Sunt mulți trandafiri pe lume dar unul e mai frumos și mai gingaș decât toți. Povestea lui vreau să v-o spun acum.
Demult, în vremuri de care nimeni nu-și mai aduce aminte, toți trandafirii de pe pământ erau albi. Într-o dimineață senină de vară grădina Domnului se-mbrăcase în straie alese. Pomii se-nfoiaseră sub hainele verzi ale frunzelor, pajiștile se acoperiseră cu o pătură țesută cu ierburi și flori care de care mai frumoase și înmiresmate. Fluturii melancolici vizitau alene corolele bogate în polen iar păsările țineau de urât tuturor, înveselind lumea cu trilurile lor măiestrite. Toată firea respira pace.
Deodată se auzi o voce mică suspinând:
- De ce, Doamne, de ce?
- Cine e? Cine plânge? Ce s-a întâmplat? se întrebau toți.
- De ce, Doamne, de ce? se auzi din nou.
Cu mic cu mare se îndreptară cu toții spre locul de unde venea plânsul. În colțul grădinii, între bogatele straturi de flori în coloritul cărora se regăseau toate culorile curcubeului, mai puțin galben, trăia un mic trandafir cu petale albe, ca omătul.
- Ce e? Cine te-a supărat ? întrebau îngrijorate păsările, florile de pe câmpuri, gâzele și chiar arborii bătrâni.
- Lăsați-mă în pace! spuse micul trandafir. Nimeni nu mă înțelege!
Răspunsul veni de la florile care creșteau în jurul său:
- Nu-l băgați în seamă. Nu vedeți ce palid și urât e? Plânge de necaz că n-a primit și el o haină frumoasă ca a noastră. Uitați-vă la noi cât de elegante suntem!
Și ca să-i facă în ciudă își roteau mândre nevoie mare corolele, pentru ca toți să le poată admira petalele catifelate pictate în zeci de culori.
Micul trandafir suspina și ofta și mai tare.
- De ce nu sunt și eu ca ele?
Dar nimeni nu putea să-i răspundă.
A trecut ziua și toți s-au dus la culcare. Soarele se pregătea și el pentru odihna binemeritată, dar cum fusese martor la toată povestea, s-a gândit cum să-l ajute. A doua zi în zori, când încă natura nu se trezise, a trimis o mică rază în grădina cu flori. Sub mângâierea caldă a razei, trandafirul s-a trezit. Oglindindu-se somnoros într-o boabă de rouă își văzu petalele acoperite parcă de o pudră aurie. Nu-i veni să creadă: petalele lui erau precum aurul și ar fi putut jura că nu văzuse vreodată un trandafir mai frumos decât cel în care se transformase. Însă văzându-se atât de frumos îmbrăcat, în culorile pe care numai mândrul soare le avea, micul trandafir a început să se schimbe, purtându-se plin de importanță cu florile din grădină, uitând că în urmă cu o zi cunoscuse și el suferința din cauza egoismului lor, egoism și mândrie pe care acum el le manifesta față de suratele lui. Pentru că purtarea lui devenea cu fiecare zi care trecea tot mai urâtă, soarele l-a pedepsit. De aceea acum trandafirii japonezi sunt cele mai frumoase flori din lume, dar numai o săptămână pe an.

Dec. 2006 – 16 Martie 2007