Þi-ai adunat în buzunar și urmele din mocirlă.
Mi-ai făcut socoteala pentru fiecare cuvânt senin sau floare aruncată cu silă în palmă.
M-ai făcut să-mi amintesc cu dispreț și sărutarea disimulată din trenul spre ceva...

Îmi șterg cu coatele amintirile ce zac pe vârfurile pleoapelor. Le simt acut greutatea, precum cândva dulceață mi-au părut, zăcând în orbirea de tine.
M-am înșelat cu tine, te-am înșelat cu mine, ne-am înșelat cu noi...
Trist. Chiar ticăia inima unei potențiale „love story” în aproapele dintre noi.

Mă oglindesc încă în pământ, mă îmbrac cu cerul rece, dorm în nebuloase, mă hrănesc cu ce a rămas de la tine: câte puțin din fiecare nimic. Sorb sec o boare de vin, îngurgitez o fărâmă de lumină, scrijelesc pereții și inhalez fiecare umbră postată acolo.
Voi ucide nebun distanța care ne separă, dacă vocea timpului mi-o va îngădui.

S-a ales praful de pulberea dintre noi.
Cândva și praful te va ajunge în vânt...