agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-03-22 | [This text should be read in romana] | Mi-am pus problema fericirii nu o dată, și mă frământă de ceva vreme… Ce sunt dispus să fac pentru a fi fericit? Sau mai bine spus, ce sunt dispus să nu fac pentru a fi fericit? E greu de pus în cuvinte starea pe care o ai la fiecare conversație în care cauți o portiță de scăpare, la fiecare sarcină pe care “uiți” s-o îndeplinesti, la fiecare obligație morală ce te apasă pe umeri și simiți că trebuie s-o faci pentru că… trebuie! E greu de exprimat acel “aș vrea, dar am altceva de făcut”, când de fapt acel altceva e nimicul tău și numai al tău, pentru ca apoi să sfârșești prin eventualul “…alta dată cu plăcere!” Se învârt multe cuvinte prin mintea mea când, cu frică, încerc să schițez conceptul de fericire; E altruism? E egoism? E dăruire fizică? Sau poate psihică? E a mea? Iți aparține? Mi se cuvine sau ar trebui să fiu oricum altfel decât fericit pentru a îndrăzni să-mi însușesc un atom de fericire? Trec peste anumite sertare (imi place să cred că gândindu-mă la un concepet de negândit, reușesc să-mi organizez ideile în așa-zisele sertare ale minții, când de fapt dosarele de dinăuntru s-au pierdut în pagini, paginile în cuvinte și cuvintele în aberațiile mele de zi cu zi), ca mai apoi să-mi pun întrebarea: am voie să confund fericirea cu iubirea? Am voie să îndrăznesc să iubesc pentru a fi fericit sau să fiu fericit că iubesc? Mi se ingăduie pertinența cu care aș crede ca am făcut pe cineva fericit, dăruindu-i iubire? Puțin probabil. Erau prea ocupați cu ale lor, să o simtă și pe-a mea… Erau îndrăgostiți de problemele cotidiene. Și cred că aici vroiam să ajung. Asta mă macină pe mine! O fi oare viața mea atât de importantă , încât să mi-o dăruiesc în totalitate? Am oare ocupații atât de importante încât să fac abstracție de ale altora? Și nu mă refer la socializare sau la relații inter-umane premeditate. Le prefer pe cele incidentale. Mă ajută să-mi pun ideile în ordine. Mă plimb pe podul de lângă părculeț și pe drum “fac cunoștință” brusc cu vreo trei serii de oameni necăjiți (nu le spun nefericiți, pentru ca nu știu ce le aduce lor fericirea, plus că tocmai incerc să-mi lămuresc conceptul în sine, deci ar fi ilogic). Ce reacții am? Primului îi spun frumos că nu am, celor care urmează le arunc o privire mare, senină, însoțită de un dat din cap stânga-dreapta, iar pe cel de-al treilea îl depășesc fără să-i acord vreo atenție. Ignorându-l. Nu, nu, nu! Nu la asta mă refeream. Nu sunt eu mai fericit dacă nu dau bani celor ce ii cer. Continuu cu exemplele aduse in sprijinul deloc virginei mele aberații. ‘Așadar’, ‘aaa, știi vorba aceea “Noi să fim fericiți!”? Păi… o fi sau n-o fi chiar așa?’ ‘Revin’. Zilnic apar la știri zeci de cazuri, zeci de motive pentru care ai putea să fi nefericit. Câteodată te afectează. Depinde câte filme sunt întrerupte, pentru ca tu să vezi aceea știre de ultimă oră. Dar de cele mai multe ori iți continui impasiv activitatea. “Asta e…” sau mai bați de trei ori în lemn (să nu cumva să ți se intample și ție – vezi dovada extraordinară de altruism sau talent ritmic…) și te-ai spălat pe mâini de orice datorie morală sau de orice alt fel. Cu alte cuvinte, ignori. De ce? Pentru a-ți păstra acea stare la care ai lucrat atât de mult, acel gând care te chinuie de cine-știe-cât timp, aceea ocupație căreia i te dedici trup și … exact! Frumos… O fi de bine? O fi de rău? ‘Băbește, să înțeleg și eu!’ ‘Deocamdată tu taci, acum eu vorbesc!’ ‘Bine, continuă… ‘Așadar ce e mai important? Fericirea ta sau a celor din jurul tău? Se poate să îți câștigi fericirea făcându-i la rându-ți pe cei din jur fericiți? Se poate, se practică! Exemple nenumărate scot aici în lumina reflectoarelor oameni buni, smeriți și cu un talent extraordinar de a te face fericit prin simpla prezență. Dar cei care nu reușesc să treacă peste propriile hopuri în calea fericirii? Cei care au atât de multe jaloane, garduri și frunze căzute pe potecă încât de-abea o mai văd? Sunt ei cu ceva mai prejos decât cei de dinainte? Decât cei smeriți? Oricât ai fi de bun și generos, nu poți împarte un biscuite când nu îl ai, nu poți zâmbi când nu ai avut ocazia niciodată să o faci, nu poți vărsa o lacrimă in plus când obrazul ți-e mult prea cald pentru a mai ține o lacrimă în viață… Nu sunt mai prejos. Pornesc de la premisa că nu au greșit față de nimeni. Și atunci? Cât timp ești capabil să-ți câștigi zâmbetul de zi cu zi și acele bătăi în plus ale inimii fără a deranja pe cineva, e in regulaă. Ai o fericire de invidiat. Ești fericit! Asta contează! Pentru tine… ‘Revin’.’ Mai stai puțin…’ ‘Nu, nu! Acum vreau să o spun.’ ‘Bine, hai…’ Câteodată, fericirea celorlalți te îndeamnă, după gesturile și vorbele de curtoazie necesare, la o introvertire retorică: “uite, el poate! Eu ce păzesc? Eu nu pot? Uită-te la el… zâmbește… E drept, n-a mai zâmbit de ceva vreme, avea nevoie, dar totuși, eu?” Și uite-așa, gândurile tale iau locul vorbelor lui și dintr-o dată ai mai găsit o metodă de a fi ignorant… Ignori răul din lume pentru a-ți găsi binele, ignori companiile neplăcute pentru a fi doar în compania ta, ignori răceala cu care ești tratat pentru a-ți găsi căldura proprie și nu în ultimul rând, și poate cel mai grav, te ignori pe tine însuți când fericirea nu ți-o poți permite de unul singur… Egoism? Altruism prost interpretat? Mofturi? Necesități? Poate e nevoie de câte puțin din fiecare… în circumstanțele potrivite… ‘Un ultim așadar…’ ‘În sfârșit!’ ‘Îimi dai voie?’ ‘Am spus eu ceva?’ ‘Pai te rog!’ ‘Hai… mai repede!’ ‘Mulțumesc! Așadar (cuvintele ‘eu’, ‘de multe ori’ și eventual ‘fără să-mi dau seama’… a, da… si cu siguranța ‘scuze’ se regăsesc în mod repetat în frazele ce urmează, deci inserția lor le-ar fi transformat în formule standard… ceea ce nu aș vrea să se întâmple, pentru că totuși sunt niște confesiuni)’ Dragi prieteni, v-am ignorat de n’șpe mii de ori, când vorbeați tâmpenii, pentru că-mi sunteți prieteni și pentru că deseori, cu sau fără voia voastră, mi-ați adus o imensă fericire! Dragi așa-numiți prieteni, vă ignor destul de des, pentru că până ajung să renunț la apelativul ‘așa-numițti’, e păcat sa uit de cei care deja l-au pierdut, dar până la urmă, încercările astea de a trece bariera spre prieteni adevărați sunt deseori plăcute și tot de-atâtea ori îmi aduc fericirea… Dragă familie… într-un fel sau altul, te-am ignorat, pentru că nu am știut să te prețuiesc, fapt care nu mi-a adus niciodată fericirea… Oricum, niciodată nu e prea târziu… Dragi foste prietene, (huuuu... inspir – expir și tot așa) v-am ignorat pe alocuri doleanțele (nu tuturor, recunosc) pentru a-mi îndeplini propriile dorințe, ceea ce mi-a adus o oarecare fericire de moment dar nu și… ce vorbesc eu? Mi-a adus fericire! Bine, nu fericirea pe care o caut acum, dar la mometul respectiv a fost foarte bine primită! Mda... ce porci sunt bărbații! E cam strâns raportul dintre fericire și ignoranță… Cu alte cuvinte, după spusele mele, se pare că nu am dozat așa cum trebuie cele patru elemente pe care le-am amintit adineaori. Nicio problemă! Greșeala recunoscută e pe jumătate iertată... ? O fi… n-o fi… un lucru e sigur! Vrând – nevrând, la un momentdat sau în permanență, fiecare din noi e ignorant cu prețul fericirii! Fața de cine? Fericirii cui? Mai contează? E, se pare că n-am reușit să explic în cuvinte sintagma la care mă gândeam… poate fiecare conștientizează la un momentdat că e un astfel de om… și atunci va fi foarte limpede sintagma mea… Ignorant cu prețul fericirii! Asta e… nici cuvintele nu mă mai ajută… Mă ignoră și ele… Așa-mi trebuie! Sper că sunteți fericite! 12 August 2006 |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy