Predică la Duminica a XII-a după Rusalii
(Despre desăvîrșirea creștină)

De voiești să fii desăvîrșit, mergi, vinde-ți averile tale tale și le dă săracilor și
vei avea comoară în cer. După aceea vino și urmează-Mi (Matei 19, 21)

Iubiți credincioși,
Idealul fiecărui creștin pe pămînt este mîntuirea sufletului, adică dobîndirea vieții veșnice. Pînă la întruparea și învierea Domnului nostru Iisus Hristos, nimeni nu se putea mîntui, căci raiul era închis și nu era revărsat peste lume harul Duhului Sfînt. De aceea toți drepții Vechiului Testament așteaptau izbăvirea sufletelor lor prin moartea și învierea Fiului lui Dumnezeu.
Mîntuirea, după învățătura Sfintei Evanghelii și a Bisericii Ortodoxe, se dobîndește prin păzirea poruncilor date de Dumnezeu oamenilor, cuprinse atît în decalogul Legii Vechi, cît și în Noul Testament, numit și legea Harului. Orice creștin care dorește să se mîntuiască trebuie să săvîrșească aceste trei condiții: să aibă credință dreaptă în Dumnezeu; să aibă harul Duhului Sfînt, care se dă tuturor prin cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii Botezul, Mirungerea, Spovedania, Sfînta Împărtășanie, Nunta, Preoția, Maslul și să împlinească poruncile cuprinse în Sfînta Evanghelie. Fără aceste trei condiții obligatorii, nu este mîntuire. Una din ele dacă lipsește, omul nu se poate mîntui și își pierde sufletul său, "care este mai scump decît toată lumea".
Aceasta este mîntuirea pe calea poruncilor, comună și obligatorie tuturor oamenilor care cred în Dumnezeu și doresc să moștenească viața veșnică. Dar mai este și o altă cale de mîntuire, mult mai grea, anume calea desăvîrșirii creștine, pe care au mers toți sfinții, apostolii, mucenicii, ierarhii și cuvioșii. Pentru că nu este obligatorie, ci benevolă, ea este numită în Sfînta Evanghelie calea sfaturilor evanghelice. Pe această cale merg de obicei călugării, sihaștrii, văduvele, creștinii care au o chemare specială de la Dumnezeu și o evlavie deosebită pentru rugăciune, post, înfrînare, metanii, lacrimi și sărăcie totală de cele materiale. Aceasta este calea sfințeniei, a îndumnezeirii și a unirii mistice cu Hristos.
Pentru a înțelege mai bine cele două căi de mîntuire, să vă reamintim pe scurt textul Evangheliei de astăzi.
Un tînăr bogat s-a apropiat de Iisus Hristos și L-a întrebat: Învățătorule bun, ce bine să fac ca să moștenesc viața veșnică? Iar Domnul i-a răspuns: Dacă voiești să intri în viață, păzește poruncile! Și îi amintește cîteva din Decalog: Să nu ucizi, să nu fii desfrînat, să nu furi, să nu mărturisești strîmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Însă tînărul era un om credincios și corect. De aceea a răspuns lui Hristos: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea (Matei 19, 16-20).
Acestea sînt cîteva din poruncile principale care asigură mîntuirea tuturor celor ce merg pe această cale. Și tînărul din Evanghelie le păzea cu sfințenie. Oare cîți tineri de astăzi mai împlinesc cu atîta credință poruncile lui Dumnezeu? Cîți dintre fiii și fiicele dumneavoastră vă mai ascultă, merg la biserică regulat, se spovedesc, primesc Sfintele Taine, fac rugăciune seara și dimineața, se păzesc de beție și desfrîu?
Dar tînărul din Evanghelie nu era mulțumit sufletește. El simțea că sufletul său dorea ceva mai mult, adică o viață mai înaltă, unită deplin cu Hristos. De aceea întreabă: "Ce îmi mai lipsește?" Pînă aici a fost cale a poruncilor, obligatorie tuturor. De acum începe calea desăvîrșirii, a urcușului duhovnicesc spre Hristos, care nu este ușor de străbătut.
Și iată ce i-a răspuns Mîntuitorul Hristos: Dacă voiești să fii desăvîrșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează Mie (Matei 19, 20-21). Două lucruri îi cerea Hristos tînărului care dorea desăvîrșirea: să se lepede de cele materiale, prin împărțirea averii la săraci și să urmeze lui Hristos, părăsind casa, rudele și toate grijile pămîntești. Cine nu urcă ambele trepte ale desăvîrșirii: lepădarea de cele trecătoare, adică sărăcia de bună voie și urmarea lui Hristos nu poate ajunge la treapta desăvîrșirii. Dacă numai una o facem și a doua nu, nu putem urma lui Hristos.
