Predică la Duminica a VII-a după Rusalii
(Despre minunile lui Dumnezeu și minunile sfinților)

Mare ești, Doamne, și minunate sînt lucrurile Tale și
nici un cuvînt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale (Slujba aghiazmei mari)

Iubiți credincioși,
Astăzi, cînd Sfînta Evanghelie ne prezintă două din minunile săvîrșite de Mîntuitorul nostru Iisus Hristos și anume vindecarea a doi orbi și a unui demonizat și mut, m-am gîndit să vorbesc despre minunile făcute de Dumnezeu și de sfinții Lui. Dacă veți asculta cu luare aminte, veți înțelege marea deosebire dintre minunile lui Dumnezeu și cele ale sfinților.
Să știți că Dumnezeu este izvorul fără de margini al tuturor minunilor, deoarece puterea Lui este nemărginită și înțelegerea lui este neajunsă de minte. Deosebirile minunilor Lui, față de cele făcute de sfinți sînt acestea: Dumnezeu Cel în Sfînta Treime-închinat, Tatăl, Fiul și Duhul Sfînt, a făcut minuni mari direct asupra lumii Sale, precum: răpirea lui Enoh la cer (Facere 5, 24; Evrei 11, 5); amestecarea limbilor (Facere 11, 7); orbirea locuitorilor Sodomei (Facere 19, 11); prefacerea femeii lui Lot în stîlp de sare (Facere 19, 26); glasul ceresc în rug (Ieșire 3, 2-5); toiagul lui Moise prefăcut în șarpe (Ieșire 4, 2-4); mîna lui Moise acoperită de lepră (Ieșire 4, 6-7); prepelițele (Ieșire 16, 13); glasul Domnului în Sinai (Ieșire 20, 22).
Dumnezeu a făcut minuni mărite și înfricoșate, care nu s-au mai săvîrșit în tot pămîntul și neamul (Ieșire 14, 20): trecerea lui Israel prin Marea Roșie (Ieșire 14, 20-22); nimicirea lui Senaherib (IV Regi 19, 35); glasul din cer către Nabucodonosor (Daniel 4, 28).
Iată și cîteva minuni făcute în legea Harului; Pogorîrea Sfîntului Duh în chip de porumbel (Matei 3, 16); glasul din cer la botezul lui Iisus (Matei 3, 17; Marcu 1, 11; Luca 3, 22); glasul Tatălui din cer la Schimbarea la Față a Domnului (Matei 17, 5; Marcu 9, 7); întunericul și semnele la moartea lui Iisus Hristos (Matei 27, 45, 51-53; Marcu 15, 33; Luca 23, 44-45); Catapeteasma bisericii ruptă (Marcu 15, 38); limbile de foc la Cincizecime și darul vorbirii în limbi (Fapte 2, 2-3); eliberarea Apostolilor din închisoare (Fapte 12, 8-9) și multe altele.
Puterea lui Iisus Hristos este asemenea Tatălui și lucrarea Lui este împreună cu a Tatălui (Ioan 5, 17). Minunile lui Iisus Hristos în Legea Harului au fost deosebite de cele ce s-au făcut de Dumnezeu în Legea Veche. Dar și sfinții au făcut minuni prin puterea dată lor de la Duhul Sfînt. Însă ele se deosebesc de cele făcute de Dumnezeu. Pentru că sfinții nu au săvîrșit minuni directe asupra întregii lumi, cum a făcut și face Dumnezeu pururea. Apoi sfinții au luat darul facerii de minuni numai prin post și rugăciune multă către Dumnezeu (Ieșire 24, 18; 34, 28; Deuteronom 9, 18; Luca 2, 37; Fapte 10, 30; 14, 23).
Mîntuitorul a făcut minunile cu a Sa poruncă și datorită puterii Sale (Ioan 19, 11; 5, 17; 19, 21-26). El a făcut minuni pe care nimeni din oameni nu le-a mai făcut (Matei 9, 33; Marcu 2, 12; Ioan 21, 25), pe cînd sfinții au făcut minuni numai prin darul și puterea primită de la Dumnezeu (Fapte 3, 12). Apoi sfinții au făcut minuni la porunca lui Dumnezeu (Ieșire 4, 3; 6, 7; Numerii 20, 8-9).
Dumnezeu însă nu primește poruncă de la nimeni ca să facă minuni, ci toate cîte voiește le face în cer și pe pămînt (Psalmi 76, 13; 85, 9; 113, 11).
