Astăzi vreau să dansezi cu mine.
Știu că nu am mai dansat de multă vreme.
Nu te-am mai invitat până acum pentru că muzica nu părea niciodată potrivită.
Nu te-am mai invitat până acum pentru că nu știam nici dacă eu sunt potrivită.
Stau pe scaunul meu roșu și ascult notele care valsează în eter. Pentru ele totul este firesc, melodia curge lin ca și picăturile fierbinți de pe obrajii mei.
Le las să-mi scalde pielea pentru că mă învăluie într-o căldură de catifea în care simt fericirea fiind doar a mea. Fără ele dansul nu ar fi complet, nu ar fi ceea ce am visat mereu așteptându-l.
Lacrimi, vals, dans...alunecare perfectă în uitare de sine prin iubire. Nu pot să cred că mi se întâmplă tocmai mie. Sau poate cred, dar nu vreau altceva decât să-mi prelungesc la nesfârșit starea de absolută continuare a ta prin mine, transfuzie eternă de tine, venele pulsează primindu-te...nimic nu mai este la fel.
Ritmul dansului devine amețitor, inchid ochii și corpul alunecă singur, glasul viorii mă strigă viu...
Nu este simplu să duc pâna la capăt acest dans, orchestra complotează îmbietor dar hotărât...nici dacă aș vrea nu m-aș putea opri. Totul strigă să continuu, atâtea glasuri au răsărit deodată dintr-o tăcere aproape înrădăcinată.
Dulce beție...m-am abandonat ție...
Poartă-mă cu tine și nu mă mai trezi.
Poate că muzica se va sfârși când dirijorul va obosi...dar nu-i nimic, voi avea ecoul ei...eternă amintire a acestui dans cu tine...