agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3289 .



Varadero de Cuba
personals [ Journal ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Sandu11 ]

2006-12-08  | [This text should be read in romana]    | 



Varadero de Cuba

de Sandu Iaschevici, [email protected]

Publicat prima data in revista electronica “Cercuri” din Iasi in Decembrie 1998
Republicat in revista electronica Agonia.ro la 2006-12-08

In general canadienii se duc in Cuba pentru ca este cea mai ieftina excursie care se face din Toronto intr-o tara straina.

Am zburat in Aprilie 1998 cu compania Air Transat cam trei ore de la Toronto la Varadero. Dedesubtul nostru s-au perindat lacul Ontario, apoi America si in sfirsit Cuba. Totul era foarte aranjat, construit si sitematizat in zona americana dar un pic cam sterp. Imediat cum am ajuns deasupra Cubei verdele iti inunda ochiul. Aeroportul era proaspat vopsit iar oamenii nu stiau cum sa te serveasca mai bine. Ba sa iti ia bagajele, contra cost bineinteles, ba sa te duca cu un autobuz cu aer conditionat la hotel. La iesirea din terminalul avionului ne izbeste un aer cald , umed si inabusitor.
Pe drumul de la aeroport la hotel, am vazut palmieri regali, leandri, aloe. Ne bucuram ca niste copii pentru ca nu am mai vazut niciodata o tara tropicala.

Hotelul Bella Costa, numit pe merit Coasta Frumoasa, la care am stat, este de 4 stele si este construit de germani pentru turisti germani, pentru firma turistica RIU. De cite ori ne plimbam prin curtea hotelului, care este ca o gradina botanica in aer liber, ne gandeam cu vinovatie ca am ajuns si noi capitalisti imputiti si in acelasi timp ne gandeam la cei care erau atit de saraci in Cuba. Hotelul are 6 etaje iar in curtea interioara numita Atrium, avea o piscina, doua baruri, restaurant. In hotel era un bufet, un restaurant mexican, holul central cu o fantina arteziana si papagali in colivii, o sala de jocuri si un salon de tutun.

Cand am ajuns la hotelul nostru ploua torential. Aici ploua torential si scurt de cateva ori in fiecare zi. Dupa ploaie rasare soarele. Cum am ajuns am si fugit pe plaja. Am facut prima baie in Oceanul Atlantic. Apa era verde ca turcoazul si foarte matasoasa poate din cauza sarii. Mii de pestisori de toate culorile inoata impreuna cu tine ca intr-un acvariu imens. Nu ne venea sa credem ca nisipul este atit de alb si curat.
La inceput noi am luat numai doua mese si fiind de tip bufet si "all you can eat" adica manci cit incape, adica cat poti, mincarea era arhisuficienta. Ultima jumatate de sejur am facut upgrade la regimul “All Inclusive” pentru ca avea incluse pe langa 3 mese si gustari, bautura cat incape, toate sporturile fara motor: plimbare cu catamaranul, yola, windsurfing, caiac, biciclete, tenis de camp, ping-pong, si fumat de trabuc nelimitat. Ce mai vrei ba nene, Paradisu pe Pamant!

Mancarea avea tonuri tropicale. Mancam cateodata scoici, batata (un cartof dulce), iar ca fructe: papaia, ananas, un fel de portocala cu coaja verde. Noua cel mai mult ne placea dimineata pentru ca aproape toate gemurile erau specifice zonei tropicale: guyaba, miere tropicala, nuca de cocos. In rest erau din abundenta mancaruri europene: masline, ceapa murata, ceapa cruda, castraveti murati, 4 feluri de vegetale si 2 feluri de carne, piine de 5 feluri, prajituri, un tort si 5 alte feluri de prajituri, inghetata, paste cu 3 feluri de sosuri, ceai, cafea, supe.

In salonul de tutun o doamna facea trabucuri in fata noastra. Este doar o infasurare de foi de tutun. Partea importanta este pregatirea foii si conservarea tigarii dupa ce a fost facuta la o anumita umiditate. Zona in care se cultiva tutunul de cea mai buna calitate este Pinar del Rio. O mare importanta in calitatea tutunului o are pamintul rosu maroniu care se gaseste acolo si climatul. Unele frunze trebuie sa se maturizeze pina la trei ani inainte de a fi folosite. Ca si vinurile, trabucurile sunt mai bune cu cit sunt mai vechi. De asemeni cu cat sunt mai groase au un parfum mai bun. Am incercat si noi si sunt ca vinul. Iti lasa o aroma in gura dar nu pot sa spun ca ne-au placut. Sunt numai pentru cine cauta senzatii tari sau pentru cei care vor sa epateze cumva. Totusi sunt scumpe: o tigara mica era 1$ american iar una mai groasa 2 $, un pachet de 3 trabucuri MonteCristo era 13 $, marca aceasta este cea mai renumita. Se pare ca tutunul cubanez este cel mai bun din lume. In Cuba se foloseste numai dolarul american.

