zboară peste pământ în liniștea venită de departe
visez brun-ruginiu
când eram mic mă gândeam cum să găsesc o lamă
să despic rotundul acolo
unde oamenii nu plâng uitasem
cine sunt

de demult de foarte demult mâinile mele au o durere
ca și cum sunt nezburate prin scrisul înalt
uneori ating cerul
apoi se întorc cuvinte să rămână doar cuvinte cuvintele mele
sau trei bufnițe
zboară peste pământ
împreună fac cât o singură moarte
a mea moarte de la o vreme
îmbrățișez oameni
așteptând vântul