A căzut noaptea veșnică sub bolțile timpului!

Dezrobit de începutul cu mângâieri
stai învelit în șoapte de neiubire.

Aud cum îți trosnesc lacrimile,
plângi fata aceea de piatră
încremenită în curba nostalgiei.

E ziua ta, Bogdan Costache!
Primește în dar...
un lung șir de cuvinte
rezemat pe fruntea ta înaltă.

Sărutul tău a născut...
albe de iubire
flori...
în lumea albastră rămasă năpăstuită
din dragostea făcută pe ascuns.

La mulți ani, copil frumos!

Numele tău rămâne scris
pe peretele abisului întunecat de-a binelea.