Tristețea se coboară,
Odată cu noapte,
Peste gardul de sârmă ghimpată.
Oamenii-slabi, pândesc cu groază,
Degetul de pe trăgaciul mauser-ului.

Undeva, pe lângă un coș înalt,
Un înger cu aripile pline de cenușă umană,
Caută o amintire despre pace.

Dumnezeu se plimbă, îngândurat,
Pe aleiile petruite de la Auschwitz.
Un copil îi zâmbește trist de la geamul unei barăci,
Cerșind răspunsuri și iubire.

De sus, din cer, se vede doar,
O mare de fum alb, înecăcios, și oameni triști
Ce plâng în cor.

Dumnezeu e atât de departe.