Idoli din industria filmului și a muzicii, McDonald's, Coca Cola, Hollywood, etc., sunt doar câteva dintre binecunoscutele imagini care servesc drept carte de vizită atunci când vorbim de Statele Unite ale Americii. Definită drept țara cu cea mai democratică societate, economie bine pusă la punct, cu un sistem de educație foarte liber în ceea ce privește opțiunile care ți se oferă și cariera care vrei să o urmezi după ce termini un colegiu, neavând acea urmă de toxicitate care există în învățământul românesc ce pur și simplu îneacă elevul cu aceleași programe aproape neschimbate de 50 de ani, putem spune că, într-adevăr, visul american există și deci, este valabil.
Începând, cum am spus și mai sus, de la nivelul de predare și cel de a putea opta atunci când te afli pe băncile liceului spre un anumit domeniu ca și cel de consiliere oferit de profesori, pâna la viața de zi cu zi a omului de rând care poate să-și petreacă sfârșitul de săptămână acolo unde dorește, fără a se gândi că are de plată sume fabuloase și terminând cu mentalitatea lor, distanța nu e mare.
Singurul lucru care i se poate reproșa americanului este profunzimea în gândire, care uneori lipsește cu desăvârșire, aceasta fiind completată de orizontul gândirii. Cu cât știi mai mult, vezi, citești, vorbești cu mai multe persoane, cu atât îți poți lărgi limitele gândirii. Românul deține ceea ce americanului îi lipsește. Dacă ar încerca să aibă o minte mai deschisă și să învețe să conștientizeze anumite lucruri, nu ar mai orbecăi și nu ar mai judeca strâmb pe cel de lângă el, situația ar fi alta.
După anii '90 foarte mulți studenți pleacă peste hotare, se știe acest lucru. Am început să privim spre America așa cum în timpul perioadei comuniste studenții sirieni priveau spre România. Nu este de mirare că majoritatea medicilor și a oamenilor politici din Siria au studiat la noi în țară și oricare român care ajunge acolo e primit cu brațele deschise.
Exemple de români care s-au afirmat în State sunt destule, de la oameni de afaceri, sportivi de performanță, profesori universitari, pană la oameni de cultură și bancheri.
Nu încerc să văd doar o parte a paharului sau să fac o comparație subtil-grosieră a părților rele sau bune care caracterizează cele două națiuni. Ce am vrut într-adevăr să arăt a fost că românul se poate adapta unui mediu foarte ușor și repede, dar pentru asta are nevoie de un impuls, de o mână care să-l îndrume sau să-i arate și altceva decât ceea ce știe sau a fost învățat. Puterea de adaptare a românului e foarte mare, asta atunci când i se dă libertatea de care are nevoie și nu e constrâns cum se întâmplă la noi, să se conformeze anumitor reguli pe care societatea i le impune, neluând în seamă aceste "reguli" fiind pe loc etichetat și aruncat pe un raft precum un animal în formol într-un laborator de biologie.
Cred că nu e greșit să afirm când dau o definiție scurtă a ceea ce am vrut să spun mai sus: libertate vs. constrângere.
Ni s-a reproșat, iar noi ne bucurăm și ne complacem de aproape 20 de ani, cum că am fi o țară înapoiată din punct de vedere economic, etc. Totul pleacă de la mentalitatea fiecăruia care uneori, sau mai bine spus în 90% din cazuri, este complet nelalocul ei, urmând aceleași clișee ale spiritului de turmă.
Visul american există, iar românii care au ajuns și muncesc acolo, fac parte din el. Pentru noi, cei care am rămas aici, e doar un vis nerealizat încă.