nufăr Te desfaci lin
în perechea oglindelor pruncii celeste,
scufundându-mi sfârșeala
în leacul apelor lor de poveste

orizontul se închide între buze
mai apropiat de suava corolă,
desfirată în parfum de rouă
căscat peste gura arsă în rolă

îmi murmuri uimirea prin șipotul
vocilor teferic cântate,
închipuindu-mi îngeri cu lire lumină
și harfe în aur muiate

întorci lacrima stoarsă din strigătul
săgeată întrebătoare,
sfâșiind catifeaua lor caldă
până-n rondul brațelor învelitoare

Te apleci boltit pe țuguiul
de încrâncenare rascolnică,
cu puful mâinii pansându-mi
sângerarea nevolnică

mă însorești peste chip
cu moliciunea pălmilor mici aline,
întinzându-mi în luciu zbuciumul
și brazdele ce vor fi fine

Te lași în inimă prin ferestrele lor
clădite deschis în mine,
spulberându-mi mâhnirea
fluturată în zâmbet fără suspine

minunat i-ai chemat cu sângele meu,
minunat îi vei ține,
minunat îi vei crește în oameni,
minunat îi înalți către Tine