Povestea trabucului cubanez. Trabucurile au fost pentru prima oara realizate in Sevillia, Spania la 1717. Ele incorporau tutun cubanez. Mai apoi regele spaniol a incurajat productia de trabucuri in Cuba. Initial trabucurile erau exportate in baloturi. In 1830 firma bancara Upmann a venit cu idea de a le inchide in cufere de cedru. De atunci chiar si micile pachete vor imita aceste cufere de cedru. In anii 1930 orice director de film respectabil putea fii vazut in gura cu un MonteCristo. Daca ne aducem bine aminte chiar si vestitul Kojak fuma un trabuc subtirel. Stia el ce stia.
Adevarul este ca trabucurile ca si vinurile au un parfum aparte. Nu se compara cu tigarile. Dureaza mult pana sunt produse deoarece tutunul adus de pe pamantul rosu al lui Valle del Vinales trebuie sa se usuce, apoi trebuie sa fie prelucrat si infasurat manual. Mai apoi inca trebuie sa mai stea ceva timp pina sucurile se sedimenteaza in foi. Cu cit un trabuc este mai vechi cu atit are parfum mai bogat.

In imediata apropiere a hotelului nostru se vede Vila Dupont care a apartinut faimosului industrias american Dupont, propietarul marei firma americane de chimicale. Dupa victoria Marii Rvolutii de Eliberare de sub jugul american din 1959 condusa de Fidel Castro, conacul apartine statului cubanez. Dupont a venit in 1926 la Varadero si si-a cumparat pamant in minunata peninsula Varadero. Vila este foarte simpla, dar tocmai aceasta simplicitate ii da o eleganta deosebita. Inconjurata de cel mai bun teren de golf din Caraibe, cladirea este numai in alb si maro inchis, albul este al zidului din piatra si maroul al stucaturii din lemn masiv de mahon. La parter se afla un restaurant imens si luxos, un shop numai pe dolari pentru turisti straini, de care avea grija o cubaneza sexuta bine facuta si bine imbracata. Era si un bar pentru clubul de golf.

Localitatea cea mai apropiata de hotelul nostru se numeste Varadero la fel ca statiunea si este la 150 km de Havana. Aici in afara de Dupont au avut vile si alte personaje celebre al vremii: Al Capone marele mafiot din Chicago si Batista Fulgencio, fostul dictator al Cubei inainte de Fidel Castro. Batista, papusa americanilor, a lasat relatiile mafiote sa lucreze si de aceea populatia cubaneza era nemultumita.

Dar in Cuba se vorbeste putin de Fidel Castro caruia i se spune simplu El Barbito adica Barbosul. Se vorbeste mai mult de cei ce nu mai sunt. A fost mare pretin cu Ernest Hemingway, alt barbos rebel, cel mai mare scriitor american, care a luptat direct pe font intre anii 1937 si 1939 alaturi de comunistii si socialistii spanioli si a altor voluntari internationali de stanga ca Valter Roman, contra fascistilor lui Franco sprijiniti de trupele lui Hitler. Celebra carte a lui Hemingway, For whom the bells tall, adica Pentru cine bat clopotele, este o epopee a razboiului civil spaniol, precursoul celui de-al doilea Razboi Mondial. De observat ca Valter Roman este tatal lui Petru Roman, prim ministrul primului guvern post ceausist.

Hemingway, cel mai mare scriitor american, se naste la 21 iulie 1899 in Oak Park, suburbie la est de Chicago, unde si-a petrecut tineretea si a absolvit liceul. Se sinucide la 2 iulie 1961. Suferea de betie cronica, paranoia si depresie. A avut 5 neveste. Locul lui preferat de a trai a fost Key West din Florida, cel mai sudic punct din America, aproape de Cuba. Aici el avea o sotie superba cu o vila superba cu vedere panoramica spre mare langa un far celebru. Mai avea si o barca cu panze cu care se plimba prin Marea Caraibelor si traversa cele 90 de mile de mare de la Key West la Havana unde mai avea o alta vila superba cu o sotie superba si cu vedere panoramica spre mare langa un far celebru. Omul era de viata si avea crasma lui celebra in Havana unde ii placea sa se pileasca, ca un adevarat artist ce era. Ca un pirat adevarat ce era, ii placeau la nebunie cubanezele. Aici spre sfarsitul vietii sale scrie celebra carte Old man and the sea, adica Batranul si marea, pentru care a primit premiul Pulitzer. Descrie epopeea unui pescar care prinde un peste mare dar in drumul sau de intoarcere spre casa , rechinii si alti pesti ii mananca captura si dupa mult timp si efort ajunge in port complet epuizat, numai cu scheletul pestelui. Cartea are multe semnificatii filozofice printre care cea mai evidenta este truda si lupta omului obisnuit din timpul scurtei sale calatorii pamantesti. Atat de multe ori zadarnica si tragica.

