e senzația aia că nu mai ai aer
că nu mai ajungi la suprafață oricât ai arunca brațele
spre sus
te năvălesc simțiri
se lovesc de tine năuce tu întinzi plămânii
sa mă respiri iar și
poate pentru ultima oară

împingerile vin spre tine
te duc mai încolo răvășită
dorită
mână după mână te înșiră dezbrăcată
îmi intri în piele și rămâi caldă

cu gâtul lung respirarea mea învârte rotundul pe sânul tău
sfârcul ți se tot duce și nu înțeleg
dacă-l aproprie pe celălalt sau
doar îmi faci semn să ies


noaptea pleacă din pereți grăbită
ieși din mine încurcată
și îmi ascunzi o gleznă
a fost mult pentru amândoi