Fără o naștere duhovnicească din nou, fără dezbrăcarea de patimi și de grijile lumii, nu ne putem îmbrăca cu haina unei vieți noi în Hristos. Cîți oameni nu sînt săraci în lume, și chiar fără familie, dar nu urmează cu toată inima lui Hristos, pentru că nu se pot lepăda de patimile cele ascunse: de gîndul mîndriei, al slavei deșarte, al desfrînării, al iubirii de bani, al lenevirii și mai ales al voiei proprii. Cine nu se leapădă de voia proprie și de patimile ascunse din minte și inimă, nu poate face voia lui Hristos și nu-L va putea purta în inima sa plină de idolii patimilor. Unii ca aceștia nu pot urca pe scara desăvîrșirii creștine. Printre aceștia se numără și tînărul bogat din Evanghelie, care, auzind că i se cere să-și dea averea la săraci pentru a urma lui Hristos, s-a întors întristat la casa sa.
Iubiți credincioși,
Păzirea poruncilor Legii, unită cu credința dreaptă în Hristos, aduc mîntuirea omului, dar nu-l fac desăvîrșit. Acest lucru îl arată marele Apostol Pavel cînd zice: "Nimic nu a desăvîrșit Legea" (Evrei 9, 9; 10, 1). Auzind pe Mîntuitorul, zicînd: Eu am venit ca viață să aibă, și din belșug să aibă (Ioan 10, 10). De aici trebuie să înțelegem că alta este treapta celor ce intră în viață, adică se mîntuiesc, și alta este treapta celor ce voiesc să aibă și mai multă viață, adică a celor desăvîrșiți. "Cei ce se mîntuiesc, moștenesc viața cea veșnică, iar cei ce sînt desăvîrșiți, nu numai că se mîntuiesc, dar moștenesc vistieriile slavei celei dumnezeiești din ceruri" (Kiriacodromionul, pag, 388, București, 1875).
Prin călcarea poruncilor omul a pierdut raiul, iar prin jertfa și răscumpărarea Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, neamul omenesc a moștenit cerul. De aceea, în Sfînta Evanghelie, Mîntuitorul nu a zis: "Fericiți cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăția raiului", ci "Împărăția Cerurilor", sau "Fericiți cei izgoniți pentru dreptate, că a acelora este împărăția raiului", ci "Împărăția Cerurilor". Așa a binevoit Preabunul nostru Mîntuitor și Dumnezeu, Care a venit în lume ca prin jertfa și răscumpărarea Sa, să dea mai mult decît am pierdut la început prin zavistia diavolului. Cu adevărat aici s-a împlinit cuvîntul care zice: Unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit darul (Romani 5, 20).
Despre faptul că sînt diferite trepte ale slavei în cer pentru cei ce se mîntuiesc, ne arată și Sfîntul Apostol Pavel care zice: Alta este strălucirea soarelui, alta este strălucirea lunii, și alta strălucirea stelelor, și stea de stea se deosebește în strălucire (I Corinteni 15, 41). Însuși Mîntuitorul a arătat zicînd: În casa Tatălui Meu multe locașuri sînt (Ioan 14, 2).
Dumnezeiescul Părinte Efrem Sirul, arătînd deosebirea acestor locașuri ale sfinților din cer, zice: "Multe locașuri ale Tatălui, arată Mîntuitorul măsura minții celor ce se sălășluiesc în cer, adică despărțirile și deosebirile întru care cu mintea se vor desfăta drepții și sfinții în veacul viitor. Că nu cu despărțirea locurilor, ci cu rînduiala darurilor sînt multe locașuri... Căci în veacul ce va să fie, toți drepții se vor sălășlui într-o bucurie, cu nedespărțirea, și fiecare după măsura sa, dintr-un soare gîndit se strălucește, și după a sa vrednicie trage bucurie și veselie, ca dintr-un aer, loc, scaun, privire și formă. Și nu vede cineva măsurile celui ce îl întrec pe el, nici a celui mai jos decît dînsul ca nu cumva, văzînd darul covîrșitor al prietenului său, sau lipsa, să-i fie aceasta pricină de întristare sau suspin...".
Să ne întoarcem acum la cuvîntul nostru, despre desăvîrșirea omului. Auzim pe Mîntuitorul nostru în Sfînta Evanghelie, zicînd: Fiți desăvîrșiți, precum Tatăl vostru cel ceresc este desăvîrșit (Matei 5, 48). În ce constă desăvîrșirea omului pe acest pămînt? La această întrebare ne răspunde Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Dragostea este legătura desăvîrșirii (Coloseni 3, 14). Adică cel ce are desăvîrșită dragoste față de Dumnezeu și de aproapele său, unul ca acesta a ajuns la fapta cea mare a desăvîrșirii în viața sa. Acest adevăr ni-l arată și Sfîntul Maxim Mărturisitorul, zicînd: "Cel desăvîrșit în iubire a ajuns la culmea nepătimirii și nu mai cunoaște deosebirea între al său și al altuia, sau între a sa și a alteia, sau între credincios și necredincios, între rob și slobod, sau peste tot între bărbat și femeie. Cel ridicat mai presus de tirania patimilor, căutînd la firea cea una a oamenilor, privește pe toți la fel și are față de toți aceeași dragoste. Căci nu mai este în el deosebire, nici bărbat au femeie, nici rob, nici slobod, ci toate și întru toți Hristos" (Galateni 3, 28).