Fidel Castro se naste la 13 august 1926 in Manacas, oras din nordul provinciei Oriente. Este al cincilea din cei noua copii ai lui Angel Castro y Argiz. Tatal sau s-a casatorit cu femeia de casa Lina Ruz Gonzalez dupa ce a divortat de sotia sa. Tatal sau emigrase din Galicia, Spania la virsta de 13 ani. Incet incet a adunat avere ajungind proprietar de pamint la care lucrau 300 de muncitori pe 26,000 acri. La United Fruit Company vindea trestia de zahar recoltata. Nu se prea pomeneste de originea burgheza a lui Fidel Castro. Ca baiat avea o fire rebela. Preotii iezuiti care l-au educat spun ca avea stofa de conducator, dictator.
In 1945 se inscrie la facultatea de drept din Havana. La 21 de ani era destul de cunoscut ca sa fie invitat sa organizeze Partidul Ortodoxa care lupta impotriva presedintelui de atunci Grau. Perioada era tulbure si ganguri inarmate umblau prin campusul studentesc iar Fidel era tot timpul inarmat. In 1949 este acuzat ca a vrut sa il asasineze pe Manolo Castro rivalul sau politic. Este arestat si eliberat conditionat. Incepe sa se ascunda.
La 12 octombrie 1949 se casatoreste cu studenta de la filozofie Mirta Diaz Balart si isi petrec luna de miere in America. Cuplul divorteaza in 1954 iar fosta sotie pleaca in America si apoi in Spania. Da cine putea sta cu un asa temperament vulcanic? In noiembrie 1949 tine un discurs incendiar si bombastic in stilul lui populist, in care denunta gangsterismul si marturiseste ca si el a facut parte dintr-un gang. De asemeni face publice numele gangsterilor. Ca sa scape cu viata se refugiaza in America.
In septembrie 1950 se intoarce in Cuba pentru a termina facultatea ca avocat, doctor in legislatie, doctor in stiiinte sociale si doctor in legea diplomatica. Practica avocatura pe gratis pentru saraci.
Din discursurile sale incendiare si bombastice pe care le rostea, poporul era fascinat de cuvintele sale. Era un orator desavarsit. Stia sa cucereasca masele. A folosit acelasi stil oratoric si retoric, aceleasi tricuri retorce, bombastice si nationaliste ca Hitler si Ceausescu. Castro ar fii fost ales sef de guvern dar Fulgencio Batista sprijinit de americani voia sa devina presedinte pentru a doua oara. Batista sprijinit de americani da o lovitura de stat la 10 martie 1952 mutandu-se in palatal prezidential pe care il parasise cu 8 ani in urma. Multi comentatori politici spun ca de fapt Castro a folosit revolutia pentru a ajunge la putere. Un caudillo communist.
“Nu am de ales decit sa continui de a fii comunist… Ca si primii crestini care au ramas crestini… Daca mi se va spune ca 98 la suta dintre oameni nu mai cred in revolutie eu voi continua sa lupt… Daca mi se va spune ca sunt singurul care mai crede, voi continua sa lupt....”

Fidel Castro a luptat sa-l dea jos pe Batista. Tot timpul este in activitati revolutionare impotriva planurilor USA. Dupa 1950 practica avocatura de multe ori pe gratis pentru saraci. El avea un farmec aparte, stia sa vorbeasca foarte bine si era foarte onest, in plus ii sprijinea pe saraci. Batista s-a temut de popularitatea lui Castro si a facut un coup-d'etat luand presedentia. Castro nu a fost comunist convins. A fost mai de graba un anarhist. A ales comunismul nu pentru ca credea in el ci din motive strategice si pentru ca avea nevoie de o ideologie contra Americii. Sa se razbune pe America ca l-a boicotat dupa triumful Revoltiei sale. A luptat din toate puterile sa il dea jos pe Batista. A fost inchis de catre acesta la Castilo Morro dar in timpul inchisorii scria discursuri care ieseau afara si se publicau. Revolutia lui a inceput din afara tarii, din Mexico, si a pornit-o efectiv cu 29 de oameni condusi de Che Guevara. Batista raspundea de fiecare data cu brutalitate la orice opozitie. Incet incet rezistenta si armata lui Castro din muntii Sierra Madre del Sur din sud estul insulei crestea si in 1959 dupa o scurta sarja contra lui Batista, castiga lupta si intra triumfator in Havana.

