cu grijile pe genunchi frământare
ai obișnuit coșul de pâine doar pentru tine
și pisica cu altceva în afară de ochii tăi
nu poate obișnui noaptea bărbaților în alb de așternut
rămân doar treceri de la somn la dimineață
când cafeaua trezește femeia evanescentă de după
greu accesibilă și veninoasă

știu iubito că mâna ta peste pieptul meu
este strigătul singurătății de dinainte
că motanul tău mă iubește
chiar și atunci când nu te uiți
că pe partea mea pielea ți se strânge
în fășii lungi de iubire
și că negrul din părul tău
șoptește natural șuviță cu șuviță

vezi tu
veșnicia e a celor cărora nu le e frică să facă parte din ea
câteodată am impresia că și tu ai nouă vieți