Sfîntul Ioan Scărarul spunea că "desăvîrșirea este învierea sufletului mai înainte de învierea trupului".
Sfîntul Nichita Stihatul spune că desăvîrșirea este "readucerea puterilor sufletului la starea de la început a naturii omului, așa cum l-a creat Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa, și bun foarte, cum era el în rai înainte de cădere".
Iar Sfîntul Isaac, fiind întrebat de unde cunoaște cineva că a ajuns la măsura desăvîrșirii, zice: "Cînd se va mișca pomenirea lui Dumnezeu în mintea omului, îndată inima lui se pornește, spre dragostea lui, și ochii lui pogoară lacrimi cu îndestulare, că dragostea din pomenirea celor iubiți aprinde lacrimi. Unul ca acesta niciodată nu este lipsit de lacrimi, fiindcă de-a pururea își aduce aminte de Dumnezeu, încît și în somn vorbește de Dumnezeu. Dragostea de Dumnezeu lucrează unele ca acestea care este semn al desăvîrșirii oamenilor în viața lor" (Filocalia X, București, 1981).
Iubiți credincioși,
Pînă aici am vorbit despre desăvîrșirea sau îndumnezeirea omului în Biserica Ortodoxă, după Sfînta Evanghelie și Sfinții Părinți. Acum să vedem cum înțelegem noi desăvîrșirea și cum o putem realiza astăzi.
Cel mai sigur se realizează desăvîrșirea recomandată de Hristos în Sfînta Evanghelie de astăzi, în cadrul vieții monahale. Întrucît această Evanghelie este singura care stă la baza întemeierii monahismului creștin, idealul de desăvîrșire în credință, în rugăciune și dragoste se realizează mai ales în cinul monahal. Oare călugării nu renunță de bună voie la avere, la cinste, la familie, la toată libertatea vieții pămîntești și, prin cele trei voturi monahale ascultare, sărăcie de bună voie și curăție nu își închină trupul și sufletul slujirii lui Hristos pînă la moarte? Călugării au făcut dintotdeauna cele mai mari eforturi și jertfe pentru desăvîrșire.
Aceasta o dovedește la noi numărul mare de mănăstiri și schituri peste o mie începînd din secolul IV pînă astăzi, numărul mare de sihaștri și chilii pustnicești, ca și marea vocație ce o au românii dintotdeauna pentru monahism. Monahii sînt considerați niște eroi ai Duhului. Prin jertfa lor ei s-au rugat pentru lume și pentru țară, s-au jertfit în adînc de smerenie pentru lauda lui Dumnezeu și mîntuirea fiilor acestui neam. Ei s-au luptat cel mai mult pentru desăvîrșirea prin smerenie, prin rugăciuni, prin post și jertfire de sine. Ei au apărat cel mai mult Ortodoxia și viața morală în rîndul credincioșilor noștri. Ba, unii dintre ei, au devenit harismatici, duhovnici iscusiți cu mulți fii sufletești, ierarhi cuvioși, luminători și slujitori aleși ai Bisericii și ai neamului. Este destul să amintim de sfinții: Daniil Sihastru, Nicodim de la Tismana, Leontie de la Rădăuți, Chiriac de la Bisericani, Cuvioasa Teodora de la Sihla, Sfîntul Calinic de la Cernica și, recent, Cuviosul Ioan Iacob de la Iordan. Ei s-au jertfit pentru dragostea lui Dumnezeu și prin pilda lor îndeamnă și pe credincioși să trăiască în lume o viață creștină curată, smerită, unită cu Hristos.
Dar și în familie se poate duce o viață creștină, înaltă, sfîntă, dăruită lui Hristos. Oare ce sînt acele mame sfinte, cu copii mulți, crescuți în rugăciune și bucurie, dacă nu niște femei desăvîrșite în răbdare și iubire? Ce sînt acei credincioși cu viață curată în lume care iau drumul mănăstirilor sau trăiesc în feciorie și văduvie neîntinată prin sate și orașe? Apoi, cîți creștini ascunși nu trăiesc în lume plini de sfințenie, de pace, de milă, arzînd de dragostea lui Dumnezeu?
Să păstrăm cu rîvnă evlavia și exemplul personal al părinților noștri, al mamelor, al monahilor, al duhovnicilor și sfinților noștri. Astăzi este desăvîrșit cel ce se roagă neîncetat, cel ce este împăcat cu toți oamenii, cel ce miluiește, se smerește și se jertfește pentru apărarea dreptei credințe, pentru bunăcreșterea copiilor și pentru mîntuirea tuturor în Hristos.
Să rugăm pe Fiul lui Dumnezeu, Mîntuitorul lumii, să ne ajute tuturor pe calea desăvîrșirii în dragoste, în credință și în rugăciune, spre lauda lui Dumnezeu și mîntuirea sufletelor noastre. Amin.