Minunile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos au fost profețite mai înainte de Duhul Sfînt prin gura sfinților Săi prooroci. Așa de exemplu marele prooroc Isaia prin Duhul Sfînt a arătat că Mîntuitorul va lumina orbii, va da auz surzilor, va da grai muților și vedere orbilor, zicînd: "Atunci va sări șchiopul ca cerbul și limpede va vorbi limba gîngavilor". Iarăși zice despre dezlegarea celor legați de duhuri necurate și pentru cei orbi că va deschide ochii orbilor, și va scoate din legături pe cei legați (Isaia 35, 5; 42, 8). Minunile sfinților s-au făcut cu un scop anumit cînd a binevoit Dumnezeu și unde a voit El (Ieșirea 7, 20-21; Fapte 1, 16; II Petru 1, 21).
Vedem iarăși că sfinții au făcut minuni puține, iar Mîntuitorul ca Dumnezeu a făcut tot felul de minuni pe care nimeni din oameni nu le-a putut face (Matei 9, 33; Marcu 2, 12; Ioan 15, 24). Toate minunile sfinților au fost făcute nu prin puterea lor, ci de Dumnezeu prin ei, ca să se împlinească cuvîntul Scripturii care zice: Sfinților care sînt pe pămîntul Lui minunate a făcut Domnul voile Sale întru dînșii (Psalmi 15, 3). Sfinții au făcut minuni și ei, ca să arate puterea lui Dumnezeu, precum scrie: Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui, Dumnezeul lui Israel (Psalm 67, 36).
Să știm că Dumnezeu a făcut, face și va face tot felul de minuni în vecii vecilor, atît în cer și pe pămînt. În schimb, sfinții pot face minuni și pot prooroci numai cînd voiește și unde voiește Dumnezeu. Vedem că sfinții Apostoli, care luaseră de la Dumnezeu darul și puterea de a face minuni n-au putut scoate duhul cel rău din omul lunatic cînd au voit ei (Matei 17, 16; Marcu 9, 20). Sfîntul prooroc Elisei, măcar că luase de la Dumnezeu dar îndoit de a face minuni mai mari decît Ilie proorocul, n-a cunoscut scîrba cea mare a femeii sunamitence, căreia îi murise copilul pentru că Domnul a ascuns de la el lucrul acesta (IV Regi 4, 27).
Vedem iarăși că Sfîntul Antonie cel Mare, care luase de la Dumnezeu darul facerii de minuni în diferite împrejurări, n-a putut scoate duhul cel rău din femeia îndrăcită, măcar că s-a nevoit mult cu post și rugăciune. Pe acest duh rău l-a scos ucenicul său, Sfîntul Pavel cel simplu. Sfîntul Antonie n-a cunoscut pe diavolul cel viclean care se prefăcea că este om păcătos și că vine să se pocăiască (a se vedea Viața Sfîntului Antonie cel Mare, în 17 ianuarie).
Iubiți credincioși,
V-am vorbit pe scurt despre minunile lui Dumnezeu și despre minunile sfinților și am arătat că darul facerii de minuni se dă de Dumnezeu numai celor desăvîrșiți, cui voiește și cît voiește El. Prin minuni Dumnezeu Își arată atotputernicia, bunătatea și iubirea Sa față de oameni și de întreaga creație. Scopul pentru care Dumnezeu și sfinții Săi fac minuni este preamărirea numelui Său în cer și pe pămînt, întărirea și apărarea dreptei credințe în lume, călăuzirea și mîntuirea oamenilor, și izgonirea duhurilor răutății dintre noi.
Minunile arată în chipul cel mai convingător și direct că Dumnezeu este Creatorul și Stăpînul întregii lumi, că El are milă de oameni și așteaptă pocăința lor și că dă aceeași putere de a face minuni tuturor celor ce se tem de dînsul. Iar dacă oamenii se îndoiesc de Dumnezeu chiar cînd se află în fața unor adevărate minuni, înseamnă că mîntuirea lor este în mare primejdie.
Dumnezeul nostru este Dumnezeul minunilor, iar minunile sînt semnul văzut al puterii și iubirii Sale. Căci credința în Dumnezeu dacă nu săvîrșește minuni, nu este adevărată. Despre aceasta spune și proorocul David: Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu ești Dumnezeu care faci minuni (Psalm 76, 13). Și în alt psalm zice: Dumnezeul nostru în cer și pe pămînt toate cîte a voit a făcut (Psalm 113, 11). De aceea cel ce se împotrivește minunilor sau se îndoiește de adevărul lor, acela tăgăduiește Sfînta Scriptură, tăgăduiește Revelația divină și pe Însuși Dumnezeu și nu se poate mîntui pentru că nu duce nici un suflet în împărăția lui Dumnezeu. Or, credința creștină și revelația divină sînt întemeiate și întărite de minuni, adică de fapte și lucruri supraomenești săvîrșite de Dumnezeu mai presus de mintea și înțelegerea noastră. Prin minuni se slăvește Cel Preaînalt, iar oamenii se întăresc în credință și se mîntuiesc.
Să știți, frații mei, că minunile s-au făcut veșnic: și înainte de întemeierea lumii, și înainte de darea Legii, și înainte de venirea lui Hristos pe pămînt, și după întruparea Cuvîntului și astăzi se fac minuni și în veci se vor face și nu vor înceta niciodată. Cele mai mari minuni ale lui Dumnezeu însă, sînt două: crearea lumii văzute și nevăzute din nimic, numai prin cuvînt și înnoirea lumii prin întruparea, nașterea Domnului din Fecioara Maria și învierea Lui din morți, ce nu pot fi înțelese de noi oamenii.
Ce este universul în negrăita sa frumusețe și ordine, dacă nu o mare minune a Creatorului care uimește pînă și pe îngeri? Ce este omul, atît de minunat creat, dacă nu o nepătrunsă minune a Creatorului? Ce este creștinismul care a biruit păgînismul și pe diavol dacă nu cea mai mare minune a lui Hristos înviat din morți? Din sîngele Domnului răstignit pe Golgota și din lumina Sfîntului Mormînt a răsărit o lume nouă, o Biserică nouă și o lege nouă mărturisită și apărată de două mii de ani prin jertfa a nenumărate milioane de creștini apostoli, ierarhi, martiri, sfinți și drepți.
Într-adevăr, creștinismul este una din marile minuni ale Preasfintei Treimi pe pămînt. Căci Tatăl a trimis pe Fiul Său în lume, iar Fiul S-a jertfit și Sfîntul Duh a făcut să se vestească cuvîntul și să lucreze mîntuirea neamului omenesc. Zadarnic s-au ostenit dușmanii lui Hristos să biruiască Biserica, să înlocuiască Evanghelia și să înfrîngă creștinismul. Lupta a fost și este crîncenă, potrivnicii tot mai mulți, jertfele tot mai mari, dar și creștinismul tot mai tare și de nebiruit, pentru că la cîrma Bisericii se află Domnul nostru Iisus Hristos înviat din morți.
Iubiți credincioși,
Fiecare dintre noi am văzut în viață unele minuni și fapte mai presus de mintea noastră, săvîrșite fie cu noi, fie cu cei din jurul nostru. Fiecare, mai ales cînd sîntem bolnavi, în fața morții sau a unei mari primejdii, cerem stăruitor să facă Dumnezeu o minune cu noi și să ne scape de moarte, de primejdie, de boală, să ne ajute la examene, la operație, la necazul care ne apasă. Fiecare ne închinăm în biserică, dăm slujbe la Sfîntul Altar, sărutăm sfintele icoane, aprindem lumînări și spunem lui Dumnezeu, Maicii Domnului și sfinților Lui necazul nostru, cu speranța că ni se va îndeplini cererea. Dar aproape întotdeauna uităm să ne recunoaștem nevrednicia și să ne întrebăm cu smerenie: "Doamne, oare sînt vrednic eu păcătosul de mila Ta? Sînt vrednic să faci o minune atît de mare cu mine cel plin de păcate?"
Mulți cer ajutor și așteaptă minuni de la Dumnezeu, dar puțini sînt pe care îi miluiește și le ascultă rugăciunea. Și aceasta pentru că nu cer ceea ce trebuie spre folos și mîntuire sau pentru că sînt nevrednici de ajutorul lui Dumnezeu și al sfinților Lui din cauza păcatelor care îi stăpînesc. De aceea cerem mult, dar primim mai puțin pentru că Dumnezeu face minuni numai cu acei care au credința tare și se roagă mult cu smerenie, cu lacrimi și cu post. Domnul miluiește și sfinții ajută cu rugăciunile lor mai întîi pe acei care sînt milostivi în dragoste și-și cresc copiii în frică de Dumnezeu. Pe aceștia îi miluiește mai mult. Cu aceștia face adevărate minuni, pentru că au credință mai multă, iartă mai mult, iubesc mai mult și au inimă smerită.
Să cerem lui Dumnezeu mai întîi iertarea păcatelor și mîntuirea sufletului, apoi să cerem cele pămîntești. Să învățăm a ne ruga cu credință, avînd drept pildă pe cei orbi vindecați din Evanghelia de astăzi. Că aceia mergeau după Mîntuitorul și strigau cu credință: Miluiește-ne pe noi, Fiul lui David! Iar dacă Domnul ne va întreba ca și pe aceia: Credeți că pot să fac Eu aceasta?, noi să răspundem din toată inima: Da, Doamne! Credem că Tu ai făcut cerul și pămîntul! Credem că Tu ai creat pe îngeri și pe oameni! Credem că Tu Te-ai întrupat din Fecioară și ai înviat din morți, pentru a noastră mîntuire! Credem în Evanghelie și în puterea Sfintei Cruci! Credem în mila și minunile Tale! Revarsă mila și harul minunilor Tale peste noi toți, ca să Te slăvim și să Te lăudăm în veci. Amin.