Predică la Duminica a XXXII-a după Rusalii
(Despre atotștiința și mila lui Dumnezeu)

O adîncul bogăției și înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu! Cît sînt de necercetate judecățile Lui și cît de nepătrunse căile Lui!
(Romani 11, 33)

Iubiți credincioși,
Una din însușirile cele nemărginite ale lui Dumnezeu este atotștiința Sa, prin care toate le știe și de toate poartă grijă. Această știință atotcuprinzătoare nimicește știința și înțelepciunea oamenilor (Iov 5, 12-13; Pilde 19, 21).
În Sfînta Evanghelie de astăzi se spune că iudeii, văzînd pe Mîntuitorul intrat în casa lui Zaheu, mai marele vameșilor din Ierihon, s-au aprins de mînie asupra Domnului și cîrteau că a intrat să găzduiască la un păcătos (Luca 19, 7). Și aceasta o făceau fiindcă socoteau păcătoși pe toți vameșii care adunau impozitele împărătești și făceau multe nedreptăți în slujba lor. Iar Preabunul nostru Mîntuitor, știutorul inimilor și cunoscătorul gîndurilor, nu lua aminte la răutatea lor, ci cunoscînd de departe credința cea mare a lui Zaheu și așezarea cea bună a sufletului său, văzîndu-l urcat într-un dud ca să poată a-L vedea, a zis către el: Zahee, grăbește-te de te pogoară, că astăzi, mi se cade să fiu în casa ta (Luca 19, 5).
În multe părți ale Sfintei Scripturi și în multe părți ale zidirii Sale, se arată știința cea fără de margine a Atotputernicului și Preaînțeleptului Dumnezeu. Așa vedem că Mîntuitorul, cunoscînd așezarea cea bună a sufletului femeii samarinence, a venit ostenit de cale și stătea la puțul lui Iacov. În acel timp a venit și femeia samarineancă să scoată apă și prin cuvintele Lui cele dumnezeiești, a fost vînat sufletul ei la credința în Hristos și prin ea s-a vestit Evanghelia la toată cetatea Samariei (Ioan 4, 5). Altădată venind Mîntuitorul în Capernaum cu ucenicii Săi, în acel timp au venit și cei ce strîngeau dajdia pentru templu și au întrebat pe Apostoli, zicînd: Învățătorul vostru nu plătește darea? (Matei 17, 24)
Auzind Mîntuitorul, a zis lui Petru: Mergînd la mare aruncă undița ta și la peștele care se va prinde întîi, deschizîndu-i gura vei găsi un statir (ban de argint). Ia banul și dă-l lor pentru Mine și pentru tine (Matei 17, 27). Cine nu poate înțelege de aici cît de nemărginită este înțelepciunea lui Dumnezeu, că și cele ce sînt în pîntecele peștilor de față sînt înaintea Lui.
Dumnezeu care știe gîndurile omului de departe (Psalm 138, 1-2; Matei 9, 4), căutînd spre credința și rîvna cea mare a lui Zaheu, care dorea să-l vadă pe Domnul, îndată îl cheamă zicînd: Zahee, grăbește-te de te coboară, că astăzi în casa ta Mi se cade să fiu (Luca 19, 5). Dar ce a făcut Zaheu cînd Mîntuitorul a venit în casa lui? Știind că este socotit de toți om păcătos și văzînd pe mulți invidioși că Domnul a intrat la el să găzduiască, socotindu-se dator și nevrednic înaintea Lui pentru păcatele sale, a zis către Mîntuitorul: Doamne, iată, jumătate din averea mea o dau săracilor și de am năpăstuit pe cineva cu ceva întorc împătrit (Luca 19, 8).
Vedeți osîrdia cea mare a lui Zaheu de îndreptare? Vedeți ce face o inimă care iubește pe Dumnezeu, cînd vine întru cunoștința păcatelor sale? Vedeți cum se făgăduiește să plătească datoriile celor pe care i-a nedreptățit, spre a cîștiga milă și îndurare de la Dumnezeu? Nimeni nu l-a acuzat în fața Mîntuitorului de nedreptățile ce le făcuse, dar strălucind în inima sa lumina harului lui Dumnezeu, el singur s-a judecat pe sine vinovat și dator și așa făgăduiește ca să dea jumătate din averea sa la săraci și dacă a nedreptățit pe cineva cu ceva să întoarcă de patru ori mai mult.
Mustrarea conștiinței i s-a făcut lui Zaheu aspru judecător, spre a hotărî singur acest mijloc de îndreptare în fața Preaînduratului nostru Mîntuitor. Această hotărîre a lui de îndreptare a fost primită de știutorul inimilor, Iisus Hristos, ca o jertfă deja făcută pentru păcatele sale și ca o arvună a mîntuirii sufletului său. De aceea a auzit de la Domnul: Astăzi s-a făcut mîntuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiul lui Avraam (Luca 19, 9).
