nici nu este important dacă visez sau chiar
mă încumet să trec apele pline de solzi uriași
mi-e frică nu știu înota deși de atâtea ori
mi s-a spus că se poate învăța la orice vârstă
ori pur și simplu dai așa lipa-lipa din mâini și picioare
și apa se lasă cucerită o fericire simplă te încălzește
când bolborosești prin scutul făcut țăndări
și de vertij mi-e frică de întuneric de cocoașa
ce crește tot mai pregnant din spinarea transparentă a sunetului
un fel de balon gata să explodeze lângă ureche

numai să ajung cât mai aproape de capătul ghicit al drumului
să privesc înapoi să râd spunându-mi că doar cine încearcă reușește
abia apoi să-mi smulg menghina ruginită din carne
să nu mă vadă nimeni când goală îmi voi pipăi
fiecare părticică sângerândă fiecare os
ce frumusețe caldă ce chiot în vintrele mele
niște tulpini firave pe câmpul nesfârșit de maci
voi alerga prin ierburi în genunchi voi târî după mine
umbra puțină sub ochiul întredeschis al zilei

undeva o pasăre un cuib
și va ploua
va ploua