Stai acum si te uiti mirat la mine
rostindu-ti randuri sterse de poveste,
randuri ce ar tine loc de lungi suspine
al unui glas , al unui gand ce nu mai este...

Dar de ce te-ai inruntat ?
Lacrimile lui s-au varsat in intuneric
in nelumina unei lumi de sub un cer patat.
Sperand in steaua ce s-a stins vremelnic..

Vezi tu , Cersetorul , caci despre el vorbeam
a-ndraznit sa-nchda ochii , sa viseze...
DA , sa visez...si chiar credeam
ca , trezindu-ma o oi gasi si ar sa-i pese
de mine , de ea , de noi , noi amandoi....
Dar Cersetorul a murit
zdrente lume si destin il amageau , il otraveau.
A tacut ,atunci cand s-a trezit...
S-a stins in rosul unei toamne
cand via-si rodea strugurii zemosi
si frunze- i cadeau in balata
in care el adesea se privea...

La coltul catedralei
n-a mai ramas decat o patura rupta si-o frunza
prin care-mi spuneam ‘Adio’
mie si ei
semnand
Cersetorul.