O, fericite Zahee, cîtă milă și îndurare ai cîștigat de la Dumnezeu prin rîvna ta cea mare ce ai avut-o pentru îndreptarea ta și iertarea păcatelor tale, căci nu numai mîntuirea casei tale ai cîștigat, ci și fiu a lui Avraam te-ai făcut, mai înainte de a face faptele lui Avraam! Ci numai hotărînd din toată inima ta că te vei face milostiv și drept, urmînd lui Avraam cu credință și făgăduință, și Dumnezeu a primit pocăința ta, căci cercătorul inimilor fiind de față la a ta mărturisire din inimă, ți-a socotit ție ca o împlinire desăvîrșită a datoriilor tale și fiul lui Avraam te-a numit pe tine.
Iubiți credincioși,
La Dumnezeu nu există nici neștiință, nici neputință. El pururea privește în inimile tuturor oamenilor după mărturia care zice: Tu singur știi inima tuturor fiilor omenești (III Regi 8, 39). Acest adevăr îl arată Dumnezeu și la alegerea lui David ca împărat al lui Israel, cînd zice către Samuel: Să nu te uiți la chipul lui Saul nici la mărimea lui, pentru că l-am lepădat pe el, că Dumnezeu nu vede cum vede omul; că omul se uită la față, iar Dumnezeu se uită în inimă (I Regi 16, 7). Preabunul, Preamilostivul și Atotștiutorul nostru Mîntuitor a căutat de departe spre inima lui Zaheu și văzînd în inima lui dragoste mare, credință, evlavie și rîvnă pentru poruncile lui Dumnezeu, a făcut mîntuirea casei lui și pe el l-a numit fiul lui Avraam. Iar ca să arate celor zavistnici care cîrteau că Domnul "a intrat să găzduiască în casa unui om păcătos", i-a încredințat că El nu a venit în lume să caute pe cei drepți, ci pe cei păcătoși. De aceea a zis: Că a venit Fiul Omului să caute și să mîntuiască pe cel pierdut (Luca 19, 10). Dumnezeiasca Scriptură zice: Că de mila Domnului este plin tot pămîntul și îndurările Lui sînt peste toate lucrurile Lui (Psalm 32, 5).
Știința cea atotcuprinzătoare și fără de margine a lui Dumnezeu privește spre toate inimile oamenilor și dacă vede o inimă înfrîntă și zdrobită pentru ceea ce a greșit înaintea Lui nu o pedepsește (Psalm 50, 18), ci cu mila și cu darul Său o luminează și o păvățuiește la calea mîntuirii. Dacă bunătatea și mila lui Dumnezeu nu ar căuta spre cei greșiți și smeriți cu inima care sînt gata să se întoarcă spre El, apoi nimeni dintre oameni nu ar putea să se mîntuiască, deoarece, după mărturia Sfintei Scripturi Toți multe greșim (Iacob 3, 2) și Nimeni nu este bun fără numai Dumnezeu (Marcu 10, 18). Căci dacă întru fărădelegi ne-am zămislit și întru păcate ne-am născut, apoi cine, fără Sfîntul Botez și fără mila lui Dumnezeu, poate a zice că nu are păcat sau nu are nevoie de pocăință? Știm iarăși din Dumnezeiasca Scriptură că Dumnezeu celor mîndri la stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har (Luca 14, 11; I Petru 5, 5).
Mîntuitorul nostru Iisus Hristos știa cu adevărat păcatele lui Zaheu vameșul, dar a văzut și marea lui smerenie și rîvnă pentru pocăință. De aceea a venit să găzduiască în casa sa și l-a învrednicit de iertarea păcatelor.
Iubiți credincioși,
Pocăința casei lui Zaheu din Sfînta Evanghelie de astăzi este un exemplu viu de întoarcere la Hristos pentru familia creștină din zilele noastre, pentru noi toți care sîntem fii ai lui Dumnezeu după har și oameni păcătoși după fapte. Dacă n-ar fi mila lui Dumnezeu și pocăința prin care sîntem miluiți și iertați, nimeni dintre creștini nu ar putea fi mîntuiți. Dumnezeu care ne-a creat ne oferă în dar mila și dragostea Lui de Tată, iar noi ca fii trebuie să-i oferim pocăința noastră, smerenia noastră, lacrimile noastre de căință, spovedania și părăsirea păcatelor.
