vineri seara poetul își stinge lampa
suflă hârtiile de pe masă
și iese să-și aerisească mucegăitul suflet
își întinează ochii în cer
curățindu-i de fum
leapădă poezia adunată în el
și merge cu mintea goală
sprijinind muzele sale
de sticla de vin
iernatic alb respiră
în tihnă, plecând grumazul
spre palmele șterse de simțire
totul în jurul său e cerc
reîntoarcere și liniște de poezie
adăpost slab împotriva sinelui
greața de după poate respira liniștită
am șters praful
de pe pozele tale
nimic altceva nu mai poate trece
încerc să mă reduc la neființă
să-mi pierd viața de după
constant mă trezesc azi
agățat de un mâine la fel de stingher