Portretul lui Fidel Castro nu l-am vazut nicaieri expus in Cuba ci numai triumviratul Che Guevara, Jose Marti si Frederic Engels. Din punctul asta de vedere nu se compara de loc cu mandria fostului nostru presedinte, Maria Sa Tovarasul Scornicescu zis Geniul Carpatilor. Lumea ii spune simplu El Barbito adica Barbosul.

Ne-am hotarit sa inchiriem o motocicleta, ca sa vizitam imprejurimile. Daca foloseam autocarul ne costa mai mult si nu era asa de Fan si Fain. In prima zi am fost pana in orasul Varadero sa probam motocicleta, unde am vizitat parcul Josone. Am vazut pentru prima oara o iguana si papagali imensi lungi de un metru cu pene de culorile Romaniei: Albastru, Galben si Rosu, care repetau cuvintele pe care le spuneam.

Dar lucrurile mai importante erau in Matanzas, capitala provinciei cu acelasi nume in care se afla orasul si statiunea Varadero. Inainte de intrare in oras se gaseste o pestera descoperita in 1885, Cuevas de BellAmar, adica Pestera Apei Frumoase, care are stalactite si stalagmite. Cind acestea se unesc formeaza coloane. Cea mai frumoasa formatiune este "Mantia lui Christofor Columb", cu inaltimea de 12 m. Intrarea in pestera costa 3 $ americani. Are 3 km din care numai 1 km se viziteaza. Ne-am reamintit cum arata o pestera ca lumea si adevarata, fiindca nu mai tineam minte de cand nu am mai vizitat o pestera ca Pestera Ursilor, Pestera Muierii sau Ghetarul Scarisoara.
Intram in orasul Matanzas ca sa gasim Valle Yumuri, adica Valea Yumuri cu vestita sa catedrala catolica care domina orasul de pe un deal. Ne-am oprit pentru o pauza in centrul orasului in piata centrala, care avea cladiri colonale fermecatoare ca farmacia unui francez care acum este muzeu farmaceutic. Pentru prima oara am vazut statuia lui Jose Marti pe care cubanezii il adora ca pe ideologul lor. Idealist convins, a luptat impotriva colonialismului spaniol pana la moartea sa prematura. A lucrat ca reporter la New York. El este cel care infiinteaza centrul revolutionar Cuba Libre subventionat de americani. Dar asa cum spunea profesorul meu de istorie Bibi Theodorescu: revolutiile au nevoie de eroi si eroii de martiri, el s-a aruncat primul in fruntea razvratitilor si a fost ucis de primul glont al bataliei. Altfel spus s-a sinucis pentru Revolutie de Eliberare de sub jugul spaniol. Toate acestea se intimplau la 1895.

In sfarsit am gasit Valea Yumuri. Nu exista cuvinte pentru a o descrie. Pe o coama de deal sta o catedrala catolica complet devastata. Ridicata in 1875 cu ajutorul fondurilor date de trei orase din Spania: Lerida, Barcelona si Genoa. Drumul se termina in aceasta biserica, dupa aceeea se vede haul vaii presarata cu palmieri si pe deasupra rotindu-se incontinuu un grup de vulturi. Noi am fii numit Cuba tara vulturilor pentru ca nu am mai vazut atitia vulturi niciodata in viata mea. Cat de maiestuosi sunt ei in inaltime dar cat de stingaci cand aterizeaza. I-am vazut de aproape au capul rosu si aripi foarte lungi care ii cam incurca cand stau pe pamint.

Peninsula Varadero este un paradis terestru. In alta zi am explorat capatul de est al peninsulei pe care se afla hotelul nostru. Aceasta peninsula era un loc al pacatului in trecut. Americanii veneau aici sa isi satisfaca placerile sexuale, tabacice si culinare.

Societatea ajunsese foarte corupta si asa se explica de ce a reusit revolutia lui Castro. Peninsula are foarte multe hoteluri noi si inca se mai construieste. Seamana bine cu litoralul nostru romanesc de prin anii 70. Hotelul nostru a fost construit in 1994. Cuba prevede un boom turistic. Spre capatul peninsulei totul devine mai salbatic. Am vazut plaje nefolosite care aveau ceva poetic in ele. Am vizitat o rezervatie si am vazut un pom urias, numit El Patriarca, una leyenda vivente, adica o legenda vie de pe vremea Conquistadores, cel mai batran cactus din America Latina, cu 500 de ani in spate.

