Iată,
în puterile nopții,
lânga castel
Cerul naște Secunde
iar Secundele-Cer
nasc Oglinda pentru Steaua de care
in serile-dimineți
doar îngerii mai știu să-și sprijine fruntea...


Iubite...
pe lacrima falangelor
e aripa dinspre cum erai
sau eram,
deschide-o:

Tăcerea-i ea însăși o pasăre...

...N-am cum să schimb Omul:

de-atâta plecare
printre pronume
uneori
plouă
tu, eu, eu, tu, tu, noi...


Ia aripa și
fugi...

să-ți mai ning întrebări...

să te chem înapoi...