o mie de crânguri
o mie de pâraie
o mie de pajiști
gonite de fum
Maples simte la fel

nu este loc să nu-l fi bătut
nu este loc să nu-l fi strigat
nu este loc la răsărit
o mie de oameni cu copii cu tot
un sicomor își răsfiră brațele
împunge crestele din ceața lui octombrie

cărări de ape veșnic umede
împletesc salbă de păstrăvi
codrul răsună de ciocănitori
prabușite în noroi
coaste din piatră alunecă prin gleznele pământului
trebuie doar să scrie
și albastrul te prinde iute de suflet
plin de anotimpuri apalaș

o mie de crânguri
o mie de pâraie
o mie de pajiști
gonite de fum
Maples simte la fel


în spatele unei cascade
verdele urcă dincolo de ea
spre lemnul câinesc
un coiot fuge