Mă îmbrac în trecut si mă strig:
Karenina!
De peste tot peronul se incheagă -
hohot negru
risipit
pe albul gandurilor, paşilor...
îmi arată umbra pe care voi aştepta şi acum acel tren,
mereu ultimul,mereu inghețând mângâierea alunecată
pe ultimul gând: ciob peste care o roată
îşi va scrâşni prea devreme prin mine
menirea...
Mă strigi atunci sau mă strig?
Răspund
odată cu prelingerea aşteptării in zăpada pe care
doar lacrima uitată îmi mai cunoaşte urma.