decor:
un întuneric oarecare
profund.

personaje:
el, ea. ocazional, asteroizi

(pe cale adunate din pumni prea-sărate
firimituri din pulberi cândva ferecate
se legănau
pe o coadă de cometă
și pentru că
nu se rupea

deocamdată
sunt singuri)

el:
(orgolios)
ineluș învârtecuș a mea să fie
vecie năsălie doar mie
acopăr o viață cum te-am
pe tine
pe nimeni niciodată

ea :
(speriată)
da
verbul e-n mine prunc
atinge fierul rotundul mijlocul
dintr-odată ce-a fost
ca niciodată
să fie

el :
ești a tuturor celor dinaintea mea
și-a celor de după mine
eu sunt acum
aici că de n-aș fi
cine m-ar povesti
al tău

(tandru
o culege ușor dintre picățele picături
și-i oferă sacoul același din toate filmele când
el tace din umeri ea plânge
din frig)

ea :
în acumul tău sunt ca-ntr-un buzunar timpul
mi-e tine de-o apă cerul mi-ajunge
mi-e sete
de bine

(de jur împrejur înșirate pe-o salbă
afone
cântau șapte pitice roșii:
hai ho hai ho suntem mișto
degeaba

vidul tăcea indiferent)

el :
(suficient)
steaua nu ți-o vreau pentru ca te am
planetă cum niciodată nimeni
a mea

ea:
atunci atinge-mă pe dinăuntru sunt eu ceva mai mică
și-n eu-l acela tot eu și mai mică
tot așa
până când pe degetele tale-mi crește pielea
alb

tot ea:
(supărată)
cuvantul ți-e scris pe dosul pântecului harta pruncului
fără tine fără mine doare
dă din picioare scormonind
minte țipând

el :
(oftează, o ia de mână)
ok.
naște pe buzele tale cuvântul meu


amândoi:
ghiulele din tălpi
gânduri scăpate
din teama lumii singurătate
un acum
postum
tăcând împreună

*
din când în când se legănau
pe o coadă de cometă
și pentru că
nu se rupea
din ea
a mai murit
o stea