îmi pare o femeie străină
cu arcadele bine așezate
fără prea multe urme de riduri
doar idei bine înfipte
niște fire de păr alb
scoase de nu-știu-cine
dibuiește drumul cu palmele
spatele drept în furtună
dar, vor zice, care-i rostul
o muiere-n deșert
deșteaptă cât piramidele
mersul lumii pe pleoapele ei
singură
și-mi pare atât de străină