In zborul motocicletei am speriat pasarea Tocororo care este pasarea nationala a Cubei pentru ca are culorile steagului cubanez: albastru, rosu si alb.

In alt loc se afla o pestera care a fost pictata cu motive geometrice de populatia bastinasa preistorica. Din pacate Cueva Ambrosia era inchisa.

Cea mai importanta excursie a fost vizitarea orasului Havana, cel mai frumos oras din lume. Ne-a luat o zi intreaga. Daca nu ati luat cunostinta cu arhitectura spaniola coloniala atunci Havana va va placea teribil.
Noi am inchiriat o motocicleta ca sa putem contempla mai pe indelete peisajul. Cu autocarul depinzi de un program strict. Drumul de la statiunea Varadero pana la capitala Cubei este incantator, presarat cu poduri de unde poti contempla hauri pline de vegetatie tropicala luxurianta unde predominant este palmierul si deasupra carora se invart mereu vulturii.
Partea cea mai interesanta este vechiul oras, Habana Vieja, se pronunta Havana Vieha, adica Havana Veche. Cu ajutorul UNESCO si al Spaniei vechile cladiri se renoveaza.
Am inceput cu Plaza de la Liberdad, adica Piata Libertatii, in stil post stalinist in care se afla monumentul de 10 m inaltime, din marmura a lui Jose Marti. Alaturi se afla un turn din granit de 100 m inaltime care este cea mai inalta cladire din Havana, si contine muzeul marelui idealist.

Jose Marti a fost marele inspirator, parintele revolutiei cubaneze. Avocat de meserie. Alti avocati bogati, personalitati puternice si revolutionari reusiti proveniti din familii bogate: Vladimir Ilyich Ulyanov zis Lenin, Fidel Castro, Avram Iancu, Lajos Kossuth, conducatorii Revolutiei Americane: John Adams, Samuel Adams, Benjamin Franklin, Thomas Jefferson, Robert Livingston, Roger Sherman, James Madison, James Monroe, Alxander Hamilton. Sa fii fost unii din ei masoni? Simple coincidente sau Conspiratie?
Jose Marti s-a nascut in Havana la 28 ianuarie 1853 din parinti spanioli emigranti. Inca din adolescenta s-a implicat in lupta contra colonialismului spaniol publicand un ziar ilegal. Din aceasta cauza a stat in inchisoare, apoi a fost exilat intai pe Isla de la Juventud si apoi in Spania. Studiaza la Madrid si la Zaragosa luandu-si licenta in drept si in filozofie. Nu i se permite sa revina in Cuba de aceea lucreaza ca ziarist in Mexic si Guatemala. Zelul lui revolutionar il face neplacut in aceste tari, de asemeni. Spania proclama amnistie generala in 1878 deci se poate intoarce acasa in Cuba. Reluaindu-si activitatile revolutionare este din nou deportat in Spania. Calatoreste in Franta si in Venezuela si apoi se stabileste la New York unde era un centru puternic al cubanezilor exilati. A trait in exil timp de 15 ani, timp in care a lucrat ca si corespondent la ziare americane si sud-americane. De asemeni a fost si consul al Argentinei, Paraguay si Uruguay. Subventionat de americani, El a reusit sa uneasca cubanezii din exil. I-a convins pe muncitorii care faceau trabucuri cubaneze sa doneze 10 centi din salariul lor pentru cauza nationala, a infiintat Partidul Revolutionar Cubanez in 1892, a strins arme si a format La Liga de Instrucction pentru a antrena fortele de guerilla.
Nu numai ca a luptat impotriva despotismului si militarismului dar si pentru egalitatea sexelor si a raselor umane. Ideologic Jose Marti este considerat ca vrednic succesor al lui Simon Bolivar. Literatura pe care a scris-o Marti este una de cea mai buna calitate. Versurile lui sunt stiute pe de rost :”Versos sencilos” adica Versuri simple. Marti a publicat de asemeni Manifesto de MonteCristi, piatra de temelie a Revolutiei de Eliberare de sub jugul spaniol (1895-1898) pe care el a planuit-o si lansat-o cu americanii. Numit Comandant al Armatei de Eliberare, Jose Marti a fost insotit de Gen. Maximo Gomez. Impreuna lanseaza cu succes la 11 aprilie 1895 ofensiva de la Cajobabo in estul Cubei.
Cand pune piciorul pe teritoriul cubanez saruta pamantul pe care nu il mai vazuse de 16 ani. 6000 de revolutionari sub conducerea lui Antonio Maceo ii asteaptau pe cei doi lideri. La 19 mai conduce efectiv trupele pozitionate pe linia intai a frontului si este impuscat mortal de primul glont al bataliei de la Dos Rios. Asa cum spunea Bibi Theodorescu, profesorul meu de istorie de la Liceul Moise Nicoara din Arad : Revolutiile au nevoie de Eroi si Eroii de Martiri.

