Nimic în jurul meu nu se mișcă la fel de repede precum simt că am nevoie să fiu provocată.
Nimeni în jurul meu nu pare să vibreze destul cât să-mi transmită frecvențele copleșitoare ale aventurii existențiale la care nu încetez să visez.
Existența viitoare mi se perindă fulgerător și intens pe ecranul ce reflectă esențe de visări personale și intime, toate nimic altceva decât o producție clasică, cu cât mai simplistă în protagoniști, cu atât mai complexă în flash-uri emoționale.
Nici măcar nu am rolul principal. Acesta este al tău, plăsmuire originală a ceea ce reflecți în mine prin simpla imaginare a ta.
Dacă te-aș atinge cu vârful degetelor, probabil că aș trece prin tine ca prin ceața ce împiedică ochiul minții să îți dea contur.
De aceea prefer să te simt de la distanță, să te adulmec, să gust ideea de tine, să mă predau prin senzație durerii dulci de a mă contopi cu tine.
De te-ai întrupa, așa cum știu că într-o bună zi se va întâmpla, aș continua să mă reinventez mai fervent și mai lacomă în a mă dărui ție într-o neobosită pendulare între zbuciumul cardiac care te-a imaginat și eterna fericire de a te simți cald și real.
Bine vei veni...