am obosit lăsând să treacă dinspre întins înaltă lumina
din neunde scutur pas cât noi doi
peste toate ființare
degetele răsfirate se holbează la mine și am amintiri
roșul din sângele meu prima înălțare fără degetar

cu tine refulez
Catrin

douăzecișidouă și unsprezece
porumbeii pavelelor în acest loc fracturat
puncte și linii din nemărginire când toate veneau de-avalma
ascultă cum mă dor picioarele
de la început până acum
jumătăți de umbre spre noi

brațele mele de când am fost un nebun
ascunse-n umbre veșnice dorințe o sută până-n cer
pictură abstractă iluzii în lumină când zilele se întorc să îți arate unde sunt
îți scriu scrisoare
în timpul rămas până la ultimul mal


omul din lună
ziua de lângă tine apoi o noapte
încă puțin spre tine vibrație
pentru seară



cu șase ochi roșii lipicioase semne
când se înnoadă prânzul

Pentru tine
Catrin