Ceva mai in spate este oficiul prezidential al patriarhului Fidel Castro. In curand se vor implini 50 de ani de cand conduce Cuba cu o mana de fier. Mai precis in 2009. Oficiul prezidential nu se viziteaza. O cladire, care seamana cu fostul sediu CC al PCR de la noi, este sediul Ministerului de Interne iar pe peretetele ei frontal se afla figura imensa a lui Che Guevara. In fond Jose este cel care a inspirat. Che este cel care a executat impecabil. Medic de meserie, si revolutionar reusit provenit dintr-o familie de burghezi de stanga din Argentina. Alti intelectuali bogati, personalitati puternice si revolutionari reusiti proveniti din familii bogate: Vladimir Ilyich Ulyanov zis Lenin, Fidel Castro, Avram Iancu, Lajos Kossuth, conducatorii Revolutiei Americane: John Adams, Samuel Adams, Benjamin Franklin, Thomas Jefferson, Robert Livingston, Roger Sherman, James Madison, James Monroe, Alxander Hamilton. Sa fi fost unii din ei masoni? Simple coincidente sau Conspiratie?

he Guevara, dupa ce a studiat medicina in Argentina a lucrat ca medic voluntar in America Latina. Atunci a inceput sa lupte impotriva Americii vazand cat rau facea aceasta pe Pamant. Astfel era inevitabil sa nu il cunoasca pe Fidel Castro care si el lupta impotriva Americii. Facuti din acelasi aluat s-au imprietenit. Fidel a creat un cult pentru Che dupa ce Che a murit in conditii groaznice ca un martir adevarat, incercind sa rascoale taranii bolivieni care nu doreau revolutia si l-au predat autoritatilor boliviene si agentilor CIA care l-au executat imediat in conditii groaznice.
Asa cum spunea Bibi Theodorescu, profesorul meu de istorie de la Liceul Moise Nicoara din Arad : Revolutiile au nevoie de Eroi si Eroii de Martiri.

Pe cladirea Ministerului de Interne Cubanez si in dormitoarele studentilor americani se afla portretul celui mai cunoscut rebel din lume, portretul lui Che, cu vestita bereta revolutionara cu stea rosie in frunte. In acele vremuri multi cantau: “Bandera Rosa triumvira… Bandera Rosa triumvira…”

In drumul nostru catre centrul orasului urmarim bulevardul Malecon care este LakeShore-ul havanez cu fata spre Oceanul Atlantic. Pe partea opusa este Castelul El Morro si fortareata La Cabana.

In centrul vechi, arhitectura are personalitate si farmec colonial. Am vazut biserici in stil baroc care acum sunt muzee. Fiecare cu propia ei personalitate arhitecturala. Una mai frumoasa ca alta. Religia este intrzisa in Cuba. Ne-au placut cladirile de locuit care aveau o curte interioara ca un mic parc, acel patio specific spaniol, cu pomi si vegetatie luxurianta, imprumutat de la arhitectura maura.

In piata catedralei, Plaza de la Catedral, am vizitat Catedral de Havana cea mai perfecta cladire pe care eu am vazut-o vreodata. Nu este deschisa publicului, dar prin bunavointa unor oameni am vizitat-o si in interior. Aici s-a rugat papa Ioan Paul in 1998, in acelasi an cand vizitam si noi, un pic mai inainte. Catedrala are doua turnuri de marime diferite asa cum este obiceiul la orice catedrala catolica care se respecta. Ele contin doua clopote, unul din regiunea cubaneza Matanzas si altul din Spania. Se pare ca sunetul este foarte bun din cauza ca la turnare s-a inclus in clopote aur si argint. Altarul principal este din marmura de Cararra incrustata cu aur, argint, onix si lemn sculptat. In fata catedralei am facut o poza cu o negresa imbracata intr-un frumos port colonial alb. Ea facea business si trebuia sa-i platesti 1 $ ca sa te fotografiezi cu ea.