Dumnezeu este atotștiutor și cunoscător al inimilor noastre. El ne știe înainte de a ne naște. El cunoaște și vede cugetele minții și inimii fiecăruia dintre noi. De la Botez și pînă în clipa morții, îngerii noștri păzitori scriu faptele și gîndurile noastre bune și rele. Ei ne numără pașii pe care-i facem la biserică, la pocăință, la cercetarea bolnavilor sau la săvîrșirea faptelor rele. Iar în ceasul morții, îngerii noștri păzitori ne însoțesc, împreună cu faptele noastre bune și rele, pînă la scaunul judecății, în fața Dreptului judecător, Iisus Hristos. Dacă în timpul vieții noastre ne-am spovedit păcatele la preoți, dacă le-am părăsit și am făcut canon pentru ele, la judecată nu vom mai fi întrebați și osîndiți pentru păcatele mărturisite și ispășite. Iar dacă vom muri nepocăiți, adică nespovediți și în grele păcate de moarte, cine ne va scoate din chinurile iadului?
Pocăința vameșului Zaheu este un model de pocăință pentru toți creștinii și este singura cale de îndreptare și împăcare cu Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.
Să cugetăm împreună cu Zaheu vameșul. Era cel mai lacom și mai zgîrcit dintre iudei, că asuprea pe săraci și pe văduve, punea dări mari, lua o parte din bani pentru el, nu făcea deloc milostenie și nu voia să se pocăiască. Dar ce a făcut? Fiind mustrat de conștiință pentru păcatele sale, căuta un povățuitor, o călăuză, un salvator al sufletului său, ca să-i arate calea spre Dumnezeu. Și cînd a auzit că vine Iisus Hristos în Ierihon, căuta cu mare credință să-L vadă măcar de departe. Și fiind mic de statură s-a urcat într-un copac.
De acolo de sus el privea spre Hristos Mîntuitorul lumii, iar Fiul lui Dumnezeu privea spre el de jos. Și cunoscînd că se căiește din inimă de păcatele lui și dorește să se mîntuiască l-a chemat la Sine: Zahee, grăbește-te de te coboară jos, căci astăzi trebuie să rămîn în casa ta! Deci îndată a coborît și L-a primit pe Domnul în casa lui. Ce mare bucurie avea că a intrat Dumnezeu-Mîntuitorul în casa unde își adunase atîtea averi furate de la săraci și văduve! Dar îl mustra conștiința pentru păcatele făcute și de aceea, silit de conștiință, a început să-și mărturisească singur păcatele și să-și ia de bună voie aspru canon: Iată jumătate din averea mea o dau săracilor și de am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit!
Vedeți ce a făcut Zaheu vameșul? Întîi L-a căutat pe Dumnezeu. Apoi L-a primit cu bucurie în casa sa. Apoi și-a mărturisit păcatele de bună voie. Apoi și-a luat singur canon de pocăință pentru cele făcute și la urmă Mîntuitorul l-a dezlegat de păcate prin cuvintele: Astăzi s-a făcut mîntuire casei acesteia, căci și acesta este fiu al lui Avraam! (Luca 19, 9).
Așa trebuie să facem și noi, frații mei. Fiecare dintre noi semănăm oarecum cu Zaheu, pentru că toți sîntem biruiți de lăcomie, de zgîrcenie, de răutate, de nepăsare, de nepocăință. Încă și casele noastre seamănă cu casa lui Zaheu, pentru că în ele, ca și în noi, stăpînește mîndria, grija numai pentru trup, pentru averi, pentru desfrînare, pentru beție, pentru cele trecătoare. De aceea sînt și atîtea boli, certuri și dezbinări în familiile creștinilor, pentru că puțini mai sînt care caută din inimă pe Dumnezeu și doresc cu adevărat mîntuirea sufletului. Poate niciodată n-a fost familia creștină mai slăbită și robită de păcate ca acum.
Dar Dumnezeu, care știe toate și privește în inimile noastre, are întotdeauna milă de noi. Asemenea lui Zaheu, El vine înaintea noastră să ne cheme la pocăință și dorește să intre în casa sufletului nostru.
Hristos vine la noi mai ales prin rugăciune, prin milostenie, prin pocăință. El vine la noi prin Sfînta Spovedanie și Sfînta Împărtășanie, care se sfințește și se dă celor vrednici în timpul Sfintei Liturghii.
Dacă ne vom strădui să mergem cît mai regulat la biserică, dacă ne vom plînge păcatele și le vom mărturisi la preot, dacă vom face canonul rînduit și vom primi cu evlavie Trupul și Sîngele Domnului atunci Hristos ne va chema la El ca pe Zaheu și El Însuși va veni la noi și ne va zice: Astăzi s-a făcut mîntuire casei acesteia, că și acesta este fiul lui Dumnezeu după dar. Amin.