va sminti întru Mine!
Iubiți credincioși,
Se cade nouă astăzi, să ne bucurăm că stăm neclintiți în dreapta credință și sîntem fii ai Bisericii lui Hristos de două mii de ani. Necredincioșii se leapădă și caută să vadă pe Dumnezeu cu ochi trupești; îndoielnicii vor să pipăie rănile Domnului; cei slabi în credință caută minuni; sectele părăsesc Biserica, răstălmăcesc dogmele credinței și vestesc altă Evanghelie; cei robiți de patimi amînă pocăința, iar noi, fiii învierii și fiii lui Dumnezeu după har, să-I rămînem credincioși pînă la sfîrșit, știind că cel ce va răbda toate pînă la sfîrșit, acela se va mîntui (Matei 24, 13). Astăzi, a opta zi după Sfintele Paști, Domnul înviat S-a arătat Apostolilor și le-a dat pacea Duhului Sfînt după care suspină toată lumea. Astăzi Mîntuitorul l-a încredințat pe Toma că a înviat cu adevărat și ne încredințează și pe noi că vom învia cu toții la judecata de apoi.
De aceea să ne bucurăm pentru înviere. Să ne bucurăm pentru mărturisirea de credință a lui Toma și să ne rugăm lui Dumnezeu ca și ceilalți îndoielnici în credință și doritori de semne și minuni, tineri sau bătrîni, rude, vecini și chiar fii, să mărtu-risească și ei pe Hristos împreună cu Apostolul Toma. Să ne bucurăm cu adevărat că avem cu noi, în mîinile noastre, pe Domnul înviat și sîntem izbăviți de chinurile sufletești ale necredinței și îndoielii.
Noi credem în Dumnezeu și nu căutăm să iscodim tainele credinței sau să pipăim coasta Domnului. Cerul înstelat ne arată puterea Lui. Soarele și luna ne amintesc de strălucirea Lui. Florile cîmpului și armonia creației ne încredințează că Dumnezeu este frumusețe. Copiii cei nevinovați, asemenea îngerilor, ne amintesc de bunătatea lui Dumnezeu și ne îndeamnă la sfințenie. Mamele cu pruncii la sîn, cînd se roagă, ne aduc aminte de Maica Domnului cu pruncul Iisus în brațe, care se roagă pentru mîntuirea lumii.
Pentru toate acestea să ne întărim mai mult în credință și să ne bucurăm. Ne putem și noi atinge de Domnul cu inima, cu mintea, cu voința și chiar cu trupul, dar nu cu nevrednicie sau cu îndoială ca apostolul Toma. Cu inima ne atingem de Domnul prin credință, evlavie și rugăciune curată, duhovnicească. Cu mintea ne atingem de Domnul prin citirea Sfintei Scripturi și a altor cărți ziditoare de suflet.
Cu voința ne atingem de Domnul prin săvîrșirea faptelor bune, în dragoste și smerenie. Iar cu sufletul și cu trupul ne hrănim și ne unim mistic cu Hristos Mîntuitorul prin Sfînta Împărtășanie, care este cea mai înaltă cale de unire a noastră cu Hristos, fără de care nu ne putem mîntui.
Vă reamintim că astăzi, la Duminica Tomei, numită și "Paștele blajinilor" în unele sate ies credincioșii la cimitir unde fac pomenire, dau de mîncare unii altora și cîntă cu toții troparul Învierii. Păstrați cu sfințenie acest obicei creștinesc. De altfel fiecare Duminică este un Paște, este ziua Învierii Domnului, ziua bucuriei și a mîntuirii noastre.
Să păstrăm cu sfințenie credința curată și fierbinte în Dumnezeu. Să ne ferim de necredincioși, de sectanți și de îndoielnici, ca să nu cădem în cursele lor. Să păstrăm cu grijă frumusețea cultului ortodox și toată tradiția străbună moștenită de la înaintași și să trăim în pace și iubire unii cu alții, ca împreună să cîntăm cu îngerii "Hristos a înviat!". Amin.