Havana a fost un port strategic foarte important inca de la inceput, in drumul spre casa, spre Spania, a corabiilor incaracate cu argint si aur care plecau din Veracruz.
Veracruz este cel mai mare port Mexican la Oceanul Atlantic, terminalul de est al tuturor drumurilor din Mexic si America Latina. De aceea capitala Cubei s-a mutat de la Santiago de Cuba la Havana. Santiago de Cuba a fost prima capitala a Cubei si a fost primul oras spaniol din Lumea Noua. Dupa ce incarcau marfa din Mexic, corabiile se adunau la Havana pentru aprovizionare si escortare spre casa, spre Spania.
Aici se formau convoaiele de vase care urmau sa treaca Atlanticul spre Spania si li se dadeau escorta de galioane, corabii militare inzestrate cu tunuri si soldati. Uneori aceste convoaie erau atacate si jefuite de corabiilor englezesti ale lui HMS, adica Her Majesty Ships, adica corabiile Majesatii Sale, Regina Angliei, iar alteori cadeau victime uraganelor. Intr-o vreme cind navigatia era greu de realizat cu harti neprecise, fara instrumentele si serviciile meteo de azi, nu era greu sa esuezi. Si acum inca se mai descopera epave incarcate cu averi in aceasta zona. Si azi se mai zice ca arati de parca ti s-au scufundat corabiile.
Evident Havana atat de bogata avea nevoie de aparare, de intariri, de bastioane, de tunuri si armata contra corabiilor englezesti ale lui HMS, adica Her Majesty Ships care nu se sfiau sa asedieze orasul din cand in cand. Forturile de aici sunt o bijuterie arhitecturala. Castillo Morro pazeste orasul dinspre partea de est. Dinspre partea de vest Castillo de Real Fuerza. Noaptea se lasau lanturi groase si grele intre cele doua forturi ca sa opreasca intrarea in port a corabiilor englezesti ale lui HMS. Desi stilul este auster ca pentru o cladire militara, totusi Castillo de Real Fuerza, terminat in 1582, cel mai vechi dintre cele patru forturi da si cel mai pitoresc, bastionul in care statea Guvernatorul General al Cubei are elemente mai umane iar spiritul latin imblinzeste arhitectura militara de piatra prin adaugarea unui inger cu trompeta, La Giralda. Guvernatorii Cubei au locuit aici pina in 1762. Acum e sediul politiei. O minunata motocicleta Ducati de 1000 de centimetri cubi statea la intrarea in sediul politiei. Ne intrebam oare a cui o fi? O fi oare in dotarea poltiei? La intrarea in fort se afla stema Sevilliei sculptata in piatra. Castelul construit din piatra de granit este inconjurat de apa si are un pod ridicator. Are si o legenda legata de ingerul de deasupra fortului. El a fost pus in onoarea lui Inez de Bobadilla, sotia guvernatorului Hernando de Soto care a plecat in cautarea fantinei tineretii din Florida si nu s-a mai intors. Ca si Penelopa, in fiecare zi ea il astepta sa se reintoarca si urca mereu scarile turnului in speranta ca il va putea vedea. Ingerul este atit de gingas si drag incit a fost pus pe Havana Club, faimosul rom cubanez.

Povestea Romului. Si daca tot vorbim de Rom trebuie sa povestim ceva si din istoria lui.
Romul, ron in limba spaniola, este facut dintr-un amestec de suc de trestie de zahar si melasa, partea neagra ramasa dupa cristalizarea zaharului produs din trestia de zahar. Deja din sec 16 se produceau de catre emigrantii spanioli suc de trestie de zahar, gurapao si melasa. Mai apoi s-a produs un vin de melasa. In mijlocul secolului 19 orase ca Havana, Matanzas, Cardenas, Santiago de Cuba produceau rom si il exportau sub denumirea de Bacardi, Bocoy, Havana Club si Matusalem. Cea mai importanta companie a fost fondata de Don Fecundo Bacardi emigrant spaniol din Catalonia care si-a stabilit fabrica de rom la Santiago de Cuba in 1868.
Dupa 1959 fabricile au fost nationalizate. Acum Cuba produce mai multe feluri de rom dintre care cel mai renumit este Havana Club care este produs in orasul Santa Cruz del Norte. Dintre romurile de export se remarca Carta Blanca un rom alb de 3 ani vechime. Este folosit in multe coctailuri dintre care si Cuba Libre (rom amestecat cu cola), Daiquiri (rom cu suc de lamaie, zahar, maraschino si ghiata zdrobita), Mojito (rom cu suc de lamaie, zahar, sifon si foi de menta). Mai sunt romuri-le vechi Doraro de 5 ani si Nejos de la 7 ani in sus care seamana cu whisky. Cel mai valoros este Havana Club Gran Reserva de 15 ani vechime.

