poate m-am împiedicat de o treaptă. poate că aerul e din piatră
poate că am alunecat în groapa comună

mă străbat gânduri de dincolo. le opresc puțin. le țin de o aripă
deși nu toate zboară. unele se târăsc cu aripi cu tot.

nu înțeleg cum de am ajuns să le văd. se presupune că numai morții află tainele astea. eu le-am aflat acum când încă mi-e teamă
când încă mi-e foame
mi-e sete
când aștept să înceapă uitarea


nu știu cum s-a întâmplat, dar îmi amintesc totul. nu se poate trăi cu toate amintirile. trebuie să uit repede câteva.
să uit zile de naștere. apoi aș putea să nu țin minte chipul. nici primul sărut. nici ultima ploaie când am crezut că a mai murit cineva.
să uit numărul de telefon de la salvare. e chiar inutil să ceri cuiva să te salveze.
să uit
și să mă întorc mâine cu toate rănile spre poetul anonim
pe care nu am cum să-l uit. pentru că numai eu l-am cunoscut.