Din primul vres pornesc jihadul
Și dau turbanul de pământ
Îmi scuip în sân ca ardeleanul
Scrâșnindu-mi dinții ce se frâng.

Anagramat sinistrul singular
Alunecând pe semne de-ntrebare
Se-mpiedică pe puncte de hotar
Zicând etcetera cu semn de exclamare.

Arunc cuvinte ce se sparg
Anoste, fără importanță
Și se topesc ca valurile-n larg
Căzând la fund ca coiburi de faianță.

Pustiu, în gol de rezonanță
Ca găuri negre, absorb
Stâlcite-n unde reci
Și fără importanță,
Ca ochii unui orb,
Și cu sclipri prea seci.