Concluzionam ca spanolii au fost cei mai mari constructori din Lumea Noua si pe langa multele rele facute asupra bietilor indieni autohtoni au adus mult mai multa civilizatie in Lumea Noua decat Englezii.

Dintre cladirile moderne face parte El Capitolio, Capitoliul, care este foarte impozant, seamana cu cel american dupa care este copiat, dar este la o scara de doua ori mai mica. Are doua statui uriase la intrarea principala din fata: Virutea si Munca. Construit intre 1926 si 1929 a adapostit pana in 1959 Camera Reprezentantilor si Senatul. Din 1959 este Sala de Congrese a Partidului Comunist Cubanez. Inauntru se afla a treia statuie din lume ca marime si reprezinta Regina Indiana Havana dupa care orasul a primit numele. Tot aici un diamant imens marcheaza kilometrul 0 al drumurilor din Cuba.

Din seria palatelor face parte si actualul Teatru Garcia Lorca.Construit initial ca un club social pentru comunitatea galiciana din 1837 are o fatada impresionant de baroca. Palatul Prezidential unde au stat presedintii Cubei, construit in 1913, azi Muzeul Revolutiei. Este decorat in interior de firma Tiffany din New York.

Intorcindu-ne in Plaza de Armas putem gasi Palacio de los Capitanes Generales locuit de cei 65 de guvernatori ai Cubei intre 1791 si 1898. Piata are un aer foarte vechi si exotic cu palmieri si statuia regelui spaniol Fernando al VII-lea.

Se lasa seara si avem 150 de km de parcurs co motocicleta pana la hotelul nost Bela Costa. Ne retragem din oras. Vedem capitania portului si ultima biserica catolica San Francisco de Paula care este impresionanta. Dar acum e muzeu. Religia este intrzisa in Cuba.

Impresii deosebite. Am putea spune ca am fost socati de saracia cubaneza. In primul rand oameniii saraci te acosteaza pe strada sa iti ceara de pomana. Multi iti ofera niste servicii ca de exemplu sa iti dea cate o informatie si iti cer o amintire. Este destul de greu sa ii refuzi, trebuie sa nu te uiti la ei. De cele mai multe ori te intreaba daca nu esti din Germania pentru ca nemtii sint cunoscuti ca fiind cei mai darnici si cei mai turisti din lume.
Apoi vine starea cladirilor care este jalnica. Cladiri care nu au mai fost zugravite de zeci de ani, intr-o stare de ruina avansata, fara instalatii, parasite, sunt chiar in centru pe bulevardul Malecon, LakeShore-ul Havanez.
Dar asta nu mi se pare asa grav. Cel mai periculos este ca oamenii sunt ghiorlaiti si foarte slabi, nu mai vorbesc de animale care sunt numai coaste.
Am avut o dezamagire cumplita cand am vazut casele cubanezilor. Nu mi-am inchipuit ca se poate trai cu mult mai rau decat in Romania.

Se pare ca rolul pe care il avea inainte Uniunea Sovietica l-a preluat Canada, asa ne explicam costul scazut al pretului la biletele noastre fata de cum sunt taxati nemtii.
Am vazut pe aeroporturile din Havana si Varadero si pe strazi multe camioane Roman si automobile de tern Aro, de productie romaneasca, si multe masini americane vechi din anii 50. Mi-am si facut o fotografie cu un Chrysler sexy din 1948 alb pe dinafara si rosu pe dinauntru. Te miri cum mai merg. De fapt tot timpul repara pe ele. Cei mai buni mecanici din lume!

Exista si masini noi dar ele au scris pe placuta de inmatriculare Tur, de la turist si sint inchiriate numai la turisti.
Umiditatea este ridicata cand ploua, iar cand este soare nu poti sta pe plaja decit 2 ore: intre 8 si 9 dimineata si intre 6 si 7 seara. Altfel te dogoreste.

Cel mai frumos lucru. Am facut pentru prima oara in viata noastra snorkeling, iti pui o masca pe fata si te uiti in apa. Respiri printr-o duda. Ne-am dus cu un catamaran linga un recif de corali. La inceput ne-a fost frica, dar ne-am obisnuit si ceea ce am vazut nu vom uita niciodata. O multime de pesti de diferite marimi si culori defilau prin fata ochilor nostri. Unii erau argintii cu dungi galbene, altii cenusii, altii lunguieti si stralucitori, altii rotunzi, simpatici foc. Am avut salam de la restaurant cu noi si veneau sa ne ciuguleasca direct din palma. Daca tineai mincarea deasupra apei pestii sareau ca sa apuce mincarea. A fost o adevarata distractie. Mare